Curente literare - limba și literatura română

Umanismul este un current cultural si o miscare spirituala aparuta in Italia veacului al XIV-lea care a generat stralucita epoca a Renasterii, propagata in Europa pana in secolul al XVII-lea.

Ca doctrina filosofica, antiteologica, Umanismul redescopera omul, fiinta individuala cu putere de autodeterminare, fiinta morala capabila sa descopere adevarul, binele, frumosul.

Ca ideologie in sfera moralei, se opune fanatismului religios, superstitiilor etatismului politic care cerea sacrificarea individului din ratiuni de stat.

Doctrina culturala: Umanismul promoveaza idealul omului universal care se poate dezvolta liber, printr-un efort rational de cunoastere a sinelui si a universului.

In sfera realista, largirea campului actiunii umane se manifesta prin dezvoltarea experimentului stiintific, prin redimensionarea raportului om-univers si modelarea matematica.

In literatura, marile teme ale Umanismului sunt armonia dintre om si natura, triumful ratiunii si al virtutii, iubirea, gloria. In arta, realul devine principiu modelator pentru finalitatea idealului artistic, arta este reproducere a naturii, in special a omului, iar frumosul este o insusire a lucrurilor perceputa cu ajutorul simturilor.

Umanismul romanesc are meritul deosebit de a dezolta constiinta identitara, promovand si argumentand ideile romanitatii noastre, ale latinatatii limbii si poporului roman.

Reprezentantii umanismului romanesc: Nicolaus Olahus, Neagoe Basarab, mitropolitul Dosoftei, Dimitrie Cantemir, urmati de cronicarii moldoveni si munteni Grigore Ureche, Miron Costin.

Iluminismul este un curent ideologic si cultural paneuropean, afirmat plenar in secolul al XVIII-lea care se defineste prin cultul ratiunii si al stiintei – eliberate de constrangerile dogmatice – si prin promovarea valorilor umaniste.

Ca miscare ideologica, iluminismul se manifesta prin optiunea ferma pentru o noua ordine sociala antifeudala si anticlericala, instituita pe principiul egalitatii naturale a oamenilor.

Modelul social propus este intemeiat pe eliberare nationala si emancipare sociala, pe toleranta si munca, pe cultura si pe “iluminarea poporului”.

Modelul spiritual promovat este cel al omului ca fiinta luminata, eliberata de superstitii si de fanatism religios, integrata armonios naturii, universului pe care il stapaneste prin ratiune.

Modelul cultural vizeaza o cultura deschisa la care sa aiba acces toti oamenii.

Modelul literar este orientat spre functia educativa, deci morala si cognitiva a literaturii.

Iluminismul romanesc este reprezentat in primul rand de Scoala Ardeleana – Inocentiu Micu si Samuel Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai Deleanu, autorul epopeii satirice Tiganiada. Acestia se implica in lupta ideologica pentru emanciparea nationala a romanilor din Transilvania si apoi de carturari din Tara Romaneasca (Dincu Golescu, Iancu Golescu) si din Moldova (Gheorghe Asachi, Mihail Kogalniceanu, Aron Pumnu), promotori ai valorilor specific national.

Clasicismul este un curent literar aparut in Franta in secolul XVI-XVII, caracterizat prin revigorarea modelului estetic, uman al Antichitatii greco-latine.

In sens general: “ ceea ce apartine lumii si culturii antice greco-latine”. Prin extensie, numeste si valoarea canonica a unui scriitor, a unei opere, a unei epoci in arta/literatura.

- Concept creativ: mimesis (“imitatia artistica a elementelor lumii obiective in limitele verosimilului si ale necesarului”)

- Creatia este un joc al mintii si al bunului-gust, inspirata de muze in formele rationalitatii si ale obiectivitatii

- Izvoarele artei: miturile antice, istoria antichitatii, o realitate ideala “universaliile”

- Categorii estetice predilecte: tragicul, frumosul, sublimul, comicul, apolinicul.

1. Genuri si specii predilecte: tragedia, comedia si satira, artele poetice si poezia bucolica, idila, epistola, oda, satira, epigrama, fabula, epopeea, dialogurile didactice si moralizatoare.

2. Teme si motive: iubirea si datoria, sacrificiul, omul moral, natura (ca décor), credinta, lioalitatea eroul, aristocratul, avarul, intrigantul, ipocritul.

3. Personajele clasice sunt tipologice, “plate”, statice; in constructia lor se accentueaza latura general-umana, se impune respectarea principiului imitarii naturii; tipologiile preferate in tragedie sunt eroul si inteleptul, iar in comedie avarul, ipocritul.