Evaluarea în Vitro a Comprimatelor cu Aspirină Tamponată de pe Piața Farmaceutică din România

CAPITOLUL I

I. 1. Comprimate. Istoric. Definiţie

Prima informaţie despre o formă asemănătoare cu comprimatele se întâlneşte în literatura medicală arabă din secolul X, în care este descris procesul de obţinere al comprimatului din particule de substanţă presate între capetele a doua beţe de ebonită, aplicând o forţă cu ajutorul unui ciocan. Detalii despre procesul de comprimare au fost publicate în anul 1843 de către englezul William Brockedon, ce inventează şi o maşină de comprimat, pentru care obţine brevetul 9977: “Manufacturing pills and medicinal lozengez by causing materials when in a state of granulation, dust powder to be made into form and solidified by pressure in dies”. În acest caz, forţa aplicată era tot un ciocan.

Prima substanţă farmaceutică ce a fost tratată astfel a fost bicarbonatul de potasiu. Utilizarea pilulelor comprimate a crescut rapid, acestea au fost denumite cu termenul de tabletă (engl. Tablet), în SUA, în 1870, şi apoi ciocanul a fost înlocuit cu prese ce acţionau cu putere. Alte brevete care au avut ca subiect maişinile de comprimat au fost: J.A. Mc.Frran, 1874, J.P. Remington, 1875, J.Dunton, 1876. Deja în 1874, existau ambele prese: maşina cu excentric şi maşina rotativă, care operau în mod asemănător cu maşinile utilizate azi. Nu după mult timp, au fost concepute maşinile care permiteau acoperirea comprimatelor cu un strat protector. Primele lucrări ştiinţifice, privind introducerea comprimatelor în terapeutică, se datorează lui J. Dunton, în 1874, în SUA şi lui Rosenthal, în Germania.

Către sfârşitul secolului trecut, comprimatele erau larg răspândite, mai ales în ţările anglo-saxone, dar introducerea lor în farmacopei a fost efectuată mai târziu. Prima monografie: tabletele de nitroglicerină a fost introdusă în Farmacopeea Britanică , în 1885, dar nici o altă monografie de tablete nu apare până în 1945, de când utilizarea acestei forme creşte vertiginos; de exemplu, Ed. B. Ph. Din 2000 conţine 320 de monografii de tablete.

Prima farmacopee care conţine tablete în SUA este UPS IX din 1916, care includea o singură monografie.

În Europa, această nouă formă farmaceutică, care a înlocuit vechile pilule, este introdusă în secolul XX, când pentru prima dată este înscrisă ȋn Formularul Oficial , în 1906, iar în Farmacopeea Franceză, este introdusă ca monografie în anul 1937, sub numele de: Comprimes, lat. Compressi (care se referă la operaţia farmaceutică). Comprimatele au o vechime mai mare de 160 de ani, dar ele reprezintă 50-60% din formele farmaceutice administrate şi 75% din formele dozate solide.

Cu toate că fabricarea comprimatelor a fost cunoscută de o perioadă lungă de timp, studiile ştiinţifice privind fizica comprimării au fost iniţiate în SUA şi Europa în 1960, mai întâi pe maşinile de comprimat care s-au modernizat şi automatizat şi mai târziu pe simulatori, procesul de presare fiind astăzi bine cunoscut.

Pentru prima dată, comprimatele sunt menţionate în FR V, în 1943, cu denumirea: Comprimate, Tablete (lat. Tablettae, Compressa), care conţinea patru monografii; în ediţiile următoare, numărul exemplarelor creşte: VII-16, VIII-21, IX-46, X-33 monografii. Suplimentul 2004 al F.R. X le înscrie cu denumirea: Comprimate, lat. Compressi.

Comprimatele sunt preparate farmaceutice solide, care conţin doze unitare din una sau mai multe substanţe active. Se obţin, în general, prin comprimarea unui volum constant de particule. Comprimatele sunt destinate administrării orale. Anumite comprimate sunt înghiţite sau mestecate, unele sunt dizolvate sau dispersate în apă înaintea administrării, iar altele sunt menţinute în cavitatea bucală pentru a elibera substanţa activă (Comprimate, Compressi, FR X, suplimentul 2004; Tabletes, Compressi, Ph Eur 4 th 2002, suplimentul 4.1, 2003).

Din punct de vedere fizic, comprimatele sunt incluse în categoria sistemelor macroeterogene, de tip gaz/solid (G / S).

Particulele sunt constituite din una sau mai multe substanţe active, asociate sau nu cu excipienţi: diluanţi, lianţi, dezagreganţi, agenţi de curgere, lubrefianţi, compuşi care pot influenţa comportamentul preparatului în tubul digestiv, coloranţi şi aromatizanţi autorizaţi. Cerinţele acestei monografii nu trebuie să fie aplicate preparatelor prezentate sub formă de comprimate destinate utilizării pe alte căi de administrare decât calea orală.

Pentru aceste preparate, cerinţele specifice sunt descrise în alte monografii, de exemplu: preparate rectale, preparate vaginale şi preparate buco-faringiene. De asemenea, prevederile acestei monografii nu se aplică pastilelor, liofilizatelor orale, granulelor orale, gumelor orale, care au monografii separate şi se fabrică prin alte metode şi nu prin comprimare. Prevederile acestei monografii generale pot să nu se aplice comprimatelor pentru uz veterinar în anumite cazuri.

Denumirea acestor forme farmaceutice provine de la verbul latin comprimo, comprimere (a presa). Deseori, este întalnită şi denumirea de tablete care derivă de la tabula – tabla, care sugerează forma preparatelor.

În general, comprimatele au formă de cilindru, ale căror extremităţi pot fi plane sau tăiate oblic. Pot să prezinte şanţuri de subdivizare, o siglă sau alte inscripţionări.

Dimensiunile şi masa comprimatelor variază în anumite limite, în funcţie de cantitatea de substanţă medicamentoasă (doza) şi modul de utilizare. Astfel, comprimatele au, în general, un diametru de 5-17 mm şi greutatea între 0,1 şi 1 g.