Est versus Vest - Noua dramaturgie rusa si socul sincronismului post 1990

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Est versus Vest - Noua dramaturgie rusa si socul sincronismului post 1990.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Filologie

Extras din document

De-a lungul timpului, atât in Vest cât și în Est, dramaturgia a existat, s-a dezvoltat și s-a aliniat noilor ideologii indiferent de comanda politică a vremurilor, mai mult sau mai puțin fățiș. Este foarte adevărat că în țările din Est s-a păstrat o distanță discretă în afișarea oricărei noutăți în materie de dramă, s-a preferat de multe ori un teatru subteran pentru o categorie limitată de public. Dar odată cu libertatea câștigată după anii 90 s-au adus la lumină în mod surprinzător foarte multe creații păstrate pînă atunci în taină, cu speranță, cu umilința și perseverența artistului rebel, de neclintit și vizionar.

Conceptul de noua dramă, sincronă cu acel new writing al englezilor de la Royal Court London renunță la clasicele reguli ale scrierii pentru scenă și mizează pe sinceritatea trăirilor și autenticitatea exprimării. Acest nou sentiment nu se poate obține decât prin apropierea de realitățile zilelor noastre prin reproducerea tuturor formelor de manifestare și a limbajului.

Dintr-o dată strada a dat năvală pe scena de teatru în cea mai brutală și neprelucrată formă.Viața și problemele oamenilor s-au manifestat acut în perioada exploziei capitalismului rudimentar, dacă nu chiar sălbatic, într-o încercare disperată de recuperare a unor ani pierduți sub dictaturi. Dar încetul cu încetul lucrurile se așează într-o matcă a lor, să se restuctureze.

Autoreflexia autorilor produce adesea observații teoretice care se leagă de responsabilități și de personajul principal, noul erou:

„...Pe urmele autorului, ca re a încetat să mai fie Creator cu ma jus culă, eroul pieselor contemporane a în cetat și el să mai fie creatorul propriului destin și a devenit un fel de pion la dis creția realității. Dacă e să fim scru pu loși, aici nici nu mai există de fapt eroi, nu sunt decât personaje. Fiindcă prima condiție a existenței unui erou este asu marea responsabilității pentru propriile fapte, răspundere conferită de dramaturg (iar în urma acestuia, și de spectator)... A pretinde responsabilitate personajelor noii drame ar echivala în absurditate cu întrebarea de ce aluatul răsturnat într-o tavă a luat forma tăvii. Aceste figuri sunt în întregime și complet formate în me diul înconjurător.“

Ivan Vîrîpaev se impune destul de devreme, la 38 de ani, ca dramarug al postmodernismului rus, radical mistic, dar și dialectic prin contradicție cu însăși persoana sa, complementar și armonios, un personaj în sine, pus în slujba adevărului artistic.

Nota de misticism apare mai ales în piesa Iluzii, în care asistăm la o pledoarie pentru reinventarea sacrului în comunicare, în noile formule actuale de comunicare.

„Sensul omului este să se con ști entizeze ca parte a Universului. Dinspre Dumnezeu trecem spre propriul ego. Ar ta trebuie să ajute individul să se conș ti entizeze pe sine în procesul de creație.“

În piesa Oxigen, cea de lansare a sa ca dramarug, legea divină aduce dreptatea celor săraci cu duhul, deci păcătoșii vor fi iertați, aceste idei fiind decalate de cele din Iluzii, unde misticismul, real sau pretins, cedează înaintea adevărului puternic al vieții. În Iluzii, povestea se spune prin monoloage de confesiune. Sentimentul de absolut relativism în care noi trăim e subliniat prin mai multe prespective, acesta fiind de fapt cel mai impresionant și dezastruos adevăr al contemporaneității, iar omenirea va trebui să-l accepte, la fel ca și înfrângerea sa după ce crezuse că descifrase toate secretele universului.

Vîrîpaev, ca și predecesorii săi, de la Dostoievski la Șestov și Berdiaev, își asumă o gândire platonică, ce genereză scepticismul, dar un scepticism frumos, iar în spațiul slav, scepticii sunt înfrățiți cu nihiliștii, chiar dacă se ridică spre cer. Realitatatea din zilele noastre devine o himeră atunci când oamenii își duc viața pe nisipuri mișcătoare.

Din păcate, textul dramatic propune revelații descurajatoare, ne vorbește despre iubire și iluzia ei în mintea oamenilor care chiar cred că o trăiesc. Din spatele cuvintelor se desprinde un spirit ludic absolut invincibil, cu tot ce înseamnă de aici rodul imaginației, al unei distanțări critice, ironice, al creativității.

Concluzia autorului despre singura certitudine a vieții, moartea, o constantă verificată, poate să sune destul de încurajator în acest context, pentru că ne îndeamnă la acțiune, la luciditate, în contrast cu imperativa respirație, ca singură soluție a supraviețuirii, pe care Ivan Vîrîpaev o promovează în piesa Oxigen.

Piesa Iluzii devine astfel o mare sărbătoare a puterii umane de creație a unui mare artist, creație ce transpune pe o scenă o bogăție de gânduri ascunse. Se descoperă scenă cu scenă rezervele de sensibilitate pe care le conține piesa și implicit, autorul

Fisiere in arhiva (1):

  • Est versus Vest - Noua dramaturgie rusa si socul sincronismului post 1990.docx

Bibliografie

- Marina Davîdova, Sfârșitul unei epoci teatrale, Editura Nemira, București, 2006, pg.21
- https://yorick.ro/iluziile-lui-viripaev-puse-in-scena, interviu Ivan Vîrîpaev, accesat la data de 24.05.2018
- Mircea Morariu, Iluzii și improvizații, articol în revista Familia-Oradea din data de 19.11.2015
- Michael Billington, recenzie revista The Guardian, https://www.cotidianul.ro/premiera-cu-terorism-de-fratii-presniakov, accesat pe data de 29.05.2018
- Ben Brantley, recenzie New York Times, https://www.cotidianul.ro/premiera-cu-terorism-de-fratii-presniakov, accesat pe data de 29.05.2018
- Felix Alexa, interviu tnb.ro, accesat pe data de 30.05.2018
- Fragment din piesa Linoleum, http://www.teatral.ro/piesa/linoleum-fnt, accesat pe data de 29.05.2018