Sisteme de Calcul

Capitolul I

1.1. STRUCTURA ŞI FUNCŢIONAREA UNUI SISTEM DE CALCUL

 Calculatorul este o maşină care prelucrează informaţiile automat. Pentru aceasta trebuie să i se furnizeze datele pe care trebuie să le prelucreze (datele de intrare) şi o listă de instrucţiuni (programul), care să îi indice cum să prelucreze aceste date. Dacă pentru a ajunge la un rezultat trebuie sa execute mai multe operaţii, el le va efectua pe rând. Operaţiile şi ordinea acestora îi sunt specificate calculatorului prin intermediul programului. Calculatorul va furniza utilizatorului rezultatele obţinute în urma prelucrării (date de ieşire). În timpul prelucrării pot să apară şi date intermediare.

Von Newmann a stabilit că hardware-ul trebuie să asigure următoarele funcţii:

1. funcţia de memorare;

2. funcţia de comandă şi control;

3. funcţia de prelucrare;

4. funcţia de intrare-ieşire.

1. Funcţia de memorare asigură memorarea datelor şi a programelor şi are ca suport memoria internă şi memoria externă. 2. Funcţia de comandă şi control asigură:

- extragerea instrucţiunilor din memoria internă;

- analiza instrucţiunilor;

- comanda de executare a unei operaţii;

- extragerea datelor de intrare din memoria internă;

- aranjarea datelor de ieşire în memoria internă.

Funcţia este realizată de Unitatea de Comandă şi Control.

Capitolul II

2.1.REŢELE DE CALCULATOARE

O reţea de calculatoare este formată dintr-un ansamblu de calculatoare conectate între ele, care fac schimburi de date şi folosesc în comun resursele reţelei. Fiecare calculator îşi păstrează independenţa de execuţie şi de gestiune a propriilor resurse.

După apariţia calculatoarelor personale, prelucrarea centralizată pe calculatoarele mari a fost înlocuită cu prelucrarea descentralizată pe microcalculatoare. Dezavantajul lipsei comunicării unui sistem personal este compensat prin includerea acestuia într-o reţea

Calculatoarele dintr-o reţea pot fi:

- de acelaşi tip, în cazul reţelelor omogene;

- de tipuri diferite, în cazul reţelelor eterogene.