Interpretarea Frazeologică a Locuțiunilor

1. Cei mai mulţi lingvişti, care s-au pronunţat pe marginea locuţiunilor, au încercat să dezvăluie şi implicit să demonstreze, natura lor de unitate frazeologică, un atare punct de vedere fiind determinat de mai mulţi factori. Remarcăm, în primul rând, faptul că o parte de ,,vină” , pentru situaţia creată, revine însăşi semnificaţiei iniţiale neterminologice a cuvântului frazeologie (,,fel propriu unei limbi sau unui scriitor de a construi frazele”), la care putem adăuga şi pe cea figurată (,,vorbărie fără conţinut, care ascunde sărăcia de idei; vorbe goale şi umflate; pălăvrăgeală”), semnificaţii ce le-a oferit unor cercetători posibilitatea de a le folosi şi pentru desemnarea, de această dată terminologică, a altor fenomene de limbă, decât acelea ce sunt cu adevărat unităţi frazeologice. Adăugăm ,,mai întâi”, celor două sensuri ale cuvântului frazeologie şi pe al treilea, de ,,disciplină lingvistică al cărei obiect de cercetare îl constituie unităţile frazeologice dintr-o limbă dată ori dintr-un grup de limbi” (Hristea); avem însă rezerve faţă de includerea tuturor tipurilor de îmbinări stabile în cadrul unităţilor frazeologice.

O altă cauză ce a determinat calificarea locuţiunilor drept unităţi frazeologice rezidă în evoluţia impetuoasă a frazeologiei în stadiul ei de constituire ca subdisciplină (subdiviziune) a lexicologiei. Invocăm, în legătură cu aceasta, un detaliu semnificativ: dacă, până în anii `80, manualele şi tratatele consacrate limbii române standard ,,aminteau” pur şi simplu, de frazeologisme sau le acordau un spaţiu limitat, în ultimii 20-25 de ani acest fenomen de limbă a beneficiat de o atenţie sporită. Pentru confirmare: dacă primele două ediţii ale prestigioasei lucrări Sinteze de limba română (Hristea 1984) nu conţineau studii referitoare la frazeologia românească, în ediţia a treia, la compartimentele consacrate foneticii, gramaticii şi vocabularului, se adaugă (pentru prima oară) frazeologia, oferindu-li-se cititorilor informaţii despre acest compartiment al limbii.

Un alt motiv ce ar explica includerea locuţiunilor în obiectul de studiu al frazeologiei constă în însăşi delimitarea incertă sau confuză, până în prezent, a volumului şi limitelor frazeologiei ca subdisciplină lingvistică (fireşte, acest motiv nu trebuie izolat net de cel precedent: or, după cum se ştie, victoriile repurtate într-o anumită direcţie pot provoca nu numai certitudini, dar şi nedumeriri în altă direcţie). E regretabil, în această situaţie, faptul că repercursiunile unei atare ,,delimitări” se vor face simţite încă mulţi ani înainte. ,,Şi volumul frazeologiei, şi structura ei sunt concepute de diferiţi autori atât de felurit”, menţionează, pe bună dreptate, cunoscutul lexicolog rus D. Smeliov, ,,încât e greu să se aştepte ca în timpul apropiat să fie găsite argumente indiscutabile în favoarea vreunuia dintre aceste puncte de vedere”.

2. Literatura existentă ne conduce la concluzia că frazeologia românească, ca subdisciplină lingvistică, care ,,e, practic, aproape ignorată” (Hristea).şi care e abia ,, în curs de constituire”, în tentativa ei firească de a-şi concretiza obiectul de studiu, recurge nu atât la reducere, excludere (cum ar trebui să se procedeze logic ăn asemenea situaţii), cât la extensiune, includere. Pot fi aduse suficiente cazuri de înţelegere ,,largă” a noţiunii de frazeologism: ,, îmbinare de cuvinte cu caracter constant” (DTL, 154); ,,combinaţie stabilă de două sau mai multe cuvinte, având sens unitar şi referent unic”. Lesne se poate observa că în sfera frazeologiei sunt incluse, alături de unităţile frazeologice autentice, şi locuţiunile, cuvintele compuse, îmbinările terminologice, structurile cu valoare de intensitate, citatele, formulele convenţionale, îmbinările uzuale, clişeele internaţionale, dictoanele, proverbele, zicătorile, maximele, construcţiile perifrastice, sentinţele, formele analitice – ceea ce duce, inevitabil, numai la intensificarea ,,zguduirii” frontierelor – şi aşa vagi şi fragile – ale subdisciplinei respective a lexicologiei. ,, Un inconvenient al concepţiei care lărgeşte atât de mult sfera frazeologiei”, observă Th. Hristea, ,,ar fi şi faptul că ea complică sau îngreunează şi mai mult operaţia de clasificare a unităţilor frazeologice şi aşa extreme de numeroase şi de variate”.

3. Mai adăugăm în subsidiar că deplasarea limitelor frazeologice, în direcţia extinderii ei, nu concordă nici cu principiul stratificării conform căruia numărul unităţilor de rang superior, de regulă, trebuie să depăşească considerabil numărul unităţilor de rang inferior. ,, O astefel de supoziţie”, opiniază Th. Hristea, ,,pare şi mai întemeiată dacă admitem că în sfera frazeologiei intră nu numai unităţi de felul celor pe care le-am discutat aici (e vorba, în orice caz, nu numai de frazeologisme propriu-zise), ci şi maxime, zicale, proverbe etc”. Aşa stând lucrurile , nu trebuie să excludem situaţia când numărul unităţilor frazeologiei – iar aceasta fiind concepută în ,,sens larg” – poate să depăşească considerabil cantitatea unităţilor lexicale propriu-zise (adică a cuvintelor).