Neologismele în Limba Română Contemporană

Introducere

Limba română, a carei amplitudine vocală este evidentă, se află într-un permanent proces de internaţionalizare, la care sunt supuse, de altfel, toate limbile. Faptul se explică prin aceea că majoritatea neologismelor, indiferent prin ce sursă ajung la noi, sunt de origine latină.

Un romanist german Alwin Kuhn, pe la jumătatea secolului trecut, entuziasmat, afirma că, datorită bogăţiei, simplităţii şi limpezimii ei structurale, ca şi marile ei posibilităţi de a absorbi noi termeni, româna ar putea ajunge “la întorsătura anului 2000” un instrument de comunicare internaţională foarte răspîndit, pînă la a o utiliza in raporturile dintre state. Profeţia lui Kuhn nu avea să se adeverească, dar faptul că un specialist notoriu a putut ajunge la astfel de afirmaţii a fost de natură să ia în seamă, cu toată seriozitatea, atît destinul general al limbii noastre, cît şi marea ei capacitate de a primi neologismele. Aceasta, pentru că ea reflectă o caracteristică mai adîncă a poporului român, şi anume aceea de a fi, constant, primitor de nou.

Dacă e adevărat, cum spunea Mihai Eminescu vorbind despre importanţa unui idiom al unui popor, că limbajul e “măsurariul civilizaţiunii”, atunci neologismele constituie stratul cel mai nou al vocabularului nostru de azi, un aspect al îmbogăţirii şi modernizării în permanenţă a limbii. Şi româna, fiind una dintre cele mai ospitaliere limbi, după cum afirma si romanistul suedez Alf Lombard, a fost întotdeauna receptivă.

Termenul “neologism” (fr.neologisme), creat din elemente de compunere greceşti (neo “nou” şi logos “cuvînt, termen“), desemnează orice cuvînt recent, împrumutat dintr-o limbă străină sau creat prin mijloace proprii. Des întîlnită, chiar şi în lucrările de specialitate, definiţia nu lămureşte asupra provenienţei acestei clase lexicale ce joacă un rol major în orice limbă vie. Apărute din necesităţi de comunicare, neologismele denumesc noţiuni, obiecte şi fenomene din toate domeniile vieţii materiale şi spirituale, în special în limbajul tehnico-ştiinţific, cu scopul de a-l moderniza şi îmbogăţi.

Pătrunderea lor în lexic se face pe două căi: sub formă de împrumuturi şi prin creaţii proprii ale limbii. Dacă prin neologism se înţelege, în general, cuvînt împrumutat, acest fapt se datorează numărului mare de împrumuturi neologice extrem de diverse ca structură şi provenienţă, mai numeroase decît cele create în interiorul limbii.

Tot neologisme se consideră şi cuvintele vechi care au căpătat un nou sens sau un nou mod de utilizare, ori expresiile care deşi sînt formate din cuvinte mai vechi au primit un sens nou, independent.

Uneori noţiunile vechi care au suferit o schimbare semnificativă necesită folosirea unor neologisme pentru a le denumi.

De obicei, se consideră neologisme cuvintele internaţionale care au pătruns la noi începînd de pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, de cele mai multe ori preluate din diverse limbi moderne, şi chiar de multe ori fabricate, dintr-un element vechi (grecesc sau latinesc) şi o limbă modernă. S-a stabilit ca punct de plecare această dată, pentru că de la Şcoala Ardeleană şi pînă astăzi limba română şi-a îmbogăţit şi reînnoit continuu lexicul prin împrumutul unor termeni de circulaţie internaţională utilizaţi mai ales de terminologia diferitelor discipline tehnice şi ştiinţifice, o dată cu marile prefaceri sociale din ultimele decenii. Pe lîngă vocabularul ştiinţific preluat, româna s-a îmbogăţit şi cu un important număr de neologisme, create prin mijloace interne, în primul rînd, prin derivare şi compunere, din materialul limbii. Dezvoltarea tehnicii face, pe de o parte, să apară în fiecare moment noţiuni noi, care vor să fie denumite, iar, pe de alta, perfecţionarea mijloacelor de comunicare – cu precădere radioul şi televiziunea, precum şi presa scrisă – duc la generalizarea imediată a termenilor noi. Prin cuvinte tehnice nu se înţeleg numai cele care se referă la maşini, ci tehnic este tot ce se referă la o anumită specialitate, fie ea construcţie de aparate, agricultură, medicină sau psihologie, istorie ori lingvistică.