Curente Literare

Curente literare

Dadaismul

-provine din frantuzescul dadisme( dada = ” calut de lemn “ în limbajul copiilor), denumirea miscarii este arbitrara si nu are nici o legatura etimologica cu termenul respectiv.

-reprezentanti: -în literatura: T. Tzara, R. Hülsenbeck,H. Ball;

-în pictura: M Iancu,F. Picabia,M. Duchamp;

Curent cultural si artistic neconformist si anarhic îndreptat împotriva rutinei în viata, gândire si arta, dezvoltat plenar între 1916 si 1923 si fundat aparut în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine româna Tridtan Tzara, caruia i s-au alaturat, la început, scriitorii Hugo Ball si Richard Hülsenbeck si artistul plastic Hans(Jeans) Arp, apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, F. Picabia, m. Duchamp(S.U.A.), M. Erust, K. Schwietters(Germania), etc.. Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez si expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul(cf. T.Tzara, La premi»re aventure celeste de M. Antipyrine,1916 si manifestele ”Dada”I-VII) cultiva arbitrariul total, neprevazutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea si stupoarea si prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei traditionale, programatic puse sub semnul întrebarii. ”Dada”, reprezentând extrema limita a divortului dintre gândire si expresie, contrazice totul, neaga totul, ridicând nihilismul si mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputinciosilor creatiei: dada; /…/abolirea arheologiei: dada; abolirea profetiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinta indiscutabila în fiecare zeu produs imediat al spontaneitatii: dada . /…/Marele secret este aici :gândirea se face în gura…Apriori, dada pune înaintea actiunii si înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoieste de tot.(T. Tzara).

Din martie 1919, o data cu T. Tzara, miscarea se muta la Paris, unde se întâlneste cu scriitorii din grupul ”Literatura”(A. Breton, L. Aragon, P. Eluard, Ph. Soupault), cu A. Jacques Vach» etc.. Multi dadaisti publica în revista lui Picabia ”391”(fundata la Barcelona în 1917, transplantata la New York, Zürich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Aragon, Apollinaire, Albert-Birot, Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Soupault, Tzara, Edgar Varese etc.. Se reiau spectacolele de scandal si în mai 1921 se regizeaza procesul intentat lui M. Barres acuzat de ”delict împotriva securitatii spiritului”. Dupa ce în 1921 Picabia se separase de miscare, în 1922 se produce ruptura între dadaism si grupul lui A. Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.

Dadaismul supravietuieste înca(datorita aproape exclusiv personalitatii lui Tzara si – ca o varianta – lettrismului lui Isidorie Isou), abordând tendinte protestar-anarhice(jignirea ”sfintelor precepte curente” si ”epatarea filistinismului” din ”oroarea de academism” – G. Calinescu), facând din arbitrar si din hazard principii ale creatiei(T. Tzara: Luati un jurnal, luati o pereche de foarfeci, alegeti un articol, taiati-l, taiati pe urma fiecare cuvânt, puneti totul într-un sac, miscati…).

Principiile teoretice nu sunt aplicate, însa, cu toata strictetea. Iata de exemplu câteva versuri ale perseverentului dadaist Jean Arp(cunoscut mai ales ca sculptor): Le pere s’est pendu/ a la place de la pendule/ La mere est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet /Tou Les trois suivent/ le tic-tac de pere”. Dincolo de nihilismul si de enormitatiile sale – care au anulat, uneori, arta – dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledând pentru o libertate absoluta promovând inventii plastice si verbale adesea seducatoare care au largit investigatia artistica si a creat o atmosfera propice pentru îndrazneala si experiente uluitoare.

La noi, dadaismul este vizibil, partial, în unele productii publicate în reviste de avangarda ca ”unu”, ”Contimporanul”, ”Integral”, ”Punct”,”75 H.P.”(alaturi de elemente suprarealiste, futuriste etc.). Un dadaism mai marcat exista în scrisul lui Sasa Pana.

Suprarealismul

-provine din frantuzescul surrealisme = suprarealism

-reprezentanti: G.Apollinaire, Andre Breton, L. Aragon.

