Succesiunea metodică a predării unității de învățare rezistentă - clasa a V-a

Aceasta proba atletica, conditionata in mare masura de nivelul de dezvoltare a calitatii motrice rezistenta este de mare importanta datorita efectelor benefice pe care aceasta le are asupra sanatatii elevilor cat si ca aport adus in realizarea celorlaltor continuturi ale educatiei fizice, care necesita depunerea unor eforturi de o durata prelungita, cum ar fi la jocurile sportive, circuitele de forta, etc.

Alergarea de rezistenta are o mare aplicativitate in activitatea independenta a elevilor, joggingul devenind o preocupare cotidiana a majoritatii populatiilor in toate tarile civilizate, motiv pentru care profesorii trebuie sa-i convica pe elevi pentru a practica de timpuriu aceasta forma de alergare.

Pentru a obtine aceste influiente positive profesorul trebuie sa intreprinda o serie de masuri prin care :

- Sa actioneze pentru dezvoltarea calitatii motrice rezistenta cat mai des posibil atat prin mijloacele posibile cat si prin modul de organizare a exersarii unor continuturi care au fost foarte bine insusite.

In activitatea de dezvoltare a alergarii de rezistenta, profesorul trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:

- Sa pregateasca cu insistenta efectuarea corecta a pasului alergator de semifond, corelat cu ritmul respirator dus pana la automatizarea lui, cunoscut fiind faptul ca realizarea unui act respirator complet (inspiratie – expiratie) reprezinta elemental esential pentru a parcurge distante mari;

- Sa angreneze elevii la alergarea in mod progresiv, contra timp sau pe distante crescute progresiv;

- Sa aplice principiile antrenamentului pe intervale, adaptate specificului educatiei fizice scolare.

In procesul de pregatire al acestei probe, inca din clasa a V a se va actiona insusirea concomitenta a celor trei faze ale sale: startul din picioare, pasul lansat de semifond si a finisului, ponderea cea mai importanta fiind acordata pasului alergator lansat.

Startul din picioare

La comanda pe locuri elevii se apropie de linia de plecare esalonati, in lateral, in asa fel incat san u se jeneze reciproc, evitand producerea unor busculade.

Startul propriu-zis, consta in adoptarea pozitiei stand cu genunchii usor indoiti, piciorul puternic situate in fat ape pingea, trunchiul usor aplecat, cu privirea inainte, iar bratele usor indoite din coate, avand in fata bratul opus piciorului puternic. Piciorul din spate se situeaza mai inapoi, la o distanta care sa-i permita executantului o pozitie echilibrata, cu o usoara protectie a centrului de greutate pe piciorul din fata.

Lansarea din start se face printr-o alergare accelerata pe distanta de 20-30 m, perioada in care toti elevii se desfasoara pe traseul de alergare, adoptandu-si fiecare un ritm propriu de deplasare, care corespunde cel mai bine posibilitatilor individuale.

Dupa accelerare, cand respiratia a fost blocata, preocuparea principala a alergatorului trebuie sa fie aceea de a-si regal ritmul respirator specific cu efortul depus.

Alergarea de parcurs ( pasul lansat de semifond)

Pasul alergator lansat este adaptat (ca lungime), taliei fiecarui elev, acesta trebuie sa fie elastic ( suplu), fara oscilatii laterale sis a amortizeze socul in contact cu solul. Alergarea este relaxata eliminind miscarile suplimentare. Pe parcurs, fiecare executant trebuie sa-si dozeze efortul depus ( consumul energetic) ca sa-i permita parcurgerea integrala a cursei in bune conditii. In timpul alergarii trunchiul este usor aplecat inainte, iar bratele intr-o pozitie relaxanta se misca inainte si inapoi cu amplitudine si ritm coordonat cu viteza de deplasare acestea avand si un rol de echilibrare a corpului.

Pe timpul alergarii o atentie deosebita trebuie acordata modului de efectuare a actului respirator, preocuparea principala fiind realizarea expiratiei. Inspiratia se poate realize atat pen as cat sip e gura.

Finisul ( sosirea)

Spre dosebire de alergarea de viteza unde finisul este de o mica importanta, la alergarea de rezistenta acesta devine decisive, cu deosebire atunci cand alergarea se efectueaza sub forma de intrecere.

In functie de resursele energetice a calitatilor morale detinute, cu deosebire a vointei si perseverentei, finisul se poate declansa la diferite distante de linia de sosire ( circa 50 – 100 m). Aceasta constand dintr-o alrgare cu accelerare maxima, similara cu cea de la alergarea de viteza.

Greseli posibile:

- Blocarea actului respirator pe parcursul alergarii, datorat nerealizarii unei expiratii complete;

- Necoordonarea respiratiei cu ritmul de alergare;

- Plecarea din start cu accelerare prea mare si mentinerea ei un timp prea indelungat;

- Nerespectarea ritmului necesar, raportat la distanta ce urmeaza a fi parcursa.

Indicatii metodice

Desi aparent alergarea reprezinta o deprindere motrica naturala apartinand deprinderilor motrice de baza, efectuarea ei ca proba atletica, sub forma alergarii de rezistenta, impune o alta modalitate de abordare, in sensul ca aceasta trebuie sa fie cuprinsa intr-un sistem de pregatire riguros, in care procesul de instruire va viza doua aspecte si anume: insusirea corecta a fazelor alergarii de rezistenta (startul din picioare, pasul lansat de semifond si finisul) precum si dezvoltarea calitatii motrice rezistenta aceasta constituind o componenta decisiva privind obtinerea unor performante de nivel ridicat.

Acumularile de la aceasta proba se realizeaza dupa perioade lungi de pregatire, fapt care in conditii scolare, cu cerinte multiple care trebuiesc realizate, impune un anumit mod de abordare. Pentru a rezolva problema volumului de pregatire se recomanda ca permanent ori de cate ori lectiile se organizeaza in aer liber, acestea se vor incheia cu alergare de durata timp de trei-patru minute. In perioada lucrului in interior se va actiona pentru dezvoltarea calitatii motrice rezistenta folosindu-se sisteme de actionare simple dar crescand solicitarea la eforturi progressive sau pri parcurgerea unor trasee aplicativ-utilitare, a circuitelor de pregatire fizica si a navetei 15-20 m X 10-20 m, repetari.