Mărci ale modernității în romanul Patul lui Procust

Ne propunem ca in acest referat sa observam care sunt marcile modernitatii in romanul Patul lui Procust; nu vom face doar o simpla inventariere a acestora ci se va incerca si o analizã a lor, avand ca punct de plecare volumul de eseuri „ Teze si antiteze”, in special „ Noua structura si opera lui Marcel Proust” in care Camil Petrescu se declara adept al tehnicilor narative moderne, al autenticitatii fara rezerve in literatura. Luandu-l drept exemplu pe M. Proust si punand in opozitie romanul traditional cu cel modern, Camil Petrescu ajunge sa puna la baza operei literare esenta filozofiei bergsoniene si anume descrierea momentului prezent prin intermediul fluxului constiintei - tehnica narativa cu totul noua, opusa ubicuitatii si atotprezentei scriitorului.

Autenticitatea este esenta noului in toata creatia literara a lui Camil Petrescu de aceea singura realitate pe care o pot povesti este realitatea constiintei mele, continutului meu psihologic. Obsesia autenticitatii staruie, la toate nivelele textului in Patul lui Procust, roman care reface ca intr-un puzzle doua povesti de dragoste, roman despre care ai impresia ca se construieste singur, liber, desprins de orice grila de conventii si de constrangeri (ex: cele 3 scrisori ale doamnei T, jurnalul lui Fred in care sunt transcrise si scrisorile lui Ladima catre Emilia – toate acestea sunt organizate de fluxul memeoriei afective, spargandu-se o bariera cronologica).

Structura romanului este imprevizibila, complicata si in acelasi timp mecanica precum insasi viata. In dezvolatrea subiectului cele doua planuri (planul personajelor si planul naratorului) interfereaza prin constiinta unificatoare a naratorului- martor – personaj (notele de subsol), prin perceperea subiectiva ca o confesiune mereu la persoana I din perspectiva fiecarui personaj, asadar pluriperspectivismul – tehnica moderna conform careia fiecare personaj isi impune mai multe puncte de vedere asupra aceleiasi felii de viata, de aici reiesind ca metoda literara folosita, introspectia.

In notele abundente de subsol se gasesc pertinente consideratii estetice, adevarate eseuri despre arta actorului, despre problemele sociale, politice, stiintifice, decupaje din presa timpului, ba chiar si poeme ale lui Ladima. Fidele proiectului anuntat, de a recurge la sugestiile autorului el le recomanda sa nu fie ademeniti de finalitatea beletristica. Doamna T este indemnata sa scrie luand tocul in mana si sa fie sincera pana la confesiune. Romanul nu presupune stil, care intotdeauna duce la superficialitate: Stilul frumos este opus artei... Un scriitor este un om care exprima in scris cu o extrema sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce s-a intamplat in viata. Totul este sa transcrii trairea, nimic altceva. Anticalofilismul este o adevarata batalie estetica a modernitatii pe care o duce scriitorul care sustine formula literara a jurnalului, a confesiunii, ce se noteaza precis, exact ca intr-un proces verbal. Astfel Patul lui Procust se construieste precum o indosariere a existentelor, cronologia este spulberata, iar reperele de spatiu devin laxe, discontinue.

Patul lui Procust are o actiune construita dupa cerintele genului epic, totusi nu se poate povesti, ci doar rezuma, fiind vorba de relatii predominant afective. Un astfel de roman va fi structurat nu pe principiul istoriei, al povestii, ci pe cel al momentului, producandu-se o paradoxala rasturnare fata de situatia naratiunii traditionale: moemtul nu mai este o parte a istoriei, ci istoria e o parte a momentului.

Intreaga aceasta drama se bizuie pe o suita de mistere si nedeterminari care marcheaza dosarul de existenta. Totul este plasat in ambiguitate, uneori chiar in confuzie, ca la Proust. Impresia de relativizare rezulta din insasi pluralitatea perspectivelor : Toate personajele sunt facute exclusiv cu incidente de viata, iar autenticitatea in mine are alt sens; nu este incident in lumea aceasta, care sa nu fie luat dintr-o intamplare de viata. Personajele sunt oameni obisnuiti,uneori de o banalitate care apartine vietii insasi. Camil Petrescu cauta sa prinda viata cu chipul ei de toate zilele.