Calitatea Energiei Electrice din România

1. Problema calităţii energiei electrice

Energia electrică este probabil cea mai importantă materie primă utilizată astăzi în comerţ şi industrie. Este un produs cu un caracter deosebit deoarece trebuie să constituie un flux continuu, nu poate fi stocat în cantităţi mari şi nu poate face subiectul unui control al calităţii înainte de a fi utilizat. Este de fapt rezumatul filozofiei exact la timp în care componentele sunt livrate unei linii de producţie în punctul şi la momentul în care se utilizează, de către un furnizor verificat şi aprobat, fără cerinţe de verificare a calităţii. Pentru ca principiul just in time (JIT) să aibă succes este necesar să existe un control bun al specificaţiei componentelor, o încredere absolută că furnizorul poate produce şi furniza acest produs la timp, cunoaşterea comportării generale a produsului şi a limitelor sale.

Termenul de “calitate a energiei electrice” (power quality) a devenit deosebit de frecvent după anul 1980 şi reprezintă un generic acoperitor pentru luarea în considerare a influenţei unui mare număr de perturbaţii electromagnetice care pot să apară în sistemul electroenergetic (în special la medie şi joasă tensiune). De menţionat insă faptul că sintagma de “calitate a energiei electrice” nu este unanim acceptată şi utilizată pe plan mondial, existând în prezent mai mulţi termeni fo1osiţi în relaţia furnizor de energie electrică consumator.

În România nu există până în prezent un standard unitar de calitate a energiei electrice. O parte dintre parametrii care pot prezenta interes în definirea calităţii energiei electrice sunt definiţi şi normaţi individual, după următoarele normative:

• STAS 930 – precizează tensiunile nominale şi abaterile admisibile ale tensiunii faţă de aceste valori ;

• PE 124 – conţine definiri şi reglementări privind variaţiile rapide şi nesimetria tensiunii;

• PE 109 – defineşte supratensiunile şi protecţia instalaţiilor împotriva acestora;

• PE 142 – reglementează unele aspecte privind flicker-ul;

• PE 143 – abordează probleme referitoare la regimurile nesimetric şi deformant.

Figura 1. Componente ale calităţii energiei electrice

Calitatea energiei electrice (Power Quality): termenul a fost propus în S.U.A. de IEEE şi preluat de majoritatea publicaţiilor de limba engleză. Calitatea energiei electrice, conform IEEE reprezintă “conceptul alimentării şi legării la pământ a echipamentelor sensibile, într-un mod care să permită funcţionarea corectă a acestora“. De fapt, în pofida acestei definiţii termenul este utilizat într-un sens mult mai larg, referindu-se atât în problema poluării armonice generată de sarcinile neliniare, cât şi la alte tipuri de perturbaţii electromagnetice apărute în sistemele electroenergetice;

Compatibilitate electromagnetică (Electromagnetic compatibility — EMC): termenul este utilizat de CEI (Comission Electrotechnique Internationale) şi reprezintă “aptitudinea uni echipament sau sistem de a funcţiona satisfăcător în mediul său electromagnetic, fără a induce perturbaţii inacceptabile în orice alt echipament sau sistem existent in acel mediu”;

Calitatea tensiunii (qualite de la tension): termenul este utilizat în Franţa şi în diferite publicaţii europene şi se referă la “abaterile formei curbei de variaţie în timp a tensiunii de la sinusoida ideală”; poate fi interpretat ca referindu-se la calitatea “produsului” livrat de furnizor consumatorilor;

Calitatea curentului (current quality): este o definiţie complementară celei anterioare şi se referă la abaterile curentului faţă de forma ideală (o curbă sinusoidală de frecventă şi amplitudine constantă şi in fază cu tensiunea de alimentare); noţiunea se foloseşte pentru a descrie performanţele convertoarelor electronice.