Particularitățile Judo-ului

INTRODUCERE

Când tinerii sunt apţi şi dotaţi, activitatea de practicare a unei ramuri sportive, în cazul nostru judo, îi va ajuta la învăţătura, mărindu-le potenţialul fizic, încrederea în sine, ambiţia, dârzenia şi alte asemenea calităţi, îmbunătăţindu-le de fapt întreaga capacitate fizică şi psihică.

Tinerii au nevoie crescută de activitate fizică, de preferat organizată, deoarece este o necesitate biologică şi socială, prin intermediul căreia aceştia învaţă sa se cunoască pe sine, să comunice eficient cu partenerii, să colaboreze cu aceştia pentru obţinerea de beneficii proprii şi să contribuie la creşterea dorinţei de muncă şi afirmare, influenţând astfel formarea caracterului şi dezvoltarea personalităţii, pregătindu-i incontestabil pentru viaţă.

Pregătirea modernă în judo presupune desfăşurarea unei activităţi planificate, care să ţină seama de cuceririle ştiinţei. Pentru creşterea performanţelor în sport sunt depuse eforturi însemnate de către toţi cei implicaţi în activitatea sportivă (antrenori, ingineri, tehnicieni, medici, psihologi).

S-a pornit de la premisa că o cale metodică adecvată poate spori şansele de realizare a marii performanţe, contribuind la creşterea nivelului de instruire şi ducând la scurtarea timpului necesar formării deprinderilor şi priceperilor motrice.

1.1. Particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale perioadei pubertare

Fenomenul central al pubertăţii este maturizarea sexuală produsă de fluxul crescut al hormonilor sexuali, care determină apariţia caracterelor sexuale secundare, concomitent cu profunde modificări somato-vegetative şi psihice. Dacă până în jurul vârstei de 11 ani, secreţiile endocrine erau bogate în hormoni de creştere, după această vârstă se instalează „furtuna vegetativă", caracterizată de abundente secreţii de hormoni sexuali.

Oasele se dezvoltă la aceasta vârstă, mai ales în urma creşterii lor în lungime, prin depunerea de structuri funcţionale intime. Ele devin mai rezistente la acţiunea factorilor mecanici de presiune, tracţiune şi răsucire în detrimentul elasticităţii anterioare. Articulaţiile în schimb sunt slab dezvoltate, iar ligamentele nu asigura în suficientă măsura rezistenţa la tracţiune, la răsucire.

Muşchii se dezvoltă mai ales prin alungirea fibrelor şi nu în grosime, din această cauză suprafaţa lor de secţiune fiziologica este mică şi în consecinţa şi forţa unică. Lungimea fibrelor are şi un avantaj, în sensul că determină rezistenţa valorii lucrului mecanic cu obligaţia să nu existe îngreunare peste forţa globală a muşchiului.

Dezvoltând forţa se va lucra în mod gradat, exerciţiile vor fi utilizate cu intensitate medie şi submaximală, deoarece procesul de consolidare a aparatului locomotor nu este încă terminat.

Sistemul nervos se dezvoltă rapid, şi practic se încheie maturizarea ariei cordicale a analizatorului motor. Funcţia de analiză şi sinteză a scoarţei se dezvoltă, creşte procesul inhibiţiei interne. Pe această bază viteza formării diferenţierilor creşte, iar reflexele condiţionate formate se sting mai lent. Funcţia celui de-al doilea sistem de semnalizare domină asupra primului sistem.

Trebuie arătat că la pubertate mai persistă într-o oarecare măsura insuficientă proceselor de inhibiţie condiţionată faţă de puterea proceselor de excepţie. Datorită acestui fapt, mişcările copiilor la această vârsta au un caracter brusc, cu precizie scăzută.

Excitabilitatea şi mobilitatea ridicată a activităţii nervoase în perioada pubertară explică rapiditatea reacţiilor motrice în general, însă, întrucât echilibrul proceselor nervoase este instabil, coordonarea şi viteza de deplasare nu beneficiază de condiţii favorabile de dezvoltare şi de multe ori dezvoltarea vitezei stagnează.

Sistemul cardio-vascular: cordul este voluminos comparativ cu toracele, mecanismele de reglare ale circulaţiei sunt frecvent tulburate care se exagerează la efort. Se întâlnesc la inimă sufluri funcţionale: aritmii şi crize de hipertensiune.

Deşi aparatele circulator şi respirator sunt mult solicitate din cauza creşterii rapide a masei corporale, efortul fizic nu este contraindicat decât în cazul unor leziuni organice. Experienţa a arătat că tulburările funcţionale dispar prin practicarea raţională a sportului.