Fiziologia Slujnicarului - N. Filimon

Nicolae Filimon este scriitorul care prin poziţia critică şi înclinarea vădită spre satiră realizează prima “ fiziologie” a unei categorii social- umane, cea a “slujnicarului”, pe care o vede ridicându-se din lumea mahalalelor şi o transmite sub forma unei nuvele realiste în “Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahală”.De remarcat este că pe parcursul nuvelei întâlnim poate pentru întâi dată în literatura română şi definiţia “mitocanului”, personaj pe care îl găsim în preajmă “ metohurilor”, de unde îşi trag şi numele. Nuvela marchează în traseul literar al scriitorului, momentul când acesta tratează în mod direct o problemă de actualitatea a acelor vremuri, inspirându-se din “fizionomiile” epocii, fiind practic aşa cum susţine G.Calinescu”un episod dintr-o frescă aupra ciocoilor contemporani cu scriitorul”. Fiind în plin proces al descoperiri propriului său talent, scriitorul ajunge să dea o interpretare literară proprie unei categorii morale şi sociale dezaprobată de mulţi alţi scriitori, caracteristică vremurilor nesigure, de tranziţie.Reuşeşte printr-un spirit critic profund individualizat să redea o parte a unei societăţi care-şi căuta făgaşul.1)

Pentru a creea un limbaj comun cu cititorul, scriitorul explică pentru început cine sunt “slujnicarii şi ce este “slujnicaria”.Slujnicaria “e o societate secretă că francmasonilor”, o “plantă exotică”, făcând noi şi noi adepţi, iar slujnicarul, recrutat “mai totdeauna dintre gentilomii de mahala şi mai cu seamă din mahalalele: Cuibul cu barză, Popă Chiţul şi Biserică lui Târca”

El este “un june de douăzeci şi doi până la douăzeci şi cinci de anişori, bine făcut, bine îmbrăcat, frizat şi înmănuşat întocmai că un lion de Paris”. Doar că această prima aparenţă este total înşelătoare, fiindcă slujnicarul este doar un mic slujbaş la stat care îşi duce existenţa înşelând “ pe croitor, pe cizmar, pe ospelier şi chiar pe birjar; iar leafa o ţine numai că să nutrească amorasele sale cu fetele de la marşande”.2) Nu peste mult timp însă “neguţătorii amăgiţi îi taie creditul şi încep a-l persecuta pentru datoriele lor”.

Găsit în această situaţie ingrată, “ingeniosul june aleargă la sfântă noastră Convenţie şi, armându-se cu articolul relativ la neviolarea domiciliului, râde de nerozii săi creditori”.Chiar dacă găseşte o soluţie de moment privind relaţia nu tocmai bună cu creditorii, situaţia este critică, pentru că ” monedă îi lipseşte, credit nu mai are la nimeni.”.Nefiind înzestrat cu foarte multă iscusinţă, iese din criză abordând-o în singurul mod pe care-l stăpâneşte “…pleacă capul la lovirea soartei, se face slujnicar!...” Drept urmare, “spiritul sau se suptiaza ca firul de borangic, imaginaţia lui se înalţă , “declamă până la al noulea cer, devine filosof peripatetic, patriot şi încă patriot, nu glumă”Aşa că,

1) “ Poziţia critică şi înclinarea spre satiră a lui Filimon s-au putut vedea adesea în cursul actiiviţătii lui publicistice.Observaţia socială şi atitudinea satirică faţa de parvenitismul şi demagogia burghezo-liberală puteau fi deduse încă din unele însemnări de călătorie, în special din unele note.Oricum preocuparea social politică a scriitorului este vădită, astfel încât critica societăţii româneşti de pe poziţia idealurilor revoluţiei de la 1848 nu poate surprinde.Ea era de aşteptat de la un mic burghez care, depăşind condiţia lui de “conţopist”, vibrase la marile idei ale revoluţiei burghezo-democratice, în ale cărei cuceriri sperase, pe ale cărei înfăptuiri le aştepta.În loc de a cădea în scepticism şi în decepţionism, în loc de a se da unei literaturi de refugiu, el ia atitudine critică activă creând o nuvelă satirică inspirată direct din realitatea socială, cu ecou imediat în societatea conetmporană.Dacă poate fi discuţie asupra participării concrete a lui Filimon la evenimentele “anului revoluţionar”, nuvelă Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala nu mai lasă nicio îndoială asupra participării lui la luptă ideologica de după revoluţie.” – George Ivaşcu, Nicolae Filimon.

2) “ În ziarul Damboviţa a lui Bolintineanu, apăruseră sub pană lui M.Orăşanu Misterele mahalalelor sau cronică scandaloasă a oraşului . Ca şi în nuvelă lui Filimon, e vorba de întâmplări petrecute în Bucureşti pe vremea luptelor pentru Unire.Iată şi un citat care s-ar putea alătură celui în care Filimon prezintă pe gentilomii de mahala în prima lor fază: < Junii gentilomi cari, după moda pariziană, preferă amorurile cusătoreselor de tot felul şi pierd vremea trecând în birje pe la magazinele unde micile grizete, cu părul lăsat, coase la bonete, pălării, rochii sau fac flori, vând panglice, mănuşi, mătăsuri s.c.l. >” George Ivaşcu, Nicolae Filimon

în contra abuzurilor, căci funcţia lui (dacă are vreuna) nu-i permite să fure; devine inemic neîmpăcat al ciocoilor, îi înjură şi îi încărca cu cele mai negre epitete”, neintelegand că” zicerea ciocoi este sinonimă cu zicerea bogat şi puternic şi că mai toţi cei ce să rădică din noroi la putere şi bogăţie devin başi-ciocoi şi, pentru mare nenorocire, aceste gloabe de plebei, pe care entuziasmul nostru de la un moment îi rădică la putere şi bogăţie, ne loveşte cu copită mai des şi mai rău decât caii născuţi şi crescuţi în grajduri: în fine, slujnicarul nu voieşte să înţeleagă că ciocoiul Convenţiei este mai venal şi mai fără inimă decât acela al Regulamentului. 3)