Homeopatia, metodă terapeutică

Introducere

Terapia umană este o ramură ştiinţifică a Medicinei care are ca scop păstrarea şi tratarea stării de sănătate a omului . La bază Terapiei stă motto-ul : „primum non nocere”- adică „in primul rând nu face rău”. Terapia foloseşte pentru îndeplinirea scopului ei numeroase metode şi variante terapeutice , toate fiind subordonate ideii de bază .

Astfel , putem vorbi despre : terapie medicamentoasă de sinteză sau semisinteza ( medicamente convenţionale ) , terapia naturistă ( medicamente ce au ca bază substanţe naturale ) , terapia chirurgicală , apiterapia ( medicamente ce au la bază substanţe ce provin din activitatea albinelor ) , fitoterapia ( medicamente ce au ca bază substanţe vegetale ) , acupunctură , reflexoterapia , presopunctură , dietoterapia , etc .

Alimentația “chimizată”, aerul poluat, medicamentele alopate (chimice) utilizate abuziv și neadecvat nu fac altceva decât să agreseze organismul, să îl oblige să facă eforturi suplimentare în vederea autocurățării, a drenajului, a epurării. Alopatia (terapia cu medicamente chimice) este o metodă bună și eficientă. Dar se abuzează prea mult în utilizarea sa, ceea ce duce la obținerea de rezultate contrare. Nu orice boală sau afecțiune are nevoie de terapia alopată.

Uzual se utilizeză, abuziv, medicamente ANTI-inflamatorii, ANTI-tusive, ANTI-virale...ANTI. Homeopatia ghidează sistemul imunitar al organismului astfel încât acesta să învingă agresiunea virala prin propriile forțe. În final, organismul învinge, dar și învață cum să învingă. Deci capătă IMUNITATE. ANTI-bioticul, abuziv utilizat, nu determină apariția imunității. El scade abilitatea organismului de a lupta, scade capacitatea imunitară.

Pentru că “lucrează” împreună cu organismul Homeopatia nu dezvoltă reactii adverse sau efecte secundare. Homeopatia nu are contraindicații, pentru că acestă metodă terapeutică nu este “ANTI”.

Ce este Homeopatia?

Este o metoda terapeutică ce se alătură organismului în încercarea sa de a își restabili echilibrul și deci sănătatea. Nu acționează împotriva dezechilibrului, precum Alopatia (Alos = altă, Patos = patologie) ci alături de organism în lupta sa (Homoios = aceiasi, Patos = patologie). Homeopatia ajută organismul și îl îndrumă. În final, organismul își rezolva singur dezechilibrul care a dus la apariția bolii. Astfel organismul a și “invațat”, pentru viitor, cum să iși refacă echilibrul.

Termenul de homeopatie defineşte o metodă terapeutică medicală ştiinţifică, ce se bazează pe nişte principii şi pe nişte legi ale vindecării foarte clar definite, fiind naturală şi orientată către fiziologia organismului, o metodă stabilă în timp şi mult mai profundă pentru vindecarea organismului. Există opinii care spun că medicină alopată este de natură să dezamăgească în anumite situaţii. De fapt, trebuie acordat fiecărei metode creditul necesar, dar e important să şi recunoaştem limitele fiecărei metode în parte, fără să exagerăm nici într-o parte, nici în cealaltă. Trebuie apelat, atunci când este nevoie, şi la alopatie, şi la homeopatie, fără a exagera nici posibilităţile, nici limitele fiecărei metode. Homeopatia nu reprezintă o concurenţă pentru medicina alopată şi nu trebuie să o comparam cu medicina alopată. Trebuie să avem în vedere că tratamentul homeopatic este strict individualizat şi ţine cont de aspectele particulare ale omului.

Istoria Homeopatiei

HIPOCRATE a pus bazele teoretice şi a explicat, conform cunoştinţelor vremii, modul de acţiune al HOMEOPATIEI. A practicat metoda HOMEOPATĂ în acelaşi timp cu metoda ALOPATĂ, combinând frecvent sau alternând aceste două metode. Deci HIPOCRATE a intuit şi a demonstrat posibilitatea coexistentei, benefice pentru pacient, a terapiei combinate HOMEOPATE şi ALOPATE. Astfel, încă de la începutul istoriei terapiei medicale se alăturau HOMEOPATIA şi ALOPATIA că fiind două metode ce pot alina suferinţa bolnavilor, fie că sunt utilzate separat, combinate sau în succesiune, între cele două metode neexistând incompatibilitate. În concluzie, ideea că: "HOMEOPATIA exclude ALOPATIA" şi invers, este total greşită şi contrazice chiar principiile de bază ale terapiei în general. Dezvoltarea şi îmbogăţirea metodelor terapeutice a fost preluată şi perpetuată, după HIPOCRATE , de învăţăcelul sau GALEN , care a preferat să practice cu deosebire metodă ALOPATĂ. Astfel se face că HOMEOPATIA, că metodă terapeutică, a intrat într-un con de umbră din punct de vedere istoric. Meritul major al REDESCOPERIRII acestei metode terapeutice îi revine al lui HAHNEMANN.

Homeopatia se bazează pe două noţiuni fundamentale:fenomenul de similitudine şi doză infiniteziamală.

Principiul homeopatiei poate fi enunţat astăzi în modul următor: ” orice substanţă activă din punct de vedere farmacologic,capabilă să provoace în doză ponderală la omul sănătos anumite simptome,poate suprima simptome asemănătoare la omul bolnav,cu condiţia să fie folosită în doză redusă” . Această observaţie,făcută şi reactualizată de Hahnemann , fusese deja intuită de Hippocrat când spunea „asemănările sunt vindecate prin mijloace asemănătoare”.Povestea vieţii lui Hahnemann lămureşte această descoperire.Samuel Hahnemann, medic german născut în 1755 la Meissen în Saxa, toxicolog şi farmacolog, îşi începe cariera de medic la 24 de ani . Foarte curând , dezamăgit de absenţa rezultatelor terapeutice eficiente şi de limitele medicinei din vremea sa ( considerând remediile folosite în aceea epocă prea agresive) , el hotărăşte să numai practice . Pentru a se întreţine , traduce diferite lucrări , până în ziua în care , citind materia medicală a medicului scoţian Wiliam Cullen , găseşte că explicaţiile date cu privire la acţiunea chininei , utilizată în mod current pentru tratarea malariei , sunt confuze . Atunci are ideea genială de a experimenta pe el însuşi şi pe apropiaţii săi chinina pentru a-i cunoaşte efectele reale .Hahnemann observă că , sănătos fiind , chinina , în doză redusă , îi provoacă febră . Această febră este întrutotul comparabilă cu febra din malaria (paludism) , combătută de aceeaşi chinină în doză ponderală .El inversează fenomenul constatat lui însuşi şi îşi imaginează posibilitatea de a vindeca bolnavii cu mici doze de chinină . Astfel , emite ipoteza următoare :

„O substanţă , în funcţie de doză sa ,nu ar fi oare capabilă să provoace la un individ sănătos anumite simpotme şi să suprime simptome asemănătoare la un individ bolnav?„ . Pentru a verifică această ipoteză Hahnemann întreprinde experimentarea sistematică a substanţelor farmacologic active din epoca sa asupra omului sănătos , în căutarea , spune el , „efectelor lor pure „. Ansamblul observaţiilor culese de aceasta pentru fiecare dintre aceste „droguri” constituie patogenezia sa. El elimină toate „reţetele” epocii corespunzătoare unor amestecuri şi nu administrează decât remedii simple în diferite doze .