Critica pozitivistă

Critica literară presupune judecata directă asupra operei literare pe baza, analizei. De altfel, cuvântul critică provine din grecescul kritikos, care însemnă a judeca.

Opera literară este, prin actul critic, caracterizată și valorificată cu precădere, din perspectivă estetică. Prin exercițiul critic, sunt urmărite valorile noi pe care le aduce opera literară, integrarea ei în creația scriitorului, sistemul de relații cu alte opere, receptarea ei de către cititori.

Criticul literar nu este numai un om de gust, el trebuie să cunoască teoriile generale despre literatură, relația operei cu lucrările precedente ei, influențele venite din partea altor scriitori sau a altor literaturi.

Actul critic se exercită, de obicei, prin cronica literară și sunt cunoscute în literatura română perioade, când personalități ale criticii literare au contribuit la formarea unei opinii estetice, la orientarea gustului unei epoci. Ținând cont de aceasta trebuie analizat tot ce gravitează în jurul operei literare și poate influența originea, structura și semnificațiile acesteia. Se au în vedere ambientul social și cel istoric în care a trăit și a scris scriitorul, climatul cultural, tradițiile, contextul literar, biografia scriitorului, receptarea operei literare în diferite medii și timpuri. Cele mai cunoscute direcții, în acest sens, sunt: critica pozitivistă, criticafilologică, sociologică, cercetarea literaturii prin prisma biografiei, critica psihologică, metoda comparativă și teoria recepției.

Pozitivism - curent în filosofia contemporană întemeiat de August Comte (1798-1857), John Stuart Mill (1806-1873) și Herbert Spencer (1820-1903). Apare ca reacție la dominația filosofiei, ce pretindea la rolul științei științelor și nu mai putea juca rol progresiv în dezvoltarea spirituală. Filosofia pozitivistă neagă rolul filosofiei ca concepție generalizată despre lume și se limitează la științele concrete (empirice), confirmate de experiență. Principala problemă în pozitivism este raportul dintre filosofie și știință. Pozitiviștii contrapun știința filosofiei și socoteau că adevărata știință este știința concretă, experimentală. Problemele filosofice le priveau ca fără sens, ca speculații metafizice ce nu pot fi verificate experimental. Pozitiviștii reeșeau din faptul, că în epoca modernă s-au obținut succese în cunoaștere și dezvoltarea tehnico-economică prin cerceterea metodică pe baza experienței, deci prin cercetarea pozitivă. Caracterul pozitiv al precticii științifice a fost luat ca bază pentru o filosofie pozitivistă.

Critica pozitivistă. Concretă a realității. Ca urmare a acestui fapt are loc un transfer de metode de la științele exacte la cercetarea literară. Opera literara este judecată conform teoriei evoluționiste, având o existență care trebuie să se supună unor legi care guvernau întreaga existență concretă, ea fiind determinată de o serie de factori, dintrecare fundamentali erau: rasă, mediu , moment. Se au în vedere interpretarea faptelor legate de scriitor și vremea lui, izvoarele literare, legăturile și influențele. Se acordă atenție originii scriitorului, mediului încare a trăit și a creat, influențelor culturale, temelor și motivelor. Pozitiviștii considerau că, întrucât efectul seamănă cauzei, este necesar ca și studiul operei să cuprindă observații privind viața socială, etnică, psihologică. Din această pricină, se acorda întâietate interpretării documentelor extrinsece operei, și mai puțin operei în sine,considerându-se că în felul acesta se poate obține explicația necesară și suficientă, referitoare la nașterea și sensul creației literare. Necesitatea studiului sistematic al acestor date exterioare operei a dus, totuși, la constituirea unor studii impresionante prin dimensiuni și informații. Acum apare știința literaturii, cu cele trei discipline ale ei:critica literară, istoria literaturii și teoria literaturii. Principalii ideologi ai acestei direcții sunt: Hypolite Taine, Ferdinand Brunetiére, Gustav Lanson, personalități ale criticii literare franceze, din secolul trecut.Pozitivismul păcătuiește prin neglijarea individualității estetice a operei literare și prin exacerbarea factorilor exteriori, în special, cei legați demediu, cadrul social și politic, rasă, istorie. În literatura română, ideile pozitiviste au pătruns mai târziu, prinintermediul grupării din jurul revistei Contemporanul.