Comunicarea Verbală

1. CONSIDERAŢII GENERALE

În sens general, comunicarea verbală este definită ca un tip de comunicare în interiorul căruia se utilizează limbajul articulat. Comunicarea verbală, care poate fi denumită orală sau directă, prin ea realizându-se un contact direct cu interlocutorul, în cazul dialogului, are un rol important în viaţa contemporană. Prin comunicarea verbală se realizează următoarele activităţi : obţinerea şi transmiterea de informaţii, elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii convergente sau divergente, realizarea unei unităţi de vedere care să conducă la încheierea unor acorduri, convenţii, contracte etc.

Este evident că în viaţa de zi cu zi nu vom întâlni aproape niciodată o simplă formă de comunicare, fiindcă nici chiar surdomuţii nu comunică doar prin mâini, ci apelează şi la mimică. La rândul lui, un reporter radio, deşi transmite un meci de fotbal şi nu-l vede nimeni când vorbeşte, odată cu mesajul lui se aude şi vocea tribunei, iar el va face totul să ne arate ce se întâmplă pe stadion, în speranţa că vom şi vedea. Ca să nu mai vorbim că această comunicare, deşi cu ajutorul cuvintelor, nu seamană cu discuţia dintre doi oameni, şi aceasta din urmă tot comunicare verbală, primul neputând comunica fără ajutorul tehnicii. Comunicarea, aşa cum este ea în domeniul relaţiilor publice, cuprinde toate aceste forme, deşi în mod predominant este folosită comunicarea de masă mai curând decât schimburile comunicaţionale între indivizi .

Comunicarea verbală este forma curentă de comunicare între oameni. Comunicarea verbală se realizează în legătură cu fiinţele apropiate: cu membrii familiei, cu vecinii, colegii de serviciu, cu oameni întâlniţi întâmplător pe stradă, în magazine. Se realizează zilnic în relaţiile sociale, cu funcţionarii de la instituţiile statului sau de la firmele particulare. Se recunoaşte, de obicei, că nu este nici o legătură reală între un anumit cuvânt, sunet, semn scris sau obiect şi cel pe care îl semnifică în lumea noastră , a experienţei. Convenţiile pe care oamenii le stabilesc pentru a induce semnificaţii cu ajutorul unor anumite cuvinte, gesturi sau obiecte, sunt doar atât- convenţii. Doar câteva exemple: pentru deget, atât de familiar nouă, fiecare limbă are un cuvânt format dintr-un număr arbitrar de sunete sau de litere. Al doilea exemplu ţine de gest: a da din cap, mişcându-l de la stânga la drapta, înseamnă aprobare pentru anumite colectivităţi şi dezaprobare pentru altele. La români, clătinarea capului pe orizontală însemnă nu iar la bulgari înseamnă da. În sfârşit a spune cuiva care a pornit să facă o treabă „spor la trabă!” sau „noroc” este o urare de bun simţ, a spune aceleaşi cuvinte unui pescar sau unui vânător este vai şi amar de ziua lui. A spune „bună ziua” la un botez înseamnă ceva banal, acelaşi lucru fiind o impoliteţe la o înmormântare.

1.1 Calităţile comunicării verbale

Dintre calităţile comunicării verbale putem enumera:

- permite un joc logic al întrebărilor şi răspunsurilor într-o derulare spontană flexibilă, fenomen care nu este posibil atunci când comunicarea se face în scris sau prin alte metode;

- oferă posibilitatea de a clarifica diverse aspecte pe parcursul discuţiilor, prin testarea gradului de înţelegere a fenomenului şi a concluziilor comune;

- prin prisma relaţiilor publice, comunicarea verbală face posibilă lansarea, pe parcursul discuţiilor, a unor propuneri originale care, în multe cazuri, pot contribui la realizarea unor relaţii noi pe plan naţional şi internaţional.

2. LIMBAJ. LIMBĂ

Distincţia dintre limbă şi vorbire constituie, după cum se ştie, dihotomia sassuriană primordială, căreia i se subordonează toate celelalte opoziţii evidenţiate de lingvistica structurală (formă/ substanţă, arbitrar/motivat, sincronic/diacronic, sintagmatic/paradigmatic). Pentru Ferdinand de Saussure, limba constituie un sistem existent în mod virtual în conştiinţa unei comunităţi umane determinate sub forma unui ansamblu de reguli şi convenţii acceptate tacit de membrii grupului social, care le permite acestora exercitarea facultăţilor limbajului