Procedee din Lupte

Istoric

Luptele, alaturi de celelalte sporturi fara arme precum boxul, isi au originea in truismul preistoric “Cel mai puternic supravietuieste”. Aceasta deoarece luptele deriva din ritualuri menite sa-i confere unui individ abilitatile esentiale pentru a deveni si a ramane conducatorul unui grup primitiv. Scopul era, desigur, depasirea adversarului intr-o lupta directa. Insa folosirea sportului in locul unui duel soldat cu moartea unuia dintre competitori a permis evitarea uciderii sau ranirii grave a membrilor grupului. In plus, participantilor li se oferea posibilitatea de a-si imbunatati abilitatile cu prilejul acestor concursuri.

Prima dovada a trantelor ce luau forma unui sport recunoscut este furnizata de competitiile de lupte dinEgiptul Antic si din Mesopotamia. Sigilii cilindrice si o statueta de cupru ce ilustreaza acest sportau fost datate in jurul anului 3000 i.Hr., iar o lucrare literara din acea perioada, Epopeea lui Ghilgames, descrie o partida de lupte intre cei doi protagonisti, Ghilgames si Enkidu. In mormintele egiptene de la Beni Hasan au fost descoperite imagini foarte realiste ale unor prize si aruncari folosite in lupte, datand din jurul anului 2500 i.Hr.

Totusi, in atichitate luptele au cunoscut cel mai puternic avant in randurile grecilor. Ei au ridicat aceasta forma de sport pe un piedestal, principalul atribut al vietii sociale al unui tanar devenind calitatea sa de membrual unei paleste, ce reprezenta locul de antrenament al luptatorilor.

Operele literare grecesti abunda in descrieri pe tema rigorilor acestui sport, insa luptele erau o activitate atat de obisnuita si toata lumea le intelegea atat de bine, incat nici un cronicar nu a simtit nevoia sa descrie tehnicile folosite, desi a fost unul dintre cele mai importante sporturi, in peste 100 de orase, timp de 1200 de ani. Tot ce s-a putut afla din scenele gravate pe vasele grecesti si pictate in desenele murale este ca luptele libere erau un sport foarte popular, iar concurentii se luptau goi, asemenea altor atleti din acea vreme.

In Romania

Procedee ale tehnicii de lupta intalnite si astăzi in sportul luptelor se regăsesc in frescele egiptene din anul 1500 înainte de Hristos. Dar, la fel ca pentru alte discipline clasice, Grecia antica reprezintă leagănul naşterii si impunerii luptelor drept una dintre cele mai nobile intreceri umane.

De altfel inca de la 1896 Jocurile Olimpice ateniene au inclus in programul întrecerilor si luptele.

Dar si pana a fi consacrate drept sport olimpic, luptele isi afla un loc privilegiat in mitologia lumii si asta nu ca o manifestare a forţei brute, dezlănţuite, ci o adevărata arta care punea in evidenta abilităţile procedurale, dibăcia, supleţea, inteligenta, curajul si forţa. Numai astfel legendarul TESEU a putut invinge in luptă Minotaurul, numai sub aceasta forma descrie Homer in lliada confruntările dintre Ajax si Ulise. Legendele, basmele tuturor popoarelor sunt abundent agrementate de momente in care personaje primordiale lupta fara arme, asigurând triumful binelui si dreptăţii.

Romanii au avut si au o adevărata vocaţie pentru intrecerea prin lupta dreapta.

Cum altfel decât prin lupta fara vreun mijloc sau obiect tehnic a invins Fat Frumos Zmeul?

Trînta, denumirea populara a luptei,constituie o valenţa instinctuala regăsita la fiecare om inca de la naştere. De cum se ridica in picioare copilul se ia la trinta cu obiectele sau fiinţele din jur, aceasta manifestare fiind simbolul celei mai sublime intreceri umane in care competitorii se confrunta cu miinile goale, “înarmaţi” doar cu ceea ce natura a oferit fiecăruia, fizic si spiritual.

In epoca moderna, inca inainte de a deveni disciplina sportiva cunoscuta sub denumirea de lupte, (libere sau greco-romane), trinta se bucura de mare trecere la romani: “voiniceasca”, “ciobăneasca”, sau “ursească” constituiau adevăratele puncte de atracţie la tirguri si iarmaroace. Tineri si batrini, orăşeni sau săteni: se adunau buluc sa admire bărbăţia, forţa, curajul si isteţimea lupatorilor.

De altfel, intrecerile populare, atit de larg raspindite, au reprezentat firesc si natural solul din care s-a născut Sportul Luptelor. Tocmai de aceea, la numai citiva ani de la includerea luptelor in programul olimpic, la Atena, in 1896 a si apărut primul luptător sportiv in tara noastra-Mitica Dona, iar in 1906, deci acum un secol, s-au organizat, atit primul campionat national cit si primul turneu international de lupte in Romania!

Pentru ca apoi, biruind toate opreliştile si greutăţile, imediat după 1930 sa se nască Federaţia de profil, primul for oficial de conducere, care iată astăzi a ajuns la 75 de ani de existenta. La ceas aniversar, privind inapoi la ce s-a intimplat cu sportul luptelor atit in lume cit si la noi, se poate aprecia ca, deşi reprezintă una dintre cele mai vechi întreceri sportive, luptele au izbutit sa se adapteze continuu timpului, sa se modernizeze, reuşind astfel sa ramina permanent un sport viu, un punct de interes al celor mai vechi si importante dintre jocuri: olimpiadele.

Sportul celor puternici fizic si mental, aceasta disciplina temerara pe care nu o pot practica decit cei capabili de sacrificii, de permanentâ si cinstita confruntare cu sine si cu adversarii s-au. bucurat permanent de o mare popularitate printre romani.

Pe nedrept, si de prea multe ori ocoliţi de atenţia si recunoaşterea publica, membrii marii familii a luptelor si-au văzut cu seriozitate si temeinicie de treaba. Peste ani, ca intr-o adevărata ştafeta a generaţiilor, si-au predat unii altora flacăra trudei nedramuite, a disciplinei de fier, a incrincenarii, a muncii, valorificindu-si la maximum harurile dăruite de natura.

Ani de zile s-a vorbit cu temei de o adevărata scoală romaneasca de lupte. Simbolul ei cel mai inalt constituindu-l antrenorul emerit ION CORNIANU, una dintre cele mai mari personalităţi ale istoriei luptelor, cel care a coordonat timp de 4 decenii loturile noastre naţionale, avindu-si incrustata semnătura pe 161 de medalii olimpice, mondiale si europene cucerite de sportivii romani.