Managementul Resurselor Umane în Sport

Referat
5.7/10 (3 voturi)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 22 în total
Cuvinte : 6332
Mărime: 60.29KB (arhivat)
Cost: 5 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Adrian Nagel
Universitatea de Vest din Timisoara Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Extras din document

Este un concept de larga cuprindere care se refera la filosofia,politicile,procedurile si practicile cu ajutorul carora sunt condusi angajatii

RESURSELE ORGANIZAŢIEI

• CAPITAL

• FINANCIARE

• MATERIALE

• UMANE

• INFORMAŢIONALE

Finalitatea activităţii managementului organizaţiei este de a gestiona eficient resursele acesteia în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate.

Ce reprezintă resursa umană?

Oamenii care lucrează într-o organizaţie nu doar în sens fizic ci împreună cu aptitudinile şi cunoştinţele necesare îndeplinirii obiectivelor organizaţiei.

CARACTERISTICI ALE R.U.:

• sunt unice din p.d.v. al potenţialului de creştere şi dezvoltare;

• sunt primele resurse strategice ale unei organizaţii

deoarece prin intermediul lor gestionam celelalte resurse ale organizaţiei;

• poate fi principala sursă de avantaj competitiv pe care o are o organizaţie în raport cu concurenţa;

Din p.d.v. al productivităţii muncii managerii împart resursa umană în două categorii:

• Resursa umană adecvată;

• Resursa umană inadecvată;

Resursă umană adecvată reprezintă acei salariaţi care aduc o contribuţie importantă la realizarea obiectivelor organizaţiei.

Resursă umană inadecvată se referă la salariaţii care nu-şi aduc o contribuţie valoroasă la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei. Aceştia dintr-un motiv sau altul sunt ineficienţi în activitatea pe care o desfăşoară la un moment dat.

DEFINIRE:

• activitatea care facilitează cea mai eficientă folosire a oamenilor în vederea realizării obiectivelor individuale şi organizaţionale;

• activitatea care permite organizaţiilor să-şi atingă obiectivele prin obţinerea şi menţinerea unei forţe de muncă eficiente;

• ansamblul activităţilor de ordin operaţional, de planificare, recrutare, menţinere a personalului, precum şi crearea unui climat organizaţional corespunzător, care să permită asigurarea organizaţiei cu resursele umane necesare.

DEFINIRE:

Managementul Resurselor Umane poate fi definit ca fiind abordarea strategică a modului cum sunt gestionate resursele umane ale organizaţiei.

OBIECTIVELE M.R.U.

• Asigurarea necesarului de resurse umane adecvate în numărul şi calificarea necesară atingerii obiectivelor organizaţiei pe termen lung;

M.R.U. presupune eficienţă în următoarele activităţi:

• Managementul fluxului de personal;

• Managementul performanţei;

• Managementul organizatoric;

• Managementul comunicării

Managementul fluxului de personal presupune următoarele activităţi: recrutarea, selecţia, integrarea, instruirea, promovarea dar şi ieşirea din organizaţie;

Managementul performantei presupune evaluarea performanţelor individuale, a atingerii sau nu a obiectivelor personale şi de grup, recompense şi beneficii.

Managementul organizatoric presupune dimensionarea necesarului de resurse umane, definirea posturilor, analiza şi proiectarea posturilor, formarea compartimentelor şi a grupurilor de lucru.

Managementul comunicării presupune implicarea oamenilor în situaţiile decizionale, dezvoltarea comunicării interdepartamentale şi intra grupuri şi cunoaşterea şi respectarea eticii profesionale.

PLANIFICAREA RESURSELOR UMANE

• Procesul de planificare a forţei de muncă

• Evaluarea necesarului de forţă de muncă

• Estimarea necesarului de forţă de muncă

• Evaluarea ofertei de forţă de muncă

• Fluctuaţia forţei de muncă

• Piaţa externă a forţei de muncă

DEFINIŢII:

1. „Planificarea R.U. este o strategie folosită pt. achiziţionarea, utilizarea, îmbunătăţirea şi păstrarea R. U. ale unei organizaţii”.

Ministerul Muncii al Marii Britanii 1974

2. Planificarea R.U. reprezintă efortul raţional şi planificat destinat să asigure:

- recrutarea unui nr. suficient de personal adecvat;

- păstrarea personalului recrutat;

- un grad optim de utilizare a personalului.

