Lecții de antrenament la juniori

Referat
9.5/10 (2 voturi)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 3691
Mărime: 232.04KB (arhivat)
Publicat de: Valentin Ispas
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Dima Marian

Extras din referat

LECŢIILE DE ANTRENEMENT, LA JUNIORI

Linii directoare privind pregătirea începătorilor

Succesul în orice arenă sportivă este, de obicei, rezultatul planificării, efortului susţinut şi dăruirii, iar pregătirea sportivă nu face excepţie de la această regulă. Toţi sportivii de succes sunt indivizi pregătiţi să exceleze într-o activitate fizică anume şi care au urmat cu regularitate, timp de mai mulţi ani, un program de antrenament bine conceput, pe termen lung. În sport, antrenamentul este procesul prin care exerciţiile sau lucrul repetitiv şi progresiv determină îmbunătăţirea potenţialului în vederea obţinerii performanţei optime. Pentru sportivi, acest lucru înseamnă programe de pregătire de lungă durată, care le adaptează corpul şi mintea la condiţiile specifice competiţiei şi care duc la excelenţă în performanţă.

Deşi mulţi dintre antrenori şi instructori ştiu cum să facă programe de pregătire pe sezoane, este esenţial să existe o viziune dincolo de această abordare pe termen scurt şi să se planifice dezvoltarea sportivului pe o durată mai lungă de timp. Antrenamentul sportiv ar trebui să înceapă încă din copilărie, pentru ca sportivul să se poată dezvolta fizic şi mental în mod progresiv şi sistematic, astfel încât să obţină rezultate de excelenţă un timp îndelungat, iar nu să se epuizeze într-un interval de timp scurt. Mult prea adesea, programele sportive pentru copii le imită pe cele ale sportivilor de elită – cei care, prin realizările lor la nivel naţional şi internaţional, au cucerit imaginaţia tinerilor sportivi şi a antrenorilor lor. Asemenea programe sunt copiate deseori până în cele mai mici amănunte, fără a se cântări gradul în care ele servesc interesele tinerilor sportivi. Cei care aplică astfel de programe susţin, de obicei, că ceea ce le-a fost de folos unor sportivi ca Michael Jordan sau Pete Sampras trebuie să meargă şi pentru copiii lor.

Antrenorii uzează, de regulă, de aceste programe fără să acorde prea mare atenţie condiţiilor prealabile necesare şi constituţiei biologice a copiilor, şi fără nici un fel de idei directoa-re, cum sunt principiile pregătirii sportive. Copiii nu sunt pur şi simplu nişte mici adulţi; ei prezintă caracteristici fiziologice complexe şi distincte, cărora trebuie să li se acorde atenţie. Acest capitol pune în discuţie patru astfel de linii directoare pentru pregătirea tinerilor sportivi.

Elaborarea unui program de pregătire pe termen lung

Sunt unii antrenori care, de multă vreme, susţin că practicarea de timpuriu a exerciţiilor sportive specifice constituie cea mai bună cale de dezvoltare a unui program optim de pregătire. Unii fiziologi sportivi au adoptat acest concept învechit, aplicat de unii antrenori încă şi azi, şi au făcut din el un principiu de pregătire. Pentru a da rezultate cât mai repede, susţin ei, un program de antrenament trebuie să facă urmatoarele lucruri:

- să solicite sistemul energetic dominant din sportul considerat. De exemplu, un sprinter ar trebui să facă numai sprinturi, iar un alergător de distanţă să antreneze numai sistemul aerob;

- să urmărească specificitatea acţiunii motrice, ceea ce înseamnă că sportivii trebuie să selecteze exerciţiile care imită structura acesteia şi care implică numai grupele musculare angrenate în execuţia deprinderii tehnice. Faptul că cercetarea de laborator demonstrează că pregătirea specifică duce la o adaptare mai rapidă, care determină mai repede creşteri de performanţă, nu înseamnă că antrenorii şi sportivii trebuie să o aplice de la vârstele mici şi până la cea a maturizării fizice. Aceasta este abordarea îngustă a sportului la copii, conform căreia singurul scop al antrenamentului este obţinerea rapidă a rezultatelor, indiferent de ceea ce i se poate întâmpla în viitor tânărului sportiv. În încercarea lor de a obţine repede rezultate, antrenorii expun copiii la antrenamente foarte specifice şi intense, fără a-şi acorda timp pentru a construi o bază trainică. Este ca şi cum ai încerca să ridici o clădire înaltă pe o temelie slabă. Evident, o asemenea eroare de construcţie va duce la prăbuşirea clădirii. Tot astfel, încurajarea sportivilor de a se concentra asupra dezvoltării lor într-un sport înainte de a fi gata din punct de vedere fizic şi psihologic pentru acest lucru generează adesea probleme, care pot fi :

