Bolnăvicioasa Americă în contrast cu Europa sănătoasă în blândețea nopții a lui F. Scott Fitzgerald

Fitzgerald este unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane. A trăit şi a scris într-o perioadă de mari frământări politice şi sociale. „The Jazz Age” i-a oferit posibilitatea să scrie şi să se afirme, deşi primele încercări literare nu au fost receptate pe măsura talentului său. A fost numit de către cunoscători un scriitor înnăscut, care a exprimat cu sinceritate tot ceea ce a dorit. Până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani viaţa îi oferise mai mult decât şi-ar fi dorit.

Scott Fitzgerald este idealistul cu himerice proiecte artistice şi omul practic deloc dis¬pus să piardă ocaziile, naratorul rafinat şi libretistul tip Hollywood, stilistul decadent şi comentatorul momentului. Caută cu îndârjire şi practică reuşit experimentul, dar suferă sincer de un plictis cehovian, precum Dick Diver, care se refugiază, în consecinţă, în blânda noapte răcoroasă a Americii încă sălbatice,ostenit de soarele muşcător al Rivierei franceze.

Romanul „Blândeţea nopţii”(Tender is the night) are surse autobiografice. Extazului în faţa luxului orbitor, descris în romanele de debut, precum şi admiraţia faţă de puterea pe care ţi-o dă banii, li se opun acum dispreţul faţă de manifestările americanilor bogaţi, care vin în Europa, să-şi cheltuie, în mod dispreţuitor, banii. Dornici să-şi refacă economia, distrusă în urma războiului, europenii îi acceptă pe americani, chiar dacă felul lor de a-şi cheltui banii este nepoliticos.

Fitzgerald aduce în prim-planul romanului, ideea „visului american”. Oricine îşi poate îndeplini acest vis, însă cu multă muncă şi având o bază solidă de moralitate.Americanii de pe Riviera Franceză şi din Europa reprezintă o populaţie avantajată,care adună ce e mai sănătos și ce e bolnăvicios in „visul american”.

Nu putem regăsi nicăieri un argument pentru a susţine admiraţia scriitorului faţă de cei bogaţi. O deznădejde amară, ale cărei proporţii nici măcar nu le sunt cunoscute personajelor cărţii, inundă romanul. Incestul, corupţia, dezordinea spirituală nu sunt cauze, ci urmări ale unei vieţi lipsite de satisfacţii adevărate, ale unei existenţe de o exasperantă banalitate. Era o perioadă în care haina îl face pe om, în care ambalajul e totul. Reclama e sufletul comerţului.E o lume decadentă, căreia eroii nu îi pot face faţă.

Eroii romanului fac parte dintr-o clasă socială avantajată. O familie de americani, care călătoresc pe Riviera Franceză, construind în jurul lor un munte de admiratori. Lumea e fascinată de lumea lor, însă Dick Diver, unul dintre personajele principale ale romanului, recunoaşte, la un moment dat că acesta era doar un truc. Dick este personajul care întruchipează o unitate, un întreg. El este reprezentantul celorlalți americani de pe Riviera franceză; el este întruchiparea tuturor celor inteligenți care au îndrăznit să trăiască pe muchie de cuțit și să exploreze marginile prăpăstioase ale existenței; Dick Diver simbolizează chiar acea epocă ce s-a finalizat în căderea bursei de pe Wall Street; dar întâi de toate el se reprezintă pe sine.

Deşi pare un roman de dragoste, despre un cuplu fascinant, Fitzgerald ascunde printre rânduri remarci acide la civilizaţia americană. O lume îmbolnăvită și condusă de bani, o lume contaminată, dependentă de iluzii, în care alcoolismul, incestul, abuzul, trădarea, relaţiile deteriorate dintre părinţi şi copii, nu fac decât să alimenteze himere.

Opoziţia dintre cele două lumi e evidentă, chiar dacă pare o relaţie intrisecă. Americanii aruncă banii, urmărind mărirea personală, în vreme ce europenii le oferă suportul de a se desfăşura. Spiritul comercial al americanilor îi aruncă însă în banalitate, cu iluzia că aparţin unei lumi exclusiviste.

Fitzgerald este unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane.A trăit şi a scris într-o perioadă de mari frământări politice şi sociale. „The Jazz Age” i-a oferit posibilitatea să scrie şi să se afirme, deşi primele încercări literare nu au fost receptate pe măsura talentului său. A fost numit de către cunoscători un scriitor înnăscut, care a exprimat cu sinceritate tot ceea ce a dorit. Până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani viaţa îi oferise mai mult decât şi-ar fi dorit.

Scott Fitzgerald este idealistul cu himerice proiecte artistice şi omul practic deloc dis¬pus să piardă ocaziile, naratorul rafinat şi libretistul tip Hollywood, stilistul decadent şi comentatorul momentului. Caută cu îndârjire şi practică reuşit experimentul, dar suferă sincer de un plictis cehovian, precum Dick Diver, care se refugiază, în consecinţă, în blânda noapte răcoroasă a Americii încă sălbatice, ostenit de soarele muşcător al Rivierei franceze.

Nu putem regăsi nicăieri un argument pentru a susţine admiraţia scriitorului faţă de cei bogaţi. O deznădejde amară, ale cărei proporţii nici măcar nu le sunt cunoscute personajelor cărţii, inundă romanul. Incestul, corupţia,dezordinea spirituală nu sunt cauze, ci urmări ale unei vieţi lipsite de satisfacţii adevărate, ale unei existenţe de o exasperantă banalitate. Era o perioadă în care haina îl face pe om, în care ambalajul e totul. Reclama e sufletul comerţului.E o lume decadentă, căreia eroii nu îi pot face faţă.

În ce mă priveşte, acesta este un roman despre maturizare, despre drumul spre normalitate al unora şi despre declinul altora. Aceste două curgeri formează un întreg pe care îl caracterizează mai puţin lirismul, cît claritatea şi potrivirea tonului. Prin potrivirea tonului înţeleg atenţia la detaliul psihologic, fineţurile în portretizare, marcate aproape de un fel de afectare. E poate necesară această afectare, deoarece romanul atinge zonele obscure şi tremurătoare ale schizofreniei, fără să pară că le explorează.