Cenzura și Acțiunile ei de Poliție Politică

Introducere

Comunismul a reprezentat o perioadă neagră în istoria României, perioadă care a marcat vieţile tuturor celor care au trăit acele timpuri.

Scopul lucrării este de a ilustra influenţa pe care regimul comunist a exercitat-o asupra întregii populaţii. Lucrarea de faţă poate interesa prin faptul că ilustrează cel mai drastic aspect al regimului communist – cenzura. În acea perioadă era suprimat, chiar înainte de publicare, orice cuvânt, expresie a unei păreri, a unei idei ce se afla în contradicţie cu ideologia comunistă. Din nefericire, masurile restrictive nu se impuneau doar în presa scrisă, cenzura şi cenzorii de diferite specializări subzistau şi în cinematografie, teatru, operă sau literatură, unde nici o carte, film sau altă operă artistică nu putea fi exploatată dacă nu primea viza de control.

În redactarea proiectului am pornit de la studiul lui Marin Radu Mocanu, Cenzura comunistă, şi cel al lui Bogdan Ficeac, Cenzura comunistă şi formarea “omului nou”, în care am găsit zugrăvită o imagine îngrozitoare a tot ce reprezenta cenzură în perioada comunismului.

Lucrarea este structurată în patru capitole, fiecare capitol purtând titluri representative conţinuturilor acestora.

În primul capitol - Definirea conceptului de cenzură – am apelat la lucrările lui M. R. Mocanu, la lucrarea lui Bogdan Ficeac, a lui Marian Petcu sau a lui George Orwell în încercarea de a da o definiţie clară şi completă a controversatului concept de cenzură.

Capitolul al II-lea, Instituţionalizarea cenzurii în România, face referire la începuturile şi transformările prin care a trecut instituţia de cenzură în România. Tot aici, sunt evidenţiate şi atribuţiile “filtrului” văzut şi nevăzut.

Cel de-al treilea capitol - Cenzuri, cenzori, cenzuraţi – conţine exemple clare a ceea ce a reprezentat cenzura pentru scriitori, jurnalişti, actori, oameni de ştiinţă etc. Titlul Cenzuri, cenzori, cenzuraţi, este preluat din lucrarea lui Bogdan Ficeac Cenzura comunistă şi formarea “omului nou”, deoarece exprimă în doar trei cuvinte relaţia relaţia ce exista în acea perioadă între sistemul totalitar şi individ.

În ultimul capitol, Cenzura comunistă, am continuat discuţia despre intrumentele folosite de asprul sistem pentru a tăia aripile tuturor celor care încerca să se opună ideologiei.

Lucrarea conţine, de asemenea, şi un capitol de concluzii şi o listă bibliografică. Fiecare capitol este urmat de note, care aduc informaţii suplimentare, trimit la bibliografii, citate, completând în mod necesar lucrarea.

I. Definirea conceptului de cenzură

Orice Putere, fie ea absolutistă, liberalistă, dictatorială sau socialistă, din oricare epocă istorică este preocupată la modul instituţional sau improvizat de a controla şi a stăpânii toate mijloacele de comunicare directă, mediată sau mediatică. Această instituţie încercă să perceapă la timp semnalele schimbărilor de atitudine ale nemulţumiţilor sau ale îndemnurilor la nesupunere, în diferitele spaţii în care evoluează actorii sociali. Supravegherea tuturor, controlarea actelor de comunicare, reprezintă, astfel, un ingredient al menţinerii la conducere.

De aceeaşi părere este şi profesorul univ. dr. Mihai Coman care afirmă că: “O îndelungată experienţă istorică arată că o reţea dezvoltată de informatori, un sistem de control şi un sentiment generalizat de teamă asigură, pe de o parte, monitorizarea comunicării impersonale şi mediate, şi, pe de altă parte, o limitare drastică a circulaţiei libere a ideilor şi informaţiilor”

Cenzura, din păcate, nu este specifică doar unui sistem asupritor, ci este întâlnită şi în state democratice. Instituţia cenzurii a apărut pe scena evoluţiei sociale o dată cu organismul statal ce exercită ceea ce se cheamă, într-un cuvânt - Puterea. Cenzura a cunoscut în timp, intensităţi şi forme multiple, dovedindu-se indispensabilă până şi funcţionării societăţilor democratice moderne şi chiar celor contemporane.

Din perspectivă etimologică, cenzura este legată de cens, recensământ al cetăţenilor romani şi al averii acestora, realizat de cenzori, ale căror atribuţii s-au extins ulterior şi în viaţa politică.

În sens ecleziastic, cenzura are semnificaţia de sancţiune aplicată celui ce se face vinovat de abateri de la credinţă ori morală.

Încercând să găsesc o definiţie clară a conceptului de cenzură am deschis Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Astfel, în DEX, în dreptul cuvântului cenzură apare următoarea definiţia: “Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radio televiziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control” .

G. Orwell, în cartea sa 1984, dădea o definiţie interesantă cenzurii: "A şti şi a nu şti, a fi conştient de o totală veridicitate în timp ce spui minciuni cu grijă construite, a susţine în acelaşi timp două idei care se exclud reciproc, ştiind că sunt opuse şi totuşi crezând în amândouă; a folosi logica împotriva logicii, a renega morala în timp ce o pretinzi; a uita tot ce este necesar să uiţi, pe urmă a readuce acel lucru înapoi în memorie exact când este nevoie de el şi a-l uita imediat din nou" .