Politica Energetică

I. INTRODUCERE

Energia este și va rămane una din preocupările globale majore ale secolului al XXI-lea, iar Europa nu reprezintă o excepție. Datorită faptului că se preconizează o creștere majoră a cererii de energie pe plan global în anii următori, s-au ridicat diverse întrebări referitoare la furnizările de energie în viitor, la competitivitatea economică a diverselor surse de energie si la impactul asupra mediului înconjurător. În conformitate cu Noua Politică Energetică a Uniunii Europene elaborată în anul 2007,energia este un element esențial al dezvoltării la nivelul Uniunii. În aceeași măsura este și o provocare în ceea ce privește impactul sectorului energetic asupra schimbărilor climatice, a creșterii dependenței de importul de resurse energetice, precum și a creșterii prețului energiei.

Pentru depășirea acestor provocări Comisia Europeană consideră absolut necesar ca UE să promoveze o politică energetică comună, bazată pe securitate energetică, dezvoltare durabilă si competitivitate. Îngrijorarea provocată de dependența tot mai accentuată de importurile de energie din Rusia a transformat politica energetică într-una dintre prioritătile Uniunii Europene.

O politică energetică europeană conduce în mod decisiv Uniunea Europeană către o economie caracterizată de un consum redus de energie mai sigură, mai competitivă şi mai durabilă. Obiectivele energetice care se doresc a fi atinse cu prioritate se referă la garantarea unei funcţionări competitive a pieţei interne de energie, a securităţii aprovizionării strategice, a unei reduceri concrete a emisiilor de gaze cu efect de seră provocate de producerea sau consumul de energie, precum şi a afirmării Uniunii Europene ca voce unitară pe scena internaţională.

Lumina, căldura, transportul, producția industrială sunt servicii bazate pe energie, indispensabile pentru oameni. Însă resursele energetice fosile (petrolul, gazul natural, cărbunele) nu sunt inepuizabile. De aceea, trebuiesc gestionate cu atenție și, în același timp, să încercăm să găsim și resurse alternative. Europa consumă tot mai multă energie și importă încă și mai multă. Astfel, Europa dispune azi de norme comune, statele membre putând să avanseze împreună în aceeași direcție pentru a avea acces la o cantitate suficientă de energie, la prețuri accesibile, cu menținerea poluării la un nivel cât mai scăzut.

Sectorul energetic este un domeniu strategic, deoarece nu ne putem lipsi de energie. Avem nevoie de ea pentru a ne lumina locuințele, pentru a ne încălzi, pentru a ne deplasa sau pentru a transporta mărfuri. De asemenea, energia stă la baza tuturor sectoarelor economice (agricultură, industrie și servicii) și este esențială pentru asigurarea progresului științific. Calitatea vieții noastre este strâns legată de consumul unor mari cantități de energie. Acesta generează poluarea mediului în general, iar impactul negativ trebuie redus cât mai mult posibil.

Interesul statelor europene față de sectorul energetic nu este nou. Totul a început chiar după cel de Al Doilea Război Mondial, cu dorința de „a pune mijloacele de război în slujba păcii”, după cum spunea Jean Monnet, unul dintre părinții fondatori ai Europei unite. Astfel, cărbunele și oțelul, pe de o parte, și energia nucleară, pe de altă parte, au stat la baza primelor tratate europene: Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (care a încetat în 2002) și Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom), în vigoare și astăzi.

Încă din anii ’60, statele europene au înțeles că trebuie să se solidarizeze pentru a face față eventualelor probleme legate de aprovizionarea cu energie. Așa au fost puse în comun stocurile strategice de petrol și a fost elaborat un mecanism de reacție în caz de criză. Astăzi, politica energetică are tangențe cu numeroase alte domenii: industrie, mediu, transporturi, cercetare și inovare și chiar relații externe.

Problema energiei nu trebuie legată, însă, numai de numărul de locuitori, ci şi de tendinţa naturală a societăţii omeneşti de a-şi dezvolta în mod continuu, nivelul de dezvoltare socială. Istoria dezvoltării societăţii omeneşti demonstrează clar că nevoia de energie a unei societăţi umane este direct proporţională cu nivelul de dezvoltare tehnologică.

Pentru a contura o imagine de perspectivă a fluxurilor de energie pe care le are la dispoziţie omul, pe planeta sa, este util să facem o departajare a acestora în două mari grupuri:

1. ENERGIE EPUIZABILĂ

a. Hidrocarburile fosile (cărbuni, petrol, gaz natural, nisipuri asfaltice, şisturi bituminoase).

b. Combustibilii nucleari: uraniul-235 (izotop fisionabil), uraniu-238(izotop fertil), toriul(element fertil), litiul(element necesar reacţiilor de fuziune deuteriu - tritiu

c. Energie geotermică (în capcane magnetice)

2. ENERGIE CONTINUĂ;

a. Energie solară

b. Energie hidraulică

c. Energie eoliană

d. Energia mareelor

e. Energia valurilor

f. Energia geotermică (fluxul de căldură al crustei terestre)

g. Energia fotochimică stocată în plante şi animale

h. Energia animală (inclusiv omul)