Preview document

Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 1
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 2
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 3
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 4
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 5
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 6
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 7
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 8
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 9
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 10
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 11
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 12
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 13
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 14
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 15
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 16
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 17
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 18
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 19
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 20
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 21
Managementul Resurselor Umane în Sport - Pagina 22

Conținut arhivă zip

  • Managementul Resurselor Umane in Sport .doc

Alții au mai descărcat și

Valente ale Pregatirii Fizice Generale

Se poate afirma ca atletismul este primul sport practicat de umanitate. Urmele palpabile sunt vechi de 3500 de ani inainte de jocurile olimpice....

Politici si Instrumente de Comunicare in Managemetul Activitatilor Sportive

INTRODUCERE În lucrarea de faţă, intitulată „Politici şi instrumente de comunicare în managementul activităţilor sportive”, am realizat o analiză...

Organizarea și Desfășurarea Competițiilor la Jocurile Sportive

Capitolul 1. CONSIDERAŢII GENERALE 1.1 Istoria competiţiei sportive Dezvoltarea psihică a omului nu poate fi înţeleasă în plenitudinea ei dacă...

Constructia și Întretinerea unui Teren de Tenis

BAZĂ PRIVIND CONSTRUCTIA SI ÎNTRETINEREA TERENULUI DE TENIS Terenul de joc reprezintă oglinda antrenorului de tenis. Starea în care acesta se...

Managementul Resurselor Umane în Sport

. Delimitarea conceptelor Managementul resurselor umane este un cencept de largă cuprindere care se referă la filosofia, politicile, procedurile şi...

Caracterizarea Formelor de Organizare a Diverselor Activități Sportive cu Tineretul Rural

I N T R O D U C E R E Mişcarea înseamnă viaţă. Dorinţa de mişcare a omului este naturală, în firea lucrurilor, este esenţa existenţei sale....

Terenul de Baschet

Istoria baschetului Baschetul este unul dintre cele mai raspândite jocuri sportive din lume. Se caracterizeaza prin finetea, precizia si fantezia...

Managementul Conflictelor intre Sportivii Echipei

Exista o multitudine de motive pentru care se studiaza mecanismele de declansare si desfasurare a conflictelor si care justifica interesul pentru...

Te-ar putea interesa și

Perfecționarea Managementului Resurselor Umane - Atribut de Bază în Eficientizarea Activității Firmelor de Turism

INTRODUCERE Problematica şi complexitatea activităţii turistice din România şi de pretutindeni impune o abordare amănunţită în scopul cunoaşterii...

Organizarea, Atributiile si Functionarea Primariei Sectorului 2 Bucuresti

CAPITOLUL I PREZENTAREA PRIMARIEI SECTORULUI 2 BUCURESTI CARACTERISTICI GENERALE: Primaria sectorului 2 Bucuresti se organizeazã şi funcţioneazã...

Politici si Instrumente de Comunicare in Managemetul Activitatilor Sportive

INTRODUCERE În lucrarea de faţă, intitulată „Politici şi instrumente de comunicare în managementul activităţilor sportive”, am realizat o analiză...

Contribuții cu privire la îmbunătățirea managementului activității sportive

Managementul ca proces stiintific de organizare si conducere a unitatii sportive, indiferent de importanta, marimea sau nivelul la care se situeaza...

Managementul Resurselor Umane în Unitățile de Învățământ

Argument Managementul resurselor umane constă în ansamblul activităţilor orientate către asigurarea, dezvoltarea, motivarea şi menţinerea...

Plan de Dezvoltare a Terenului de Sport

Introducere În ultimul deceniu oamenii sunt tot mai preocupţi de un stil de viaţă sănătos şi este cunoscut faptul că exerciţiile fizice ajută la...

Raport de Practica Radio Iasi

1.Motivaţie Am ales „Radio Iaşi” pentru ca tot timpul am fost fascinat de mass-media,mai ales de radio şi televiziune. Mi-am dorit sa aflu mai...

Management Intern - Coreea de Sud

CAPITOLUL I. Prezentarea pe scurt a ţarii I.1. Coreea de Sud Istoric Anul 2333 i.Hr. este considerat de coreeni inceputul legendarului imperiu...

Ai nevoie de altceva?