Standardizarea în Industria Electrotehnică

1. Noţiuni de bază

Prin standardizare se înţelege reglementarea tehnică, unitară, organizată, care stabileşte norme şi prescripţii privitoare la calitatea, caracteristicile, dimensiunile, forma, materialele, gama de tipuri şi alte elemente ce definesc un produs, precum şi privitoare la unele metode de analiză şi încercări, noţiuni ştiinţifice, unităţi de măsură, terminologie, clasificare, simbolizare, marcare, desene tehnice, proiectare, execuţie etc. Standardizarea este o activitate specifică ce stabileşte, pentru probleme reale sau potenţiale, dispoziţi destinate unei utilizări comune sau repetate, furnizează reguli şi îndrumări sau caracteristici pentru diferite activitaţi sau rezultatele lor, urmă-rind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.

Obiectul principal al standardizării îl constituie crearea condiţiilor pentru organiza-rea raţională a producţiei prin specificarea, tipizarea, normalizarea şi unificarea, pentru asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii produselor, cât şi pentru reglementarea relaţiilor dintre producător şi beneficiar.

Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut care prevede pentru utilizări comune şi repetate, reguli, prescripţii, şi caracteristici referitoare la diferite activităţi sau rezultatele acestora, în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat.

Lucrările de standardizare naţională, internaţională şi europeană se realizează în comitete tehnice, care sunt organisme tehnice, care sunt organisme create pe domenii de activitate. În România, organul suprem de specialitate al administraţiei publice în domeniul standardizării este Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) aprobată prin ordonanţa nr. 39 din 30 ian. 1998.

România face parte din Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), Comisia Europeană de Standardizare (CEN), Comisia Electrotehnică Internaţioneală (CEI) şi este membru afiliat al Comitetului European-de Standardizare Electrotehnică (CENELEC).

Până la data de 28.08.1992 standardele române au avut sigla STAS (STAndard de Stat), iar după aceea dată standardele au sigla SR (Standard Român). Standardele cu sigla STAS îşi menţin valabilitatea până la revizuirea sau anularea lor. Standardele române identice cu standardele internaţionale au sigla SR CEI, SR ISO, STAS CEI, urmată de numărul standardului internaţional respectiv. Standardele române identice cu standardele europene au sigla SR EN (STAS EN) urmată de numărul standardului european respectiv.

Începând cu 01.01.1997, CEI în acord cu ISO a introdus un nou sistem de numerotare pentru standardele internaţionale, ghiduri şi rapoarte tehnice. Atribuirea numerelor pentru toate standardele din domeniul electrotehnic este cuprins între 60000 şi 79999.

Până în 2001, aceste standarde au fost clasificate şi numerotate după un sistem alfanumeric cuprinzând sectoare, grupe şi subgrupe. Sectoarele erau clasificate după ramura de producţie şi notate cu litere A, B, C etc. Sectorul rezervat domeniului electrotehnicii era sectorul F (energetică şi electrotehnică – electronica). Acest sector cuprindea 9 grupe iar fiecare grupa avea 9 subgrupe.

Exemplu: F3= materiale electrotehnică

F4= maşini şi aparate electrice

F41= maşini electrice rotative

F42= transformatoare

După 2001 lista standardelor a fost prezentata conform clasificării internaţionale a standardelor (ICS), care prezintă un sistem unificat de clasificare a standardelor pe 3 niveluri de clasificare ierarhice.

Exemplu: 29 - Electrotehnică

29.120 - Accesorii electrice

29.120.01 - Accesorii electrice în general