Amplificatorul Electronic

I. Generalităţi

1.1. Definiţie. Schema bloc

Prin circuitele electronice se înţeleg acele circuite care conţin

componente electronice; tuburi electronice sau dispozitive semiconductoare,

având caracteristici curent-tensiune neliniare şi posibilitatea de a comanda

prin semnale electrice parametrii lor.

Una din aplicaţiile cele mai răspândite ale acestor circuite este

amplificarea semnalelor, adică obţinerea la bornele de ieşire ale unui

montaj, numit amplificator, a unui semnal, de obicei de aceeaşi formă şi

frecvenţă ca cel aplicat la intrarea lui, dar de amplitudine mărită.

În cazul genereal, un amplificator reprezintă cuadripol activ, prevăzut cu

două borne de intrare şi două borne de ieşire, capabil să redea la ieşire

semnale electrice de putere mult mai mare decât cele de la intrare. Pentru a

îndeplini această funcţie, un amplificator trebuie prevăzut cu o sursă de

energie electrică, pe seama căreia se obţine sporul de putere de la ieşire şi cu

elemente active care să transforme o parte din energia absorbită de la sursa

de alimentare în energie de curent alternativ, variabil în ritmul semnalului. În

schema care nu necesită detalii, amplificatoarele se reprezintă simbolic ca în

figura de mai jos.

Clasificarea amplificatoarelor

Un amplificator constă din unul sau mai multe etaje amplificatoare. Ele

se pot clasifica după următoarele criterii:

1.2.1 După natura semnalului cu preponderenţă amplificat, se

întâlnesc:

- amplificatoare de tensiune;

- amplificatoare de curent;

- amplificatoare de putere.

2

Primele două categorii au la intrare semnale electrice de amplitudini

relativ mici, fiind numite „de semnal mic”. Ce-a de-a treia categorie de

amplificatoare trebuie să furnizeze la ieşire puteri mari (cel puţin de ordinul

waţilor), cu un randament acceptabil; ele lucrează aproape de posibilităţile

lor maxime în privinţa puterii disipate, a curenţilor şi a tensiunilor – de aceea

se numesc amplificatoare „de semnal mare”;

1.2.2 După tipul elementelor active folosite se întâlnesc:

- amplificatoare cu tuburi electronice;

- amplificatoare cu semiconductoare;

- amplificatoare cu circuite integrate (operaţionale);

- amplificatoare magnetice.

1.2.3 După valoarea benzii de frecvenţă a semnalelor amplificate,

adică după valorile frecvenţelor semnalului de intrare, amplificatoarele se

pot clasifica astfel:

- amplificatoare de curent continuu: amplifică frecvenţe începând cu f=0

(curent continuu);

- amplificatoare de audiofrecvenţă (joasă frecvenţă): amplifică semnale

în bandă audibilă, între 20 Hz şi 20 kHz;

- amplificatoare de radiofrecvenţă (înaltă frecvenţă): pentru semnale

cuprinse între 20 kHz şi 30 MHz;

- amplificatoare de foarte înaltă frecvenţă: pentru frecvenţe cuprinse

între 30 şi 300 MHz.

Banda amplificatoarelor este cel puţin egală cu cea a semnalelor redate.

1.2.4 După lăţimea benzii de frecvenţă amplificată, se întâlnesc:

- amplificatoare de bandă îngustă (9 – 30 kHz);

- amplificatoare de bandă largă (amplificatoare de videofrecvenţă),

având o gamă de frecvenţe amplificate cuprinse între câţiva herţi (teoretic 0

Hz) şi 5 MHz (teoretic 6 MHz).

1.2.5 După tipul cuplajului folosit între etaje, se pot întâlni:

- amplificatoare cu cuplaj RC;

- amplificatoare cu circuite acordate;

- amplificatoare cu cuplaj prin transformator;

- amplificatoare cu cuplaj rezistiv (numite şi amplificatoare cu cuplaj

galvanic sau de curent continuu).

De obicei un amplificator aparţine simultan mai multor categorii de

clasificare. De exemplu, un amplificator de tensiune dintr-un receptor de

radio poate fi un amplificator cu tranzistoare, de audiofrecvenţă, de semnal

mic, de bandă îngustă, cu cuplaj RC.