Pervertirea Inocenței în Romanul lui Golding

Începutul genului utopic îşi are rădăcinile în opera lui Platon, Republica, iar mai târziu, atât termenul de utopie cât şi societatea utopică apar, în scrierea lui Thomas Morus apreciată ca reprezentând o lume perfectă cu o organizare impecabilă din toate punctele de vedere. Se poate spune că aceste creaţii urmăresc să reprezinte tot ceea ce în realitate lipseşte şi este imposibil de realizat. În lucrarea lui A. Ciorănescu termenul „utopie” este definit din mai multe perspective. Un prim sens al termenului este acela menţionat mai sus, „titlul unei lucrări a lui Thomas Morus, numele unei ţări imaginare ale cărei amplasament şi instituţii sunt descrise de autor.”(Ciorănescu,1996,20) Cuvântul „utopie” îşi are originea în limba greacă şi semnifică „lipsă de loc” sau „ne loc” de aceea este foarte uşor de stabilit că acesta este un loc care nu există sau „un ţinut imaginar, luat drept pretext pentru a înfăţişa o societate umană organizată în chip diferit”(Ciorănescu,1996, 20). În timp „utopia” a început să cuprindă în sensurile sale orice orientare care transcende realitatea, tot ceea ce este imposibil de pus în practică în planul realităţii, altfel spus, sensul utopiei înglobează visurile himerice, zadarnice ce rup legăturile ordinii existente.

Utopia descrie în mod artistic o societate imaginară care este de fapt bazată pe critica societăţii reale. Crearea utopiilor se realizează respectând un anumit demers numit de A. Ciorănescu „metodă utopică”. Această metodă presupune acceptarea, sau mai bine zis considerarea ipotezei drept o realitate şi un început, pentru a trece mai apoi la „închipuiri de gradