Rolul exercitiilor fizice în mentinerea sănătătii

Importanța exercițiilor fizice în menținerea unei cât mai bune stări de sănătate a fost apreciată încă din vremuri străvechi. Următorul citat din tradiția ayurvedică este foarte semnificativ: „Activitatea trupului care este destinată creșterii puterii și fermității corporale este numită exercițiu fizic. El trebuie practicat cu regularitate și într-o măsură corectă. Ușurința fizică, fermitatea trupului, capacitatea de muncă, rezistența fizică la ridicarea unor greutăți, eliminarea tulburărilor fiziologice și stimularea funcțiilor digestive se poate obține în mod eficient prin exercițiu fizic care este realizat corect. În schimb, supra-efortul duce la oboseală, epuizare, ori poate da naștere altor neajunsuri trupești.”

VIAȚA OMULUI MODERN

O caracteristică importantă, însă nedorită, a vieții moderne, care face ca viața modernă să se deosebească net de viața omului din trecut, este nivelul scăzut al activității fizice. Datorită multiplelor mijloace tehnice aflate la dispoziție, în viața omului modern s-au redus considerabil situațiile care pot solicita corpul să realizeze exerciții fizice.

Studiile epidemiologice moderne au arătat că traiul sedentar, împreună cu starea de obezitate asociată acestuia, reprezintă factori importanți care contribuie la apariția unor boli grave, cum sunt diabetul și ateroscleroza. În prezent, coexistența acestor două boli este o cauză frecventă de mortalitate, iar morbiditatea în diabetul zaharat este reprezentată de complicațiile cardio-vasculare.

FIZIOLOGIA EXERCIȚIILOR FIZICE

Studiul detaliat al efortului muscular a început în secolul XVIII, când Antoine Laurent Lavoisier și Pierre Simon de Laplace au descoperit că efortul muscular consumă oxigen și produce dioxid de carbon. Pe măsura avansării cercetărilor a devenit din ce în ce mai clar faptul că exercițiile fizice implică nu doar mușchii, ci și multe alte țesuturi corporale. Într-adevăr, în cazul activității fizice este necesară o extraordinară coordonare respiratorie, circulatorie și nervoasă, toate conlucrând în mod controlat.

În secolul XIX, aproape toți fiziologii renumiți studiau exercițiile fizice. În secolul XX, cercetătorii A.V. Hill din Marea Britanie, August Krogh din Danemarca și Otto Meyerhof din Germania au primit premiul Nobel, în special pentru cercetările lor asupra mușchilor și asupra exercițiilor fizice. În anii de dinainte de al 2-lea război mondial, Laboratorul de studiere a oboselii, din cadrul universității din Harvard, a devenit centrul mondial al studiului experimental al exercițiilor fizice. S-a constatat că, atunci când se află în stare de relaxare, un om normal și sănătos inhalează între 6 și 8 litri de aer pe minut, din care aproximativ 0,3 litri de oxigen sunt transferați din alveolele pulmonare în sânge. Simultan, dioxidul de carbon este eliminat din sânge și expirat. Când același om este antrenat într-o activitate care îi solicită la maxim musculatura, poate să inhaleze 100 litri de aer pe minut, din care să extragă 5 litri de oxigen.

Termenul „cantitatea maximă de oxigen”, introdus de Hill în 1924, caracterizează limita superioară a performanței unui individ și s-a dovedit a fi extrem de util în practica fiziologică. Capacitatea maximă de absorbție a oxigenului în cazul unui individ normal nu este corelată cu capacitatea de ventilație sau difuzie a plămânilor, ci cu capacitatea maximă de pompare a inimii. Capacitatea maximă de absorbție a oxigenului este un indice important al capacității circulatorii, în cazul unei funcționări corecte a plămânilor.

ROLUL VITAL AL OXIGENULUI

Mecanismul de control respirator previne acumularea dioxidului de carbon în cantități mari și virtual asigură o cantitate adecvată de oxigen, pe un domeniu care se extinde de la odihnă la mobilizare maximă. Hill a studiat efectele inhalării de oxigen pur în timpul exercițiilor fizice. Efectul imediat al trecerii de la inhalarea aerului, la inhalarea aerului îmbogățit cu oxigen, în timpul unor exerciții realizate constant, este scăderea considerabilă a vitezei respirației.

Atleții care au inhalat aer îmbogățit cu oxigen pe perioada antrenamentului au semnalat o eliminare pronunțată a senzației subiective de epuizare și o descreștere a numărului de respirații pe minut. Inhalarea de oxigen a mărit capacitatea de efort a atleților.

Pe de altă parte, Jocurile Olimpice din Mexic au demonstrat efectul advers al altitudinii mari și al hipoxiei (deficiență de oxigen) asupra atleților care au participat.