- o dezvoltare unilaterală, limitată a funcţiilor organelor şi muşchilor;

- tulburarea dezvoltării fizice armonioase şi a echilibrului biologic, care sunt condiţii prealabile necesare pentru eficienţa fizică, performanţa sportivă şi evoluţia unui individ sănătos;

- uzură excesivă, supraantrenament şi chiar accidentări, pe termen lung;

- un impact negativ asupra sănătăţii mentale a copiilor implicaţi, din cauza nivelurilor ridicate de stres pe care le generează acest tip de pregătire şi participarea în numeroase competiţii;

Preview document

Lecții de antrenament la juniori - Pagina 1
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 2
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 3
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 4
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 5
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 6
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 7
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 8
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 9
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 10
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 11
Lecții de antrenament la juniori - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Lectii de Antrenament la Juniori.doc

Alții au mai descărcat și

Activități de timp liber

Faptul că sportul recreativ este dătător de sănătate şi regenerativ pentru energia corporală sau mentală este bine cunoscut şi nu trebuie...

Clasic și modern în lecția de educație fizică

Clasic şi modern în educaţie Lecţia de educaţie fizicã Drumul parcurs pentru atingerea obiectivelor educaţionale constituie metoda didacticã....

Atletism

Exercitii de invatare Pasul accelerat de viteza - Din stand se produce o usoara dezechilibrare si se pleaca in alergare accelerata pana la primul...

Atletism Specializare

Alergare de viteza Caracterul natural al celor mai multe probe atletice face ca baza generalaa a miscarilor sa fie cunoscuta înca înainte de a lua...

Reeducarea Psihomotrica

Reeducarea psihomotrica este o terapie originala, neurofiziologica si psihofiziologica prin tehnica sa, psihologica si scopul sau, destinata sa...

Pregătirea fizică în volei. mijloacele utilizate pentru dezvoltarea calităților motrice în volei

Pregătirea fizică reprezintă ansamblul organizat şi ierarhizat al procedurilor de antrenament care vizează dezvoltarea şi utilizarea calităţilor...

Te-ar putea interesa și

Modalități de perfecționare a procesului de instruire în fotbalul juvenil

Performanta sportului a progresat impresionant de mult in ultimii ani. Nivelurile de performanta inimaginabila inaintea vremii au devenit...

Experiment privind dezvoltarea rezistenței la juniorii de 17-18 ani, în fotbal

CAPITOLUL I INTRODUCERE 1.1. Gradul de actualitate şi importanţa practică a temei Fotbalul de performanţă cunoaşte o puternică dezvoltare, atât...

Argumentarea Folosirii Mijloacelor din Atletism pentru Dezvoltarea Vitezei la Fotbaliștii de 12-14 Ani

INTRODUCERE Actualitatea. Perfectionarea procesului instructiv-educativ la nivelul copiilor si juniorilor a constituit o preocupare importanta...

Model metodic pentru învățarea lovirii mingii cu capul la jucătorii de 13-15 ani

1.1. MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI În toată activitatea unui antrenor de fotbal, indiferent de licenţa de clasificare sau de echipa pe care o...

Studiul privind locul și importanța antrenamentului individual și individualizat în pregătirea jucătorilor de fotbal la nivelul juniorilor I (16-18 ani)

Capitolul 1 INTRODUCERE MOTTO: “Fotbalistul nu se naşte, el se formează şi perfecţionează prin exerciţiu şi studiu perseverent. Este deci...

Atletismul - jocuri de mișcare și ștafete specifice

CAPITOLUL I INTRODUCERE 1.1 IMPORTANŢA ŞI ACTUALITATEA TEMEI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE Calităţile sau însuşirile sunt proprietăţi ce privesc...

Soluții pentru formarea deprinderilor tehnico-tactice ale apărătorilor pentru participarea în atac

CAPITOLUL I. - INTRODUCERE 1.1. IMPORTANȚA ȘI ACTUALITATEA TEMEI Concomitent cu apariția a noi factori ce influențează procesul de antrenament și...

Etapizarea procesului de selecție și pregătire în handbal

CAPITOLUL I Handbalul este incadrat in grupa ramurilor sportive care cer indeosebi viteza si viteza – forta, alaturi de celelalte jocuri sportive,...

Ai nevoie de altceva?