Afecțiuni ale căilor urinare

Aparatul excretor este alcătuit din componentele:

- rinichi, organe de excreţie

- cai urinare – calice – mari

- mici

- pelvis renal

- ureter

- vezica urinară

- uretră

Rinichii au formă asemănătoare cu cea a unui bob de fasole (reniformă), culoare brun-roşcată, lungime de aproximativ 12 cm, lăţimea de 6 cm I grosimea de 3 cm; greutatea fiecărui rinichi este în jur de 120g.

Căile urinare sunt reprezentate de calicele renale mici, mari, bazinet, ureter, vezică urinară şi uretră.

Calicele renale mici sunt situate la vârful piramidelor Malpighi şi confluează în trei calice renale mari: superior, mijlociu şi inferior.La rândul lor calicele renale mari se unesc şi formează bazinetul.

Bazinetul sau pelvisul renal este un conduct mai dilatat, cu baza la rinichi şi cu vârful spre interior.

Ureterul este un tub lung de 25-30 cm, care uneşte vârful bazinetului cu vezica urinară.

Vezica urinară este un organ musculo- cavitar, fiind porţiunea cea mai dilatată a căilor urinare. Ea acumulează urina, care se elimină în mod continuu prin uretere şi o evacuează în mod discontinuu, ritmic, de 4-6 ori in 24 ore, prin actul micţiunii. Vezica urinară este aşezată în pelvis şi are o formă globuloasă.

Uretra este un conduct care la bărbat este mai lung decât la femeie. Ea este segmental eliminator al aparatului urinar, prin care urina este eliminată din vezică în timpul micţiunii. La barbaţi, este un organ comun atât aparatului urinar, cât şi celui genital, servind pentru micţiune şi pentru ejaculare. La femei, uretra este un organ care serveşte numai pentru eliminarea urinei din vezică. Este prevăzută cu un sfinter intern, neted, la joncţiunea cu vezica urinară şi cu un sfinter extern, striat.

Afectiunile cailor urinare sunt:

- afectiuni renale congenitale

- afectiuni ale tractului urinar

- cistita

- uretrita

- pielonefrita

- litiaza renala

- incontinenta urinara

Afectiunile renale congenitale

Afectiunile renale congenitale se refera in general la malformatii ale tractului genito-urinar ce pot provoca infectii sau distrugerea tesutului renal, care, la randul sau, poate conduce la insuficienta renala cronica.

Exista doua tipuri de afectiuni renale congenitale. In unele cazuri, malformatiile congenitale conduc la obstructia cailor urinare, impiedicand astfel curgerea normala a urinei. Aceasta se acumuleaza si exercita o presiune crescuta asupra rinichilor, provocand in cele din urma o deteriorare ireversibila a acestora. In alte cazuri insa, vezica urinara nu se contracta corespunzator, din cauza unor anomalii ale muschilor sau ale nervilor.

Desi afectiunile renale congenitale sunt comune, afectand pana la 15% din populatie, in general nu provoaca probleme. Obstructiile care determina probleme grave ale rinichilor includ ingustarea tractului urinar superior (stenoza uretrala), malformatii congenitale ale vezicii (stenoza de col vezical) sau ingustarea canalului de eliminare a urinei din organism (strictura de uretra).

Obstructiile cailor urinare necesita diagnosticare precoce, realizata in general prin injectarea unei substante de contrast in sange sau in vezica urinara pentru a se putea efectua examenul radiologic. Alte proceduri diagnostice sunt si urografia intravenoasa si pielografia retrograda. Testele diagnostice neinvazive sunt ecografia si tomografia computerizata.

Infectiile tractului urinar (ITU)

Sunt cauzate de proliferarea anormala a agentilor patogeni in aparatul urinar.

Aparatul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica urinara si uretra. Rinichii, organe pereche de forma unor boabe de fasole situate in abdomenul superior, asigura filtrarea sangelui si permit eliminarea toxinelor. Ei joaca de asemenea un rol important in reglarea presiunii sangvine. Ureterele transporta urina de la rinichi la vezica urinara, unde este depozitata inainte de a fi evacuata prin uretra. Toate aceste componente ale aparatului urinar se pot infecta, dar majoritatea infectiilor afecteaza tractul urinar inferior -uretra si vezica urinara.

Incidenta infectiilor de tract urinar este mai mare in cazul femeilor; 50% din acestea suferind cel putin o data in timpul vietii de o forma de ITU. La femei, proximitatea dintre anus si meatul urinar (orificiul extern al uretrei) faciliteaza accesul la uretra a bacteriilor intestinale cu provenienta rectala. In plus, uretra femeii, mai scurta decat cea a barbatului faciliteaza contaminarea vezicii de catre bacterii. Astfel, anatomia sistemului urinar feminin creste in mod considerabil riscul aparitiei unei infectii. De altfel, sarcina si utilizarea unei diafragme drept metoda contraceptiva cresc suplimentar riscul de infectii urinare.

Barbatii tineri sunt rareori afectati de infectii urinare. In schimb barbatii peste 50 ani cu afectiuni ale prostatei (hipertrofia sau inflamatia prostatei, care impiedica golirea completa a vezicii) sunt mai expusi riscului de infectii urinare.

La copii, infectiile urinare sunt mai rare, afectand cca 2% din populatia pediatrica. Infectiile tractului urinar pot fi semnul unei anomalii anatomice a aparatului urinar ce necesita tratament pentru a evita ca tulburarile urinare sa devina cornice.

La copii, infectia urinara se traduce printr-o enurezie (emisie involuntara sau inconstienta de urina in timpul noptii) si prin dureri (care se manifesta prin plansete) in momentul urinarii.