Voleiul - Un Sport Competitiv

Competiţia dezvoltă resursele latente, scoţând în evidenţă îndemânarea, spontaneitatea, creativitatea şi estetica. Regulile sunt realizate pentru a permite demonstrarea acestor abilităţi. Cu puţine excepţii, voleiul permite tuturor jucătorilor să acţioneze atât la fileu (în atac), cât şi în spatele terenului (în apărare sau la serviciu). Dacă ar mai trăi William Morgan, creatorul acestui joc, l-ar putea încă recunoaşte, voleiul păstrând, de-a lungul timpului, anumite elemente caracteristice. Câteva din acestea le împarte cu alte jocuri care au fileu, minge sau rachetă: serviciu, rotaţie (alternanţa la serviciu), atac, apărare.

Voleiul este totuşi unic printre jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea să fie păstrată cât mai mult timp în aer şi prin faptul că oferă posibilitatea paselor între membrii aceleiaşi echipe înainte ca mingea să fie returnată adversarilor. Introducerea unui jucător specializat în apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor de joc. Modificarea regulii la serviciu l-au transformat dintr-un simplu act de a pune mingea în joc, într-o armă ofensivă. Conceptul rotaţiei a fost dezvoltat pentru a permite fiecărui sportiv să participe la joc. Regula poziţiei jucătorilor permite echipelor flexibilitate şi posibilitatea dezvoltării de tactici interesante, atât în favoarea echipei, cât şi pentru entuziasmul spectatorilor. Astfel, imaginea voleiului devine din ce în ce mai bună. Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va schimba, va deveni mai bun, mai puternic, mai rapid.

Rolul arbitrului: Calitatea arbitrului derivă din conceptele de corectitudine şi consecvenţă: să fie corect cu fiecare participant; să fie perceput ca un om corect de către spectatori. Pentru a permite jucătorilor să facă spectacol, arbitrul trebuie: să fie exact în aprecierile lui ; să înţeleagă conceptul de bază al regulilor; să fie un organizator eficient; să permită jocului să se desfăşoare pentru a se desemna un câştigător; să fie un formator de caractere folosind regulile pentru a penaliza lipsa de sportivitate şi a admonesta lipsa de politeţe; să promoveze voleiul prin a permite elementelor spectaculoase ale jocului să strălucească şi celor mai buni jucători să facă ceea ce ştiu ei mai bine: să impresioneze publicul. În încheiere putem spune că un bun arbitru foloseşte regulile pentru a face din competiţie o experienţă deosebită pentru toţi cei implicaţi. Cei interesaţi ar trebui să vadă în regulile următoare stadiul actual de dezvoltare al unui joc minunat, ţinând totuşi cont că paragrafele precedente au o importanţă deosebită pentru oricare din poziţiile din care privesc voleiul (arbitru, observator, antrenor, sportiv, spectator).

Structura: Fileul măsoară 1 m pe lăţime şi 9,50 m până la 10 m în lungime (cu 25 până la 50 cm pe fiecare parte laterală). El este alcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm, confecţionate din sfoară de culoare neagră. La marginea superioară, este cusută pe toată lungimea fileului o bandă din pânză albă, răsfrântă pe fiecare parte pe o lăţime de 7 cm. Fiecare capăt al benzii are o gaură prin care trece o sfoară pentru prinderea de stâlpi şi menţinerea ei întinsă. Prin interiorul benzii trece un cablu flexibil pentru prinderea fileului de stâlpi şi menţinerea marginii sale superioare întinsă. La partea inferioară a fileului este o altă bandă orizontală, de 5 cm lăţime, asemănătoare cu banda superioară, prin care trece o sfoară. Această sfoară croşetează de-a lungul ochiurilor pentru prinderea de stâlpi şi menţinerea întinsă a părţii inferioare a fileului.

Mingi: Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de piele sau piele sintetică prevăzută în interior cu o cameră din cauciuc sau alt material asemănător. Mingea poate avea o singură culoare deschisă sau o combinaţie de culori. Materialul sintetic şi combinaţia de culori a mingilor folosite în competiţiile oficiale trebuie să fie conform standardelor FIVB. Circumferinţa sa trebuie să fie cuprinsă între 65 şi 67 cm şi greutatea între 260 şi 280 g. Presiunea interioară trebuie să fie de la 0,300 până la 0,325 kg/cm2 (4,26 până la 4,61 psi), (294,3 până la 318,82 mbar sau hPa).

Componenţa echipelor: O echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un antrenor, un antrenor secund, un preparator fizic (maseur) şi un medic. Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, medicul trebuie să fie acreditat în prealabil de FIVB. Unul dintre jucători (altul decat Libero-ul) este căpitanul echipei şi el trebuie să fie identificat ca atare pe foaia de arbitraj. Numai jucătorii înregistraţi pe foaia de arbitraj pot să pătrundă pe teren şi să participe la meci. După ce căpitanul şi antrenorul au semnat foaia de arbitraj, componenţa echipei nu mai poate fi modificată.

Locul participanţilor: Jucătorii care nu sunt în joc trebuie ori să fie aşezaţi pe banca pentru rezerve a echipei lor ori să fie în zona lor de încălzire. Antrenorul şi ceilalţi membri ai echipei trebuie să stea pe bancă, dar pot să o părăsească pentru un timp. Băncile pentru rezerve sunt situate de o parte şi de alta a mesei scorerului, în afara zonei libere. Numai membrilor echipei le este permis să stea pe bancă în timpul meciului şi să participe la încălzirea la fileu. Jucătorii care nu sunt în joc se pot încălzi fără mingi astfel: în timpul jocului în zona de încălzire; în cursul timpilor de odihnă şi a timpilor tehnici în zona liberă situată în spatele propriului teren de joc.În timpul pauzei dintre seturi jucătorii pot utiliza mingile (dar nu cele de joc) pentru încălzire în zona lor liberă.