Produse apicole

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest referat descrie Produse apicole.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 42 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Farmacie

Extras din document

Introducere

Natura se desfășoară într-o armonie de forme și culori în a căror divesitate omul surprinde legi și taine, rezerve uriașe de energie și substanțe încă necunoscute.

De milioane de ani, rodnicia albinelor materializează lumina, sucul și armonia florilor în chintesența naturală din care sorb viața. Pentru omul contemporan, ridicat pe culmile culturii și civilizației, produsele naturale reprezintă una din legăturile sale esențiale cu mediul înconjurător. Pentru a-și asigura o astfel de conexiune, directă, proaspătă, omul a învățat să se preocupe necontenit de apărarea și conservarea naturii.

Albinele, prin munca lor, distilă în interiorul stupului picături de natură, binefăcătoare omului, acesta urmând să dezlege tainele și puterea lor.

Datorită particularităților biologice specifice, albinele furnizează omului importante produse, așa cum sunt: mierea, ceara, polenul, lăptișorul de matcă, propolisul, veninul, iar prin polenizarea suplimentară selectiv încrucișată a plantelor agricole entomofile, însemnate sporuri de producție și de calitate superioară.

Date despre apariția albinelor pe planeta noastră nu există, dar paleontologii afirmă că acestea existau și în era terțiară. De-a lungul timpurilor mierea a fost acceptată ca unul dintre cele mai de preț alimente accesibile omului. În antichitate, când omul trăia în strânsă legătură cu natura, mierea era cunoscută, recoltată și consumată de către acesta. Prima formă de exploatare a constituit-o „vânătoarea de albine”, prin depistarea familiilor sălbatice adăpostite în scorburile copacilor, instalarea de scorburi artificiale, iar mai târziu construirea de stupi primitivi numiți „buduroaie”, unde la sfârșitul sezonului, albinele erau asfixiate, iar mierea recoltată.

În fiecare teritoriu populat cu albine exista aceeași credință legată de puterile miraculoase ale mierii, utilizată atât ca aliment cât și ca medicament. De aceea grecii antici o numeau “Nectarul Zeilor”, iar scriitorii și învățații multor civilizații credeau că acest nectar este un aliment minune și depozitul binefacerilor medicale. Mitologia greacă admite că Jupiter a fost hrănit de albinele de pe muntele Ida, care au elaborat mierea în acest scop. În aceste regiuni, prima monedă cunoscută în lume are gravată o albină ca simbol al hărniciei.

La egipteni, sumerieni, babilonieni și chinezi, creșterea albinelor era foarte dezvoltată. Vasele de lut și alte vestigii găsite în urma săpăturilor arheologice demonstrează că apicultura era la loc de cinste în epoca faraonică. O dovadă solidă este și existența pe fruntea boului Apis, cea mai mare divinitate la egipteni, a unei albine, iar în scrierea hieroglifică albina semnifică abundență. De asemenea albina stilizată era reprezentată în numeroase morminte și pe statui, iar preoții foloseau miere și ceară în cadrul diferitelor ritualuri. Tot în Egipt, în urma examinării unor piramide, s-a putut constata că egipenii conservau fructele în miere, iar pentru îmbălsămarea cadavrelor, alături de alte substanțe, erau utilizate și mierea și ceara. În papirusuri, ce reprezintă surse importante de date pentru cunoașterea medicinei egiptene, mierea și ceara erau menționate ca medicamente. Egiptenii foloseau creme pe bază de ceară pentru protejarea pielii împotriva razelor soarelui.

De la Aristotel ne-au rămas date prețioase cu privire la albine, în forma a șase volume, unde sunt prezentate albinele, viața și produsele lor, recoltând propolisul, considerat o varietate de ceară, drept remediu în contuzii și plăgi și mierea albă în tratarea bolilor de ochi și a rănilor, iar Columella în “De re rustica” și Virgiliu în „Georgicele” dau prețioase sfaturi practice despre creșterea albinelor.

Apicultura modernă debutează în secolul al XIX-lea când unii intelectuali progresiști fac cercetări asupra vieții albinelor. Astfel naturalistul olandez Schewamerdan studiază cu ajutorul microscopului anatomia albinei, arătând ca „regele albinelor” este de fapt o femelă- matca, iar Reaumur studiază biologia albinei și construiește un stup de observație cu pereți de sticlă. Naturalistul elvețian Francois Huber dovedește că ceara nu este culeasă de pe flori, ci este produsă de albină, precum și faptul că matca se împerechează în afara stupului. În anul 1811 Dzierzon descoperă patogeneza albinelor, dovedint că trântorii rezultă din ouă nefecundate.

Demne de remarcate sunt cercetările lui Karl von Frisch care descoperă semnificația „dansului” de albine, limbajul prin care aceste își transmit informații cu privire la direcția și distanța unor surse melifere nou depistate.

În primele trei decenii ale secolului al XX- lea, mierea este menționată în tratatele de chimie, de farmacie și în farmacopei, ca o componentă a 23 de preparate diverse, alături de ceara folosită la prepararea unguentelor.

Condițiile pedoclimatice favorabile și baza meliferă bogată a țării noastre au determinat ca apicultura să constituie din cele mai vechi timpuri o îndeletnicire de seamă a locuitorilor acestor meleaguri. Iernile destul de blânde, primăverile cu zile însorite, verile călduroase și zilele de toamnă senine și calde sunt prielnice creșterii albinelor. De la Herodot, Strabon, Xenofon, iar mai târziu de la Dimitrie Cantemir și Nicolae Iorga ne-au rămas date despre existența albinelor în regiunile locuite astăzi de poporul român. În 1785 Ioan Molnar Piuariu publică prima carte apicolă din țara noastră, intitulată “Economia stupilor”, aceasta fiind prima lucrare tipărită în limba română în Transilvania.

Denumiri de localități ca Stupina, Stupini, Prisaca, Prisăceni, Matca atestă că albinăritul era bine dezvoltat pe meleagurile românești.

Fisiere in arhiva (1):

  • Produse apicole.doc