Tehnici de Motivare a Colectivului de Elevi în Ora de Educație Fizică

Etimologia termenului de management provenită din latinescul manus-agere inseamnă manevrare, pilotare, conducere. Cele mai frecvente semnificaţii etimologice ale termenului au fost cele de conducere, organizare şi reuşită.

Conform DEX 2009 termenul de management reprezintă „activitatea şi arta de a conduce; ansamblul activităţiilor de organizare, de conducere şi de gestiune a intreprinderilor; ştiinţa şi tehnica organizării şi conducerii unei intreprinderi.”

Termenul este folosit astăzi în domenii variate şi referindu-se la subiecte diverse începând de la activităţi de tip economic şi terminând cu problematica umană. De aceea expresii de tipul „managementul timpul”, „self-management”, „managementul stresului”, sau „managementul clasei de elevi” sunt expresii comune, cotidiene şi depășesc cu mult limita impusă de definiţia clasică a termenului.

Managementul clasei de elevi este definit ca domeniul de cercetare în ştiinţele educaţiei care studiază atât perspectivele de abordare ale clasei de elevi cât şi structurile dimensionale ale acesteia în scopul facilitării intervenţiilor cadrelor didactice în situaţii de criză „microeducaţională” şi a evitării consecinţelor negative ale acestora prin excerciţiul microdecizilor educaţionale (R. Iucu 2000).

Managementul clasei este eficient prin activismul său, prin situarea elevului în centrul activităţii educaţionale, prin motivarea adecvată a profesorilor şi elevilor şi prin îmbinarea rolurilor profesorului cu funcţiile sale manageriale. Profesorul de educaţie fizică trebuie să aibă o viziune de ansamblu asupra învaţămantului şi educaţiei, trebuie să iniţieze proiecte educaţionale, să organizeze activităţi sportive, să coordoneze resursele umane, materiale şi financiare, să ia decizii impreună cu cei implicaţi in procesul educaţional, să rezolve situaţii conflictuale, să consilieze elevii cu probleme şi cu dificultăţi în executarea exerciţiilor fizice şi să dirijeze procesul de învăţare creativă a elevilor.

Clasa de elevi reprezintă celula fundamentală a învăţământului care trebuie organizată, dirijată, eficentizată, astfel încât rezultatele să fie cât mai bune. Întregul sistem educaţional începe şi se termină la nivelul clasei, rezultatele trebuind să fie vizibile la acest nivel.

Putem concluziona că sistemul educaţional este sistemul care are nevoie de personal cu valenţe manageriale începând de la nivelul de „top management” şi terminând cu profesorul de sport care organizează clasa pentru ora sa.

Motivaţia şi gestionarea ei în societăţile economico-sociale, productive ramâne motorul activităţii efieciente cu atât mai mult în învaţămant care prin esenţa sa este unul dintre cele mai complexe și dinamice activităţi, care are în centrul sau ca obiect, ca mijloc, ca produs al activităţii elevul. Motivaţia este pârghia care dacă este bine manevrată conduce la eficienţă obiectivă, dar şi la reusita subiectivă a activităţii. În acest sens dimensiunea motivaţional atitudinală constituie motorul generator de energie si sustinere a eforturilor educaţionale ale elevilor la ora de educaţie fizică. Atitudinile interpersonale ale elevilor pot fi de colaborare sau competiţie, de respect sau lipsa de considerație, de încredere sau neîncredere, predominant pozitivă sau conflictuale si agresive. Motivaţia elevilor pentru activitatea de educaţie fizică poate fi intrinsecă, pozitivă, superioară, de dezvoltare a personalităţii, dar şi extrinsecă, negativă, sau de indiferenţă şi respingere. Dacă profesorul de educaţie fizică organizează creativ ora de sport, elevii pot avea interese comune şi se pot bucura de activităţiile de socializare, distracție şi relaxare. Atitudinile de satisfacţie-insatisfacţie depind de relația membrilor de grup cu profesorul de sport, cu tipul de sarcină si exerciţiile fizice, cu ceilalţi membri ai grupului şi cu propria lor persoană. Gradul de integrare a tuturor acestor atitudini determină profilul dimensiunii motivaţional-atitudinale a climatului psiho-social. Profesorii de sport în statutul lor de manageri, profesori, diriginţi, consilieri, datorită maturităţii lor, a experienţei dar şi a perfecţionării în noile domenii educaţionale de management au rolul de a indentifica şi de a corecta aceste atitudini şi comportamente.

Motivarea elevilor pentru participarea la ora de educaţie fizică este una din preocupările constante ale profesorilor. O caracteristică a elevilor de liceu şi gimnaziu şi uneori chiar la elevii din clasele primare este motivaţia scazută si dezinteresul pentru învăţare. Gill (2000) defineşte motivaţia ca „direcţia şi intensitatea unui comportament”. Ambele aspecte menţionate sunt importante în contextul educaţiei fizice. Direcţia face referie la activităţile la care elevul decide să participe, de exemplu elevul alege din mai multe ramuri ale atletismului să participe doar la alergarea de viteză. Intensitatea efortului se referă la cât efort depune elevul în activitatea pe care alege să o practice, de exemplu elevul participă la toate orele de ateletism dar manifestă interes şi depune un efort mai mare pentru alergarea de viteză .

Încrederea în sine şi motivaţia nu sunt sinonime dar se află in realaţie directă. Astfel se observă că elevii puternic motivaţi tind să devină foarte încrezători în abilităţiile lor. Încrederea în sine globală este mai mult o trasătură de personalitate şi poate fi folosită pentru a încuraja o persoană să facă lucruri noi, dar nu înseamnă că această persoană se va simţi capabilă de succes într-o sarcină specifică. De aceea la elevi, este foarte important să se dezvolte încrederea în sine raportată la situaţii specifice.

Bandura, defineşte autoeficacitatea ca fiind încrederea individului în capacităţile sale de a organiza şi executa acţiuni necesare pentru a produce rezultatele dorite. Pentru dezvoltarea autoeficacităţii elevul trebuie să creadă că este în control şi că acţiunile pe care le realizează sunt iniţiate inteţionat. În acest fel se produc rezultate specifice şi elevul poate fi motivat să încerce o schimbare a situaţilor.