Introducere in Romanul Modern - Singuratatea unui Veac

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Introducere in Romanul Modern - Singuratatea unui Veac.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: nitu ioana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Filologie, Romana

Extras din document

Gabriel Garcia Marquez este unul dintre scriitorii cei mai importanţi ai Americii Latine. S-a născut pe 6 martie 1928 într-un sat din provincia columbiană Aracataca. În anul 1962 s-a stabilit în Spania, iar în acelaşi an a publicat romanul Un veac de singuratate care i-a asigurat scriitorului un ascendent literar fulgerător şi a devenit în scurtă vreme creaţia epică cea mai de succes a Americii Latine. Pentru acest roman primeşte premiul Nobel pentru literatură în anul 1982. Despre această carte ziarul Le monde scria că „a atins expresia perfectă, cea mai patetică a singurătăţii omului sud-american”. Ar fi de adăugat aici că de fapt este vorba de omul universal, de întreaga umanitate. Această scriere îmbogăţeşte literatura universală cu o viziune modernă asupra lumii, mediată printr-o construcţie epică barocă, fuziune de real şi fantastic, ce vizează deopotrivă realităţi sociale, politice, istorice şi spirituale ale unui spaţiu de cultura hispanica. Critica literară a situat formula epică a romanului în categoria „suprarealismului folcloric şi a realismului magic”1, tocmai datorită acestei coexistente de elemente care asigură şi originalitatea cărţii.

Substanţa textului o formează prezenţa a două planuri de facturi diferite: un prim-plan care surprinde povestea familiei Buendia şi a satului pe care aceasta îl întemeiază şi un al doilea, dezvoltat ca o permanentă anexă la cel dintâi, planul semnificaţiilor care proiectează evenimentele într-o parabolă a reeditării experienţei omenirii, de la prima revelaţie până la apocalipsă. Cheia pentru înţelegerea alegorică a întămplărilor o oferă autorul însuşi, care răspunde încercărilor criticilor de a citi dincolo de imaginea romanescă a singurătăţii „desigur că Macondo, microcosmul imaginar unde se desfăşoară timp de o sută de ani avatarurile clanului Buendia, poate reprezenta un epitom al întregii Americi Latine, nu numai al unei singure ţări, de plidă Columbia; dacă evenimentele universului, zguduit ritmic de cataclisme naturale şi sociale, de dezlănţuirea stihiilor oarbe ale pământului şi ale vrăjmăşiei oamenilor ne dau într-o parabolă imaginea unei lumi sfâşiate, instabile, si bine, consecinţele inerente ale colonialismului şi mai ales ale subdezvoltării determina o serie de angrenaje absurde, iraţionale, nu numai în planul destinelor unui popor, ci în însăşi psihologia oamenilor”

Există trei aspecte majore ale vieţii care revin în text cu insistenţa laitmotivelor: timpul, iubirea şi singurătatea. Aceste ultime aspecte îmi propun să le analizez în această lucrare.

Singurătatea defineşte cel mai bine romanul, prin cele două accepţii pe care le comportă: ea poate funcţiona ca privilegiu, care este convertită în înţelepciune sau abilitate, dar cel mai adesea dezumanizează, pentru că este –cum spune chiar autorul „opusul solidarităţii”. Dacă esenţa cărţii este negativul solidarităţii, sensul ei ultim ar putea fi că aceşti oameni au întemeiat lumea, iar cu moartea lor dictează moartea lumii în care le-a plăcut să trăiască, însă ideea este mult mai complexă: patimile noi ale unor oameni tineri într-o lume de curând ivită exclud remediul singurătăţii, remediu fără de care nicio comunitate nu poate supravieţui.

În măsura în care familia Buendia este simbolică pentru întreaga specie umană, singurătatea exprimă infirmităţile sufleteşti care o pot duce pe aceasta la pieire: izolarea membrilor ei, lipsa de solidaritate şi de comunitate autentică între oameni, orgoliul nemăsurat. Scriitorul însuşi afirmă: „Despre Un veac de singurătate s-au scris tone de hârtie, s-au spus o mulţime de lucruri importante, dar nimeni nu a atins aspectul care m-a interesat cel mai mult atunci când am scos cartea, şi anume ideea că singurătatea este contrarul solidarităţii, şi cred că aceasta este esenţa cărţii. Aşa se explică frustrarea stirpei Buendia, frustrarea mediului, frustrarea satului Macondo. Cred că aici este vorba de un concept politic: singurătatea considerată ca negaţie a solidarităţii este un concept politic de cea mai mare importanţă”2

Autorul are dreptate şi evidenţiază această relaţie singurătate-solidaritate prin faptul că nici unul din personaje nu trăieşte singur dar cu toate astea este condamnat la singurătate, o singurătate a sufletului care provine din neputinţa personajelor de a comunica între ele.

Singurătatea apare încă de la începutul oraşului Macondo acesta fiind un sat izolat. Legăturile sale cu lumea sunt intermitente şi orice încercare de a le permanentiza eşuează. Membrii familiei Buendia şi cei apropiaţi lor trăiesc sentimentul tragic al singurătăţii în toate aspectele vieţii lor: în dragostea redusă la aspectul său fizic sau în moarte.

Critica literară a afirmat „Macondo nu mai există”. S-a omis însă un lucru esenţial: anume că Macondo nu este important pentru Gabriel Garcia Marquez atât ca titulatură, ca nume al unui spaţiu. „Acest Macondo este unul de suprafaţă, adevărata aşezare trebuie căutată în interiorul personajelor, în reacţiile lor şi atitudinile lor. Faptul că Macondo există doar ca spaţiu interior este evidenţiat cu claritate prin felul în care figurile centrale acţionează în faţa situaţiilor esenţiale: Amaranta îşi asumă singurătatea pentru toată viaţa, Rebeca se izolează pentru totdeauna”3.

Jose Arcadio Buendia şi Ursula sunt întemeietorii satului. Jose sfârşeşte în singurătate, legat de un copac uitat de toţi membrii familiei. Nici unul dintre membrii familiei nu este capabil de iubire. Dragostea ar putea fi singura cale de salvare de la singurătate, dacă ea n-ar sfida orice norme morale şi n-ar fi redusă la aspectul său instinctual. Ridicolă sau incestuoasă, iubirea este, în viziunea lui Gabriel Garcia Marquez, un factor distructiv al cetăţii simbolice, construite de curând şi din renunţare. Nimeni nu se naşte aici pentru a iubi, cum nici un individ nu probează afectivitate în sensul solidaritaţii, al toleranţei sau al împlinirii dorite. Aureliano –Remedios, Jose Arcadio-Pilar Ternera, Jose Arcadio-Sofia de la Piedad, Aureliano ll- Fernanda der Capia, Amaranta Ursula-Aureliano sunt principalele cupluri ale acestui roman. Ele ilustrează foarte bine aspectul instinctual al legăturii lor şi poate o aşa-zisă singurătate în doi. Singurul membru al familiei Buendia care nu cunoaşte singurătatea este Ursula, prototipul mamei, care prin muncă şi chibzuinţă ţine la un loc familia, iar prin înţelepciune şi energie se impune celorlalţi până la adânci bătrâneţe. Ea trăieşte pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii ei, se dăruieşte permanent şi, chiar atunci când vârsta înaintată o slăbeşte şi o face să orbească, ea continuă să rămână clarvăzătoare şi utilă familiei. Într-o perioadă de rătăcire în care Ursula pleacă pentru un timp de acasă totul în urma ei rămâne pustiu. „Datorită absenţei Ursulei [...] locuinţa părea imensă şi pustie.”4 Singurătatea înseamnă incapacitatea de a iubi, de a te dărui, observă târziu Ursula cu privire la fiul său, colonelul Aureliano, care „a câştigat şi pierdut din acelaşi motiv, din simplul păcat al orgoliului”. Ursula ajunge la concluzia că „Aureliano nu este decât o fiinţă incapabilă de iubire”, ce avea să moară văzând „din nou spectacolul mizerabil al singurătăţii sale”. Într-adevăr, colonelul Aureliano este însingurat în orgoliul său nemăsurat. „Acesta este adevăratul motiv al luptei, singurul care îl îndeamnă să continue şi atunci când realitatea crudă a trădătorilor i-a năruit toate idealurile: „cât mă priveşte pe mine, abia acum îmi dau seama că lupt din orgoliu”.5 Victorios, resimte pentru un timp singurătatea pe care o dă puterea absolută, tiranică, dezumanizându-se: „Rătăcind în singurătatea puterii sale imense, începu să-şi piardă busola”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Introducere in Romanul Modern - Singuratatea unui Veac.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA FACULTATEA DE LITERE ŞI ARTE SECŢIA ROMÂNĂ-FRANCEZĂ ANUL AL III-LEA