Cuvinte - lexicologie și semantică

Termenul de „cuvânt” provine din grecescul „lexis” şi reprezintă unitatea dintre sens şi complexul sonor.

Oricare ar fi timpul şi împrejurările, pentru a transmite ceva, cuiva, oamenii se folosesc de cuvinte, iar comunicarea umană se realizează mai ales cu ajutorul limbii.

Ca elemente ale lexicului cuvintele alcătuiesc nivelul lexical al limbii române, fiind cele mai mici unităţi autonome, purtătoare de semnificaţie. Atât complexul de sunete cât şi sensul sunt condiţii necesare de existenţă a cuvântului. Aşadar, în cuvânt distingem: forma-complexul sonor şi conţinutul-sensul.

Complexul sonor este o alăturare de sunete menite să exprime un sens. Cuvintele care au un singur sens (şi, de regula, realizează o singură semnificaţie) se numesc monosemantice (ipotenuză, catetă, săptămână etc). Cuvintele care au mai multe sensuri şi care în contexte diferite prezintă mai multe înţelesuri se numesc cuvinte polisemantice (carte-învăţătură, scrisoare, volum, carnet).

Întotdeauna unul din sensurile unui cuvânt este mai cunoscut şi mai frecvent utilizat, acesta fiind sensul de bază sau principal, iar sensurile mai puţin utilizate sunt cele secundare sau derivate.

Sensurile unui cuvânt pot fi îmbogăţite prin diferite procedee (metafora, metonimia, sinecdoca, eufemismul, ironia, hiperbola, personificarea şi oximoronul) care determină sensul lor figurat caracterizat printr-o puternică forţă expresivă.

Clase lexicale

În limba română există două clase lexicale definite fie prin aplicarea unor criterii extralingvistice (axa diacronică: arhaismul, neologismul; factor geografic: cuvinte populare şi regionale; factor social-cultural: argoul, jargonul, terminologia), fie prin aplicarea criteriului lingvistic (raportul dintre conţinut şi expresia lingvistică a relaţiei semantice): sinonime, antonime, omonime, incompatibilitate semantică, paronime, pleonasme, tautologii.

Clasele lexicale definite după criterii extralingvistice sunt:

Arhaismele – cuvinte sau expresii vechi care nu se mai folosesc astăzi, au ieşit din uz datorită evoluţiei limbii, sunt o consecinţă a modernizării vocabularului. Exemple în limba română: leşesc (adjectiv), în prezent polonez. Exemple în limba engleză: thou (prenume), în prezent you (tu). Exemple în limba franceză: engeigner (verb), folosit de La Fontaine, în prezent tromper ( a păcăli).

Neologismele – cuvinte împrumutate din alte limbi sau create recent, nou intrate în vocabularul unei limbi, pentru a denumi noţiuni, obiecte şi fenomene ivite în toate domeniile vieţii materiale şi spirituale, în special in limbajul tehnic şi ştiinţific, cu scopul de a-l îmbogăţi şi moderniza. Exemple în limba română: robot (1920), genocid (1943), blog (1998)

Elemente lexicale populare – fapte de limbă care se referă fie la realităţi din mediul rural (obiecte: blidar, căpiţă, laviţă; nume de plante: roiniţă; nume de animale: fluierar; nume ale lunilor: brumar, făurar, cireşar etc), fie denot un grad aproximativ de cunoaştere (exemple: isop, arap) fie sunt fapte de limbă în raport cu care elementele lexicale populare prezintă o largă circulaţie (exemple: o ditamai surpriză, s-a purces la dans).

Regionalismele - cuvinte de circulaţie restrânsă folosite numai în anumite regiuni ale ţării. Regionalismele sunt fapte de limbă specifice graiurilor teritoriale, având o arie de răspândire limitată la o anumită zonă şi nu generalizată la întreg teritoriul în care se vorbeşte limba.

Termeni internaţionali – pot fi grupaţi în: expresii idiomatice numite şi idiotisme, în formule internaţionale şi clişee internaţionale (exemplu: călcâiul lui Achile-punct vulnerabil).