Zincul și Rolul Acestuia în Organism

Scurt istoric

Zincul este un element chimic care are simbolul Zn şi numărul atomic 30 , este primul element din grupa 12 a sistemului periodic , este al 24 –lea cel mai abundent element chimic din scoarţa pământului şi prezintă 5 izotopi stabili . Zincul este un metal de culoare albăstruie spre alb, care devine maleabil în jurul a 100°-150 °C. Se obține din minereuri și din amestecuri ce conțin zinc, fiind folosit în aliaje cu alte metale pentru protejarea acestora împotriva oxidării (ruginirii).

Numele de zinc (Zinker) este dat pentru prima oară de alchimistul Paracelsus, fără a se preciza dacă este vorba de un metal sau de un minereu.

În antichitate, înainte de a fi identificat ca element chimic, zincul era folosit pentru obținerea alamei. Un aliaj conținând aproximativ 87% zinc s-a găsit în unele ruine preistorice din Transilvania. Printre cele mai importante aliaje se numără alama, bronzul comercial, aluminiu de sudura, nichel argintiu și argint German. Zincul nu e considerat toxic, totuși dacă se inhalează oxid de zinc (ZnO) apare o tulburare cunoscută sub numele de "tremurat de zinc".

În 1780, Luigi Galvani a descoperit că muşchii broaştelor se contractau când le atingea cu bisturiul său. Apoi din întâmplare el a descoperit că picioarele puteau fi făcute să se mişte doar prin atingerea lor cu două metale diferite (Cu şi Fe), trăgând greşit concluzia că muşchiul broaştei genera curent. Experimentele au fost continuate de Alessandro Volta, cu metale diferite care a demonstrat că fluxul de curent este datorat contactului existent între metale diferite.

În 1800, Volta a inventat prima pilă electrică pentru care a folosit un set de placi de zinc şi argint ce alternau şi care erau scufundate într-o baie cu soluţie de sare.

Zincul este un mineral esenţial care este prezent natural în unele produse alimentare, şi adăugat în alte scopuri şi disponibil ca un supliment alimentar. Zincul este implicat în numeroase aspecte ale metabolismului celular. Este necesar pentru activitatea catalitică a aproximativ 100 de enzime , şi joacă un rol important în sistemul imunitar , sinteza de proteine , vindecarea rănilor , sinteza ADN-ului , şi diviziunea celulara .

Zincul susţine, de asemenea, creşterea şi dezvoltarea normală în timpul sarcinii, copilăriei, adolescenţei şi este necesar pentru sensul propriu al gustului şi mirosului . Un aport zilnic de zinc este necesar pentru a menţine o stare de echilibru, deoarece corpul nu are un sistem de stocare de zinc .

Deficitul de zinc afectează aproximativ două miliarde de oameni din tările în curs de dezvoltare şi este asociat cu multe boli. La copii , aceasta provoacă retard de creştere , maturizarea sexuală întârziată , contribuind la moartea a aproximativ 800.000 de copii în întreaga lume pe an ; alte simptome : dermatita, diaree, alopatie, infecţii şi tulburări neurologice.

Alte aplicaţii sunt în baterii şi aliaje , cum ar fi alama . O varietate de compuşi de zinc sunt utilizaţi în mod obişnuit , cum ar fi carbonat de zinc şi gluconat de zinc (sub formă de suplimente alimentare) , clorură de zinc (în deodorante) , piritiona zinc (anti-mătreaţă) , sulfura de zinc (în vopsele luminescente) , şi zinc metil sau zinc dietil în laboratoarele organice.

Stare naturala

a) Depozite de zinc

Depozitele de minereu de zinc sunt larg răspândite în întreaga lume. Minereuri de zinc sunt extrase în mai mult de 50 de ţări cele mai importante fiind: China, Australia, Peru, Europa şi Canada . Zincul este în mod normal asociat cu plumbul şi alte metale, inclusiv cupru, aur şi argint. Există patru tipuri majore de depozite de zinc:

• Sulfuri găzduite în masive vulcanice : Depozitele sunt polimetalice şi sunt o sursă economică importantă de cupru şi zinc, de multe ori asociate cu concentraţii semnificative de argint, aur, cadmiu, bismut sau staniu.

• Carbonaţi: Calcar şi dolomită sunt cele mai comune pietre gazdă. Conţinutul de plumb şi zinc variază de la 5% -10% , de obicei, predominând în plumb. Concentraţiile de cupru şi argint pot fi, de asemenea, prezente.

• Sedimente: Rocile gazdă sunt în principal bituminoase , siltstone ( roci sedimentare) , şi gresie. Depozitele SedEx reprezintă unele dintre cele mai mari acumulări de zinc, plumb şi argint. Minereul are un conţinut ridicat de argint iar conţinutul de plumb/zinc variază de la 10-20%.

• Depozite de adâncime: Aceste depozite sunt de obicei găsite în roci sedimentare carbonatice, în colaborare cu magmatice, hidrotermale şi se caracterizează prin asocieri cu minerale de calciu şi de magneziu. În mod normal, minereul conţine mai mult plumb decât zinc şi este asociat cu argint.