Mircea Eliade

În încercarea de a alcatui un portret psihologic al unei personalitati cum este Mircea Eliadesau oricarei alte personalitati cu care nu se poate avea un contact directridica unele probleme în ceea ce priveste folosirea unei metode adecvate. Dintre metodele de cunoastere psihologica, în cazul de fata, relevante pentru scopul nostru ar fi metoda biografica si metoda analizei produselor activitatii, fara a neglija nici contextul socio-istorico-economic al perioadei în care Mircea Eliade a trait. De mare importanta este opera sa, atât cea literara cât si cea în domeniul istoriei religiilor, actele lingvistice fiind forme ale actiunii umane prin care intelectul pune în relatie omul cu lumea înconjuratoare; realitatile psihologice interne, mascate si inaccesibile cunoasterii directe, fiind relevate prin conduite.

Nascut la Bucuresti în anul 1907, la 9 martie pe stil nou, Mircea Eliade avea sa îsi dezvolte personalitatea într-o Românie Mare care se deosebea fundamental de cea existenta înainte de 1918. Noua Românie crescuse în primul rând ca întindere prin înglobarea Transilvaniei, Banatului, Basarabiei si Bucovinei de nord iar ca populatie ajunsese la putin peste 18 milioane de locuitori. Reformele realizate pâna în 1923 reforma agrara si cea electorala au schimbat radical vechile structuri politice; spectrul politic s-a diversificat prin aparitia unor partide de extrema stanga si extrema dreapta. Reforma agrara a schimbat structura proprietatii, România devenind dintr-o tara de latifundii, o tara de mici proprietari. Statisticile arata ca între 1920 si 1940 România ocupa locul al patrulea în Europa la suprafete cultivate si locul al cincilea în lume sub raportul productiei agricole totale. Coeficienti ridicati se realizeaza si în industrie, a carei rapida dezvoltare este întrerupta însa de criza economica mondiala de la începutul anilor '30. Educatia publica a facut si ea progrese dupa 1918 iar dinamica cea mai ridicata a avut-o învatamântul superior: în 1922 România avea patru universitati: Bucuresti, Iasi, Cluj si Cernauti. Intelectualitatea epocii interbelice semana foarte putin cu cea premergatoare Unirii; vechile valori sunt puse la îndoiala: Iorga, contestat de o întreaga noua scoala istorica, O.Goga, C.Stere si altii nereusind sa-si defineasca pozitia în noua lume. O noua generatie, eliberata de vechile tabu-uri se afirma: Brâncusi, Ion Barbu, Ion Vinea, T. Arghezi, G. Bacovia, G. Enescu . Multi dintre acesti avangardisti s-au încadrat, dupa 1944, în Partidul Comunist, esuând în platitudinile realismului socialist. Altii, ostili oricarei dictaturi, au ales exilul: E. Ionescu, Brâncusi, Eliade, Cioran, Enescu. O influenta mare au avut-o si câtiva carturari de dreapta (Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Lucian Blaga) care, respingând modernismul occidental, au cautat sa defineasca o spiritualitate româneasca specifica, sa întoarca cultura tarii la originile ei traditionale ortodoxe. Un ecou mai durabil în cultura româna îl au si Ion Petrovici, C. Radulescu-Motru, E. Lovinescu, D. Gusti. Principiile pe care se înaltase România Mare fusesera bune; economia si cultura au progresat continuu, anii interbelici fiind ani de dezvoltare si progres, degradarea politica survenind ca urmare a "victoriei nazismului si fascismului si de slabirea treptata a marilor democratii occidentale"(7.pag.222). În aceasta atmosfera de expansiune a ideilor novatoare, se formeaza Mircea, fiul lui Gheorghe Ieremia, nume schimbat în Eliade, se pare din admiratie pentru Eliade-Radulescu.

Datorita profesiei de ofiter a tatalui, familia se muta frecvent prin taraTecuci, Râmnicu-Sarat, Cernavoda dar Primul Razboi îl gaseste pe copilul Mircea Eliade la Bucuresti unde, plin de imaginatie, îsi "construise" o armata secreta, camuflata undeva în jurul orasului. "Campania" dureaza mai multe luni si se încheie când fratele sau mai mare îl surprinde scriind povestea de razboi pe care o traia. Impresionabil, marturiseste ca "scrisul nu tinea pasul cu întâmplarile" si ca iesea din starea de inspiratie "fara chef, dezamagit"(4,vol 1, pag.35). În liceu, impresionat de personalitatea profesorului M. Moisescu, face o adevarata "pasiune pentru stiintele naturale: în afara de zoologie nu ma interesa nimic"(4,vol 1, pag.44); îsi construieste un terarium, petrecându-si duminicile cutreierând împrejurimile Bucurestiului de unde se întorcea cu cutiile pline de insecte, sopârle, broaste si tritoni. Aceasta pasiune îl ajuta sa depaseasca "criza de pubertate":