Particularități fizio-anatomice ale persoanelor de vârsta a III-a

Vârstele de involutie

Pe parcursul vietii, omul, fiintă bio-psiho-socială este influentat de ereditate, mediu si educatie, parcurgând trei etape importante:

1. copilăria, pubertatea si adolescenta (0-20/24 ani - vârsta a I-a);

2. tineretea; maturitatea; climacteriul (20/24-65 ani - vârsta a II-a)

3. presenescenta, senescenta (de la 65 ani până la deces - vârsta a III-a).

Vârsta a III-a, vârstă fragilă, de involutie, reprezintă un fel de vârstă a întelepciunii, anticameră a mortii si a bilanturilor, de obicei cu tendinte de împăcare cu lumea si de detasare treptată de magma ei fierbinte.

Tipul fundamental de activitate devine adaptarea la un nou orar de activităti (familiale si sociale), consultări profesionale etc.

Se modifică tipul de relatii, restrângându-se din aria profesională, dar si din aria altor activităti. Iesirile încep să fie conditionate de timpul favorabil, însorit si de dispozitie.

Există o serie de aspecte sociale ale bătrânetii:

1. cresterea longevitătii reale si potentiale si protejarea socială a acesteia;

2. utilizarea socială a experientei profesionale si sociale a vârstelor înaintate;

3. profilaxia bătrânetii si a luptei împotriva bolilor drastice de degenerescentă.

Vârstele de involutie au o evolutie stadială la care ne vom referii tinând cont de tipul fundamental de activităti si tipul caracteristic de relatii.

Stadiul 1. Perioada de adaptare sau stadiul de trecere spre bătrânete 65-75 ani.

• Perioadă de oarecare fragilitate biologică. Boli mai curente: infarct, neoplasm, boli respiratorii, cu refacere grea. Încetează caracteristicile reproductive ale vietii la bărbati, care sunt preocupati de sănătate si mentinerea ei. La femei sunt mai frecvente tulburările afective, devin mai preocupate de sănătatea sotului, fiind angajate în preocupări privind destinul lor în cazul în care sotul va deveni bolnav, bolnav mintal sau va deceda.

• Bolile de degenerescentă fac din această perioadă fragilă o perioadă de înstrăinare si aceasta cu atât mai mult cu cât se trăieste sentimentul inutilitătii sociale si al „abandonului”, dată fiind criza de timp a copiilor deveniti adulti, plecati din casa părintească în propria lor familie, preocupati de sustinerea nivelului de trai personal si al familiei, de mentinerea unui anumit rang social al familiei.

• Scade productivitatea prin acumulare de oboseală si uzură internă care minează treptat organismul si modifică functionalitatea psihică si dezoficializarea subidentitătii profesionale si integrarea ei în subidentitatea social-obstească.

Prin iesirea din câmpul muncii se creează modificări complexe în câmpul preocupărilor, intereselor, a stilului de viată

• Subidentitatea maritală rămâne esentială iar subidentitatea parentală rămâne relativ expansivă, datorită aparitiei nepotilor care solicită emotional identificarea de prelungire a urmasilor.

Stadiul 2. Stadiul bătrânetii medii 75-85 ani

• Adeseori bolile degenerescente reduc mobilitatea. Mortalitatea este mai mare. În cotele acesteia sunt implicate gripele de primăvară si toamnă

• Subidentitatea parentală se contractă usor iar subidentitatea socială se exercită în teritoriul social accesibil

Stadiul 3. Stadiul marii bătrâneti sau a longevivilor peste 85 ani

• Subidentitătile suprapuse se contractă; uneori poate avea loc o disolutie de sine

Stagiul terminal - Teama de moarte trece pe primul plan. La vârstnici, moartea este denumită stagiu terminal si începe cu o boală ce se cunoaste a fi fatală. Se diferentiază trei fatete ale evenimentelor terminale: moartea biologică (se referă la procesele fiziologice si medicale, la degradarea progresivă ce se instalează prin boală); moartea psihologică (se exprimă prin disolutia comportamentului, a constiintei de sine - a identitătii si subidentitătilor - si a relatiilor cu cei din jur) si moartea socială

Biologia senescentei

Functionalitatea fiziologică normală este deosebit de variabilă la vârstnicul fără boalăevidentă. Astfel „îmbătrânirea normală” sau senescenta a fost clasificată în:

a) cea obisnuită sau uzuală - proces de îmbătrânire însotit de scăderi tipice nonpatologice ale functiilor fiziologice si

b) cea reusită –declinul fiziologic din cadrul procesului de îmbătrânire fiind minim sau chiar absent.

Senescenta: în termeni biologici - este reprezentată de procesele care au loc în perioada de postmaturitate a vietii unui individ, proces prin care scade treptat capacitatea organismului de a se adapta la variatiile mediului si prin care creste probabilitatea (creste riscul) aparitiei mortii individului;

iar în termeni medicali este reprezentată de procesele care transformă treptat si ireversibil) un adult tânăr sănătos într-un bătrân infirm care progresiv este tot mai sensibil la majoritatea formelor de boli: infectioase, neoplazice si degenerative.

Biologic, cel mai semnificativ fenomen este scăderea energiei instinctelor (scăderea libidoului) si a eficientei adaptării.

În ansamblu, se produc o serie de modificări biochimice (hormonale), trofice, de consistentă si functionale, ale structurilor biologice ale organismului.

Spre deosebire de îmbătrânirea patologică, îmbătrânirea fiziologică este destul de cursivă, deoarece organismul apelează la rezervele compensatorii si parcurge forme de echilibrare proprii extrem de complexe.