Curent artistic si literar de avangarda care proclama o totala libertate de expresie, întemeiat de Andre Breton(1896-1966) si dezvoltat mai ales în deceniile trei si patru ale secolului trecut(cu aspecte si prelungiri ulterioare).

Primul care a utilizat termenul într-o acceptie legata de creatia artistica a fost G.Apollinaire în Les Mamelles de Tiresias, subintitulata ”drama suprarealista”(reprezentata în 1916). Începuturile miscarii se leaga de grupul( nonconformist si de evident protest antiburghez) de la revista pariziana ”Litterature” (1919) condusa de A.Breton, L. Aragon si Ph. Soupault, care – reclamându-se de la tutela artistica a lui Rimbaud, Lautreamont si Mallarme – capteaza tot mai mult din îndrazneala spiritului înnoitor si agresiv al dadaismului(mai ales dupa ce în 1919, acesta îsi mutase centrul de manifestare de la Zürichla Paris). De altfel, atât în ”Literatura”(unde Breton publica, în colaborare cu Soupault, ”Câmpurile magnetice”, primul text specific suprarealist), cât si în alte reviste, textele dadaiste alterneaza cu cele ale noii orientari ce avea sa se numeasca apoi suprarealism. Sunt doua miscari apropiate, având scriitori comuni, dar alianta nu va dura.

În 1922 se produce ruptura si dupa doi ani de framântari, cautari si tensiuni polemice se constituie ”grupul suprarealist”(A.Breton, L.Aragon, Ph.Soupault, P.Eluard, B.Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, desi unii cercetatori autorizati (recent M.Sanouillet) considera ca suprarealismul nu a fost altceva decât forma franceza a dadaismului, A.Breton, dimpotriva, a sustinut totdeauna ca este inexact si cronologic abuziv sa se prezinte suprarealismul ca o miscare iesita din dadaism. În 1924 A.Breton, publica primul sau ”Manifest al suprarealismului” în care, fixând net anume repere ale miscarii – antitraditionalismului, protest antiacademic, explorarea subconstientului, deplina libertate de expresie, înlaturarea activitatii premeditare a spiritului în actul creatiei artistice etc. – o defineste astfel; Automatism psihic prin care îsi propune sa exprime, fie verbal, fie în scris, fie în orice alt chip, functionarea reala a gândirii, în absenta oricarui control exercitat de ratiune, în afara oricarei preocupari estetice sau morale. Suprarealismul crede ca adevarul si arta se afla” în realitatea superioara a anumitor forme de asociatie” bazate pe atotputernicia visului, pe ”jocul dezinteresat al gândirii” eliberate de constrângeri.

Miscarea se extinde în medii artistice diverse (cuprinzând artisti plastici, cineasti etc.) si în mai toate tarile Europei, dar cunoaste convulsii interioare care duc la noi separari din pricina vederilor social-politice. Astfel se delimiteaza doua directii: cea anarhista, ”ortodoxa”, de la revista ”Revolution serrealiste” al lui Breton(care, în manifestul ”Legitima aparare” respinge ideea ”oricarui control, chiar marxist asupra experientelor vietii interioare”) si cea ”comunista” reprezentata de revista ”Claire”(director Jean Berbier) spre care – vor gravita pâna la urma, majoritatea suprarealistilor cu exceptia lui Breton (care adera, în 1927, la Partidul Comunist Francez, dar vrea sa pastreze o totala independenta artistica).

Disensiunile politice survin si mai violent dupa 1929, când cazul Trotzky produce noi scindari între suprarealisti protestatari, asa-zis ”stalinisti”(Aragon, Eluard, Picasso, P. Naville, G. Sadoul etc.) si cei trotzkysti sustinuti de Breton sau cei reprezentând un crez exclusiv artistic(R. Desnos, G. Ribemont-Dessaignes, A. Artaud, R. Vitrac etc.). În 1929 la dat de 15 decembrie Breton publica ”Al doilea manifest al suprarealismului”(în care încerca sa stabileasca incidenta dialectica între vis si actiunea sociala, între activitatea poetica, psihanaliza si actul revolutionar), iar în 1933 se rupe total de comunism considerându-se reprezentantul autentic al suprarealismului ”pur”(la care vor adera, între altii R. Char, Bunuel, Salvator Dali).