Limbaje de Specialitate și Stiluri

Una dintre trasaturile caracteristice ale limbii romane din prezent este diversitatea ei stilistica, determinata de multiplicarea si diferentierea situatiilor de comunicare, a contextelor de uz, motiv pentru care exista si o diversitate de opinii a lingvistilor romani cu privire la tema referatului propus :limbaje de specialitate si stiluri.

Expresie a culturii, limba literara s-a diversificat de-a lungul evolutiei sale in asa-numitele stiluri sau limbaje functionale pentru a da o forma proprie mesajelor specifice diverselor domenii culturale. Asa cum, pana in momentul unificarii sale, romana literara avea mai multe variante teritoriale (numite si dialecte literare), stilurile sau limbajele pot fi considerate variante culturale .

Facand referire la istoria limbii, intre variantele teritoriale şi variantele culturale exista un raport de inversã proporţionalitate. Variantele teritoriale infloresc in faza veche a limbii literare si dispar in faza ei moderna, pe cand variantele culturale cunosc forme incipiente in forma veche şi o evidenta dezvoltare în faza moderna.

Termenul utilizat pentru denumirea variantelor culturale este acela de stil functional sau limbaj de specialitate; ultimul este mai putin ambiguu, insa termenul stil este acceptat de majoritatea cercetatorilor romani .

In sensul sau primar, limbajul este facultatea naturala de a vorbi, folosirea cuvintelor, a vorbelor. Denumirea de limbaj se utilizeaza in cadrul unei limbi pentru a desemna modalitatea particulara in care limba este vorbita intr-un grup sau intr-un sector de activitate , daca aceasta modalitate prezinta suficiente proprietati lingvistice pentru a fi izolata ca un fel de exprimare speciala.

Academicianul I. Coteanu, considera ca limbajul este “un sistem lingvistic mai mult sau mai putin specializat in redarea continutului de idei specifice unei activitati profesionale, unuia sau mai multor domenii din viata social-culturala,cum sunt arta literaturii,stiinta sau tehnica, filozofia, critica literara si artistica, istoria, viata familiara etc., care, toate, au, ori tind sa aiba, cuvinte, expresii si reguli proprii de organizare rezultate din diverse restrictii impuse limbii.”(1.I.Coteanu, Stilistica functionala a limbii romane.Stil, stilistica, limbaj,Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1973, p.45). Cu alte cuvinte, “orice limbaj nu este decat limba careia i se atribuie o destinatie speciala”. (2.Idem 1).

In cadrul unei limbi naturale exista un fond de notiuni care sunt commune tuturor disciplinelor si alte grupuri de notiuni specifice limbajelor de specialitate. Limbajele specializate sau terminologiile sunt diversificate, individuale, relative independente. Lingvistii atrag atentia asupra unei discipline mai noi numita terminologie, pentru a nu se creea confuzii . Astfel, terminologia studiaza vocabularele specializate, si analizeaza logica cunostintelor, ierarhia conceptelor, problemele creatiei de cuvinte necesare diverselor domenii profesionale, in timp ce terminologiile sau limbajele de specialitate au un corpus de termini ce corespund diverselor domenii de activitate.

Limbajul juridic

Limbajul juridic prezinta un viu interes de foarte mult timp. Acesta exista ca limbaj de spcialitate avand in vedere faptul ca domeniul juridic atribuie un sens special anumitor termini. Specificitatea acestui limbaj se datoareaza faptului ca acesta este un limbaj de grup, thnic si traditional . Caracterul sau tehnic este legat de faptul ca este un limbaj specializat, stiintific, precis . Limbajul juridic este caracterizat ca fiind traditional datorita indelungatei sale istorii . Limbajul juridic este foarte ingrijit si totodata ermetic si aparent ambiguu .

Vocabularul juridic reprezinta, in cadrul unei limbi, ansamblul termenilor care au, in aceasta limba, una sau mai multe acceptii, semnificatii juridice .Prin urmare, vocabularul juridic romanesc reprezinta ansamblul termenilor limbii romane care primesc de la stiinta dreptului unul sau mai multe sensuri si care sunt utilizati in domeniul juridic . Insa, vocabularul juridic nu se limiteaza doar la termenii cu apartenenta juridical exclusiva. Termenii cu dubla apartenenta sunt mult mai numerosi decat termenii cu apartenenta juridical exclusiva. Asadar, vocabularul juridic romanesc cuprinde toate unitatile lexicale ale limbii romane care au cel putin un sens juridic.

Polisemia reprezinta o problema intrucat creeaza riscul de neintelegere a mesajului juridic, venind in contradictie cu cerinta exprimarii clare si precise a conceptelor juridice . Din acest motiv, una dintre problemele centrale ale tehnicii legislative o reprezinta asigurarea unei acceptiuni tehnice riguroase acestor termeni , prin utilizarea lor in contexte juridice . Atunci cand este posibil, se poate interveni legislative pentru temperarea inconvenientelor polisemiei .