Pulberi de Uz Extern

Pulberile pentru uz extern sunt constituite din una sau mai multe substante medicamentoase pulverizate la care se adauga de obicei si adjuvanti si care se aplica pe piele, pe mucoase sau pe tesuturi lezate. Sunt denumite de obicei pudre de presarat (pulvis adspergendi, pulvis conspergendi) si se aplica pe pielea sanatoasa in scopuri de igiena sau in diferite boli de piele. Pe mucoase sau plagi pudrele actioneaza prin substantele active care dizolvandu-se in secretia plagilor asigura o concentratie mai mare, iar pe de alta parte sub actiunea lor sicativa si prin modificarea pH-ului secretiei, conditiile de trai ale microorganismelor devin nefavorabile.

Printre componentele pulberilor ca substante active se pot cita: substante solide, ca: acid boric, acid salicilic, dermatol, sulf, sulfamide, mentol, timol, antibiotice etc. sau substante moi, ca: ihtiol, ceara, lanolina etc. Ca diluanti pot fi folositi excipienti minerali sau vegetali. Pudrele trebuie sa indeplineasca functiuni speciale si de aceea diluantii trebuie sa indeplineasca anumiti indici caracteristici: capacitate de absorbtie fata de apa, respectiv fata de secretii, un anumit pH apropiat de cel al pielii, capacitate de absorbtie, capacitate de acoperire si de aderare pe pielea umeda si uscata, proprietatea de a racori pielea si de a se imprastia in zona unde se face presararea.

Preparare. Pudrele de presarat pentru pielea intacta se prepara folosind ca adjuvanti substante inerte ca talc, caolin, amidon, etc. componentele pudrelor se pulverizeaza foarte fin si se trec prin site de matase (sita IX). Pudrele care se aplica pe plagi sau pe mucoase se sterilizeaza.

Excipienti

Talcul. Are o capacitate de fixare a umiditatii satisfacatoare, dar nu fixeaza substante grase. Adera bine de piele si o lubrifiaza. Are o reactie usor alcalina (pH=8-9). Capacitatea lui de acoperire este mica. Este onctuos la pipait. Talcul purificat cu acid clorhidric este neutru. Se intrebuinteaza uneori asociat cu substante antiseptice si intra in compozitia unui numar mare de pudre.

Caolinul. Are proprietati asemanatoare cu talcul, insa o capacitate de absorbtie mai mare. Absoarbe si toxinele microorganismelor. Pentru pudre se mai intrebuinhteaza caolinul purificat. Se intrebuinteaza caolinul usor coloidal; marimea particulelor trebuie sa fie intre 3 si 10 microni.

Excipienti minerali pot fi infectati de microorganisme, mai ales cu Clostridium tetani, Clostridium welchii si Bacilus anthracis.

Carbonatul de magneziu si oxidul de magneziu. Au capacitate de fixare atat fata de apa cat si fata de grasimi. Dependent de modul de preparare carbonatul de magneziu poate fi mai usor cu formula 3MgCO3•Mg(OH)23H2O si carbonat de magneziu ponderos cu aceeasi formula, avand 4 molecule de apa de cristalizare. Are o reactie usor alcalina si proprietati racoritoare. Se pulverizeaza usor dar adera de piele mai greu; de aceea se intrebuinteaza singur asociat cu alti excipienti.

Oxidul de zinc. Are o capacitate de fixare a apei si a grasimilor si o aderenta buna. Are o reactie usor alcalina. In contact cu apa se aglomereaza. Absoarbe umiditate siu bioxid de carbon din aer. Rpin incalzire devine galben, dar la racire isi recapata culoare.Se intrebuinteaza in pudre compuse, avand actiune protectoare, adstringenta, sicativa.

Stearatii de zinc si de aluminiu. Au proprietati aderente, lubrifiante si astringente. Aspectul este sidefos. Mai contin in proportii variabile derivati ai acidului oleic si palmitic. Prin incalzire se topeste, incalzit la temperatura ridicata se descompune punand in libertate vapori inflamabili. Din punct de vedere chimic este neutru. Se intrebuinteaza singur sau in amestecuri.

Oxidul de titan. Proprietatile sunt asemanatoare cu ale oxidului de zinc. Este preferat deoarece se imprastie usor si da un aspect mai placut preparatelor. Absoarbe razele ultraviolete cu lungimea de unda 2900-3200 Å. Este usor, imprima pudrelor o culoare alba caracteristica, cu luciu specific. Se intrebuinteaza in pudre compuse.

Amidonul. Se intrebuinteaza amidonuri de orez, de cartof, de grau si de porumb. Are capacitate de absorbtie atat fata de apa (1 g fixeaza 0,5 g apa), cat si fata de uleiuri (1 g fixeaza 0,10 g ulei). Capacitatea de aderenta si de racorire este considerabila. Amidonul da pudre fine. Prezinta inconvenientul ca se umfla in prezenta umiditatii, devine cleios si se infecteaza usor. Se intrebuinteaza singur sau asociat cu excipienti anorganici.