Prinderea și pasarea mingii de pe loc și din deplasare

1.Tehnica de execuție

Tehnica jocului cu mingea este una simplă, accesibilă, nefiind concepută ca ceva de sine stătător, fiind în strânsă legătură cu tactica jocului și cu regulamentul, care impune un cadru precis în execuția diferitelor elemente. Tehnica este definită de diverși autori aproximativ asemănător:

- Tehnica unei ramuri sportive cuprinde totalitatea acțiunilor motrice executate ideal din punctul de vedere al eficienței acestora (A. Dragnea);

- Tehnica reprezintă un ansamblu de deprinderi specifice fiecărei ramuri sportive efectuate rațional și mecanic în vederea obținerii unui randament maxim în competiție (I. Șiclovan); - Tehnica reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice folosit în scopul practicării cu eficiență maximă a sportului respectiv. (L. Teodorescu).

În concluzie, se poate spune că tehnica unui joc sportiv cu mingea reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice, îngrădite de un regulament, efectuate în scopul practicării cu eficiență maximă a jocului sportiv respectiv, în condițiile existenței unui adversar. Componentele de bază ale tehnicii sunt reprezentate de elementele tehnice, procedeele tehnice și stilul personal.

Componentele de bază ale tehnicii sunt reprezentate de elementele tehnice, procedeele tehnice și stilul personal. Elementele tehnice reprezintă o noțiune abstractă, care caracterizează forma generală a mișcării, necesară manevrării obiectului de joc, respectiv mingea, în raport cu sarcinile și regulile jocului, care se referă la mecanismul de bază al mișcării. Procedeul tehnic desemnează o structură concretă sau un mod particular de efectuare a elementului tehnic în funcție de diferitele situații specifice jocului cu mingea. Stilul tehnic sau personal are un caracter individual, datorită particularităților de ordin fizic și psihic al jucătorilor.

Tehnica jocului cu mingea, după caracterul activității de joc se împarte în două mari diviziuni: tehnica jucătorului de și tehnica portarului.

Există mai multe procedee tehnice de prindere a mingii de la adversar pe care jucătorii trebuie să le cunoască perfect. Acestea sunt:

- scoaterea mingii din dribling și

- scoaterea mingii din ținere echilibrată.

Scoaterea mingii din dribling prin atac din lateral, din spate sau din față se execută în momentul în care mingea, bătută în pământ, sare în sus. Apărătorul încearcă să-și interpună palma în traiectoria mingii și s-o devieze spre un coechipier sau într-o zonă de teren de unde o va culege ulterior.

2.Linia metodică pentru învățarea acestui procedeu tehnic

Prinderea mingii se face de pe loc, din săritură, din mers și alergare. Prinderea mingii este elementul tehnic prin care jucătorul intră în posesia mingii transmise de un coechipier sau interceptată de la un adversar. În timpul jocului folosești prinderea cu o mână sau cu două mâini de pe loc, din mers și din alergare în funcție de locul de unde vine mingea și de viteza cu care e transmisă.

Prinderea cu două mâini este cea mai sigură și eficace și o poți face:

- cu două mâini la înălțimea umărului drept sau stâng (cea mai utilizată);

- în dreptul pieptului sau capului;

- deasupra capului de pe loc și din săritură;

- în dreptul șoldurilor;

- în dreptul genunchilor, sub genunchi sau în dreptul labei piciorului (pentru mingile joase).

Scoaterea mingii din ținere echilibrată se execută de apărătorul care se găsește lateral față de atacantul care a izbutit să-și creeze o poziție de aruncare la poartă din apropierea semicercului, de obicei, pe extreme. Apărătorul așteaptă ca atacantul să termine mișcarea pregătitoare la capătul căreia mingea se găsește în palmă, deasupra umărului.

La momentul potrivit apărătorului împinge mingea cu palma, cu degetele sau cu latura cubitală a mâinii, scoțând-o din mâna atacantului.