Particularitățile de dezvoltare bio-psiho-motrice ale elevilor de liceu

Domeniul încorporează studiul caracteristicilor evoluṭiei psihice, dimensiunea evoluṭṭiei temporale diferenṭiate cu schimbări ce survin în decursul întregii vieṭi, de la naștere pȃnă la moarte cu tendinṭa de a face o mai mare apropiere a psihologiei de viaṭa concretă. Contribuṭii importante la studiul domeniului au adus cercetătorii în psihologia copilului și adolescentului, precum și specialiștii în psihologia vȃȃrstei adulte și psihologia senectuṭii. Ca urmare, se impun unele delimitări conceptuale privind domeniul psihologiei vȃrstelor în raport cu celelalte domenii.

Psihologia copilului este centrată asupra studiului copilului, are ca scop descrierea și explicarea dezvoltării copilului de la naștere la adolescenṭă. Psihologia copilului nu trebuie confundată cu psihologia genetică care la rȃndul ei este o știinṭă a dezvoltării, centrată asupra aspectului evolutiv al comportamentelor și asupra genezei lor. Psihologia copilului studiază dezvoltarea copilului pentru a descrie și explica dezvoltarea acestuia, precum și pentru a realiza predicṭii și recomandări privind educaṭia copilului, pe cȃnd psihologia genetică, plecȃnd de la studiul copilului are ca scop cunoașterea genezei structurilor mentale ale adultului. Un alt aspect de menṭionat este acela că studiul psihologiei genetice nu se ocupă cu studiul genezei umane acesta fiind domeniul geneticii ca domeniu de studiu al eredităṭii umane. Termenul de „psihologie genetică” nu include aspectul ereditar al conduitelor ci dimpotrivă aspectul lor evolutiv.

Termenul de „dezvoltare” este definit ca ansamblu de transformări care afectează organismele vii sau instituṭiile sociale ceea ce implică de asemenea noṭiunile de „continuitate”, „finalitate” și „evoluṭie” (Bideaud, Houde, Pedinielli, 2002, p.3). O accepṭiune generală a termenului este aceea conform căreia dezvoltarea este un ansamblu de etape determinate temporal care conduc un organism viu sau o organizaṭie socială dintr-un stadiu primitiv către unul mai elaborat și mai complex, provizoriu sau definitiv. Mecanismele care asigură sau permit trecerea dintr-o etapă în alta se circumscriu dezvoltării.

Cu alte cuvinte, dezvoltarea înseamnă modificări complexe bio-psiho-sociale ale individului ierarhizate în timp. Schimbările sunt bine structurate pe vȃrste, deși vȃrsta în sine nu le explică. Transformările cantitative și calitative ce definesc dezvoltarea pot fi clasificate în trei mari categorii, în funcṭie de specificul dezvoltării: fizice, psihice și sociale. Există strȃnse corelaṭii între tipurile de dezvoltare, dar evoluṭia lor este relativ independentă una de cealaltă. De exemplu, încheierea perioadei de creștere nu duce la stoparea dezvoltării psihice sau o încetinire a dezvoltării din acest punct de vedere, dar creșterea este esenṭială pentru fazele timpurii ale dezvoltării psihice cȃnd ritmurile de dezvoltare sunt mai apropiate.

Un alt aspect este dacă dezvoltarea este un proces continuu fără întreruperi sau dacă constă din etape separate. În concluzie, dezvoltarea înseamnă a crește, a se maturiza și a învăṭa. Creșterea se referă la modificări fizice care sunt în primul rȃnd cantitative și dimensionale, implicȃnd adăugiri și nu transformări. Se pot identifica creșteri ale masei somatice, cum sunt modificările sistemului osos și a masei musculare și creșteri ale masei nervoase a organismului, cum ar fi creșterea numărului de ramificaṭii nervoase și a masei cerebrale. Asemenea schimbări, cum sunt creșterea în înălṭime sau greutate, sunt exemple clare de creștere.

Maturarea este un termen folosit pentru a descrie schimbări relativ independente de mediul copilului. Aceste schimbări sunt atri-buite schimbărilor genetice (Guy R. Lefrançois, p. 4) sau celor fiziolo-gice (M. Zlate, 1993).