Oglinda oarbă - Gellu Naum

Ca poet prozator si dramatura Gellu Naum (nascut la 1 august 1915,in Bucuresti-decedat la 29 septembrie 2001,in Bucuresti)este considerat cel mai important reprezentant roman al curentului suprarealist si unul dintre ultimii mari reprezentanti pe plan european.

Suprarealismul reprezinta curentul artistic si literar de avangarda care proclama o totala libertate de expresie ,intemeiat de Andre Breton (1896-1966)si dezvoltat mai ales in deceniile trei si patru ale secolului trecut (cu aspecte si prelungiri ulterioare)

Volumul de poezii “Culoarul somnului” din care face parte si poezia ”Oglinda oarba” a fost publicat in anul 1944 si ne prezinta imaginea omului deformat printr-o “oglinda oarba” a lumii.

Tema acestei poezii este reprezentata de identitate ,iubire ,iar motivele prezente aici sunt :iluzia simturilor , insomnia,desirarea,oglinda.

Titlul ”Oglinda oarba”,ne introduce in lumea sacra a poeziei,prezentandu-ne o ogilnda ,o viziune asupra eului liric .Faptul ca aceasta este ”oarba” sugereaza prezenta iubirii (adjectivul “oarba” poate fi foarte usor asociat cu aceasta tema), dar poate simboliza si neputinta de a surprinde adevarata fata a eului liric.

Prima strofa cuprinde “desirarea” eului liric , descompunerea acestuia in fire de sange ,lana ,tutun si flacari,sugerand contopirea,pana la confuzie, intre corp si sfera artificiala,inumana.

In acelasi timp ,aceasta desirare poate simboliza si descompunerea destinului, tesut de ursitoare,iar grosimea observabila din folosirea substativului comun “firul” in asociatie cu diverse elemente artificiale se poate explica prin prezenta unei imagini a eului liric (“imi”) ca persoana aflata intr-o relatie de iubire ,care arunca catre persoana iubita ,fire puternice de iubire ce o leaga pe aceasta de el.

Intreaga strofa reprezinta o sinestezie creeata cu ajutorul repetitiilor (“firul de…care imi iese din…”).

Primul vers sugereaza necesitatea iubirii asemeni sangelui,fara de care viata nu poate fi traita .Buzunarul folosit alaturi de sange simbolizeaza inima,locul in care se pastreaza sentimentele,iubirea.

Cel de-al doilea vers sugereaza placerea de a vedea persoana iubita.Caracteristici ale acesteia:puritate ,gingasie sunt simbolizate de lana ,dar prin acest substantive comun se poate sugera si paza asupra acesteia,asemenea lanii ce protejeaza oaia de frig.

Cel de-al treilea vers sugereaza pleacarea ,fericirea la orice gest al iubitei,la vederea ei,asemenea placerii date de tutun.Propagarea fumului si a sunetelor sugerate de ureche simbolizeaza exteriorizarea iubirii,se creeaza un contrast intre versurile precedente in care aceasta este prezentata din prisma interioara.Ultimul vers al acestei strofe sugereaza pasiunea arzatoare ce pune stapanire pe simtul mirosului urmand ca ,in final,,sa-I stapaneasca toata fiinta sa.

Cele patru elemente artificial prezente in aceasta strofa (sange,lana,tutun,flacari) simbolizeaza elementele primordiale (apa,pamant,aer,foc)ce sugereaza recreerea eului liric prin contopirea acestora ,schimbarile realizate de iubire asupra acestuia.

Cea de-a doua strofa prezinta contrastul dintre aparenta si esenta,vis si realitate ,barierele dintre cele doua fiind redefinite.

Adresarea directa cu care ce-a de-a doua strofa debuteaza ,”tu”,sugereaza prezenta unei personae appropriate ,a iubitei .Verbul “poti” simbolizeaza libertatea acesteia ,dar si nesiguranta eului liric , iar asoceatia acesteia cu verbul “crede” este specifica unor idei nedemonstrate .Prezenta urechilor realizeaza trecerea de la prima strofa la cea de-a doua ,ajuta la uniformizarea poeziei.Personificarea acestora creeaza sintezia ,exteriorizarea sentimentului de iubire.Adjectivul pronominal la persoana intai “mele” sugereaza implicarea eului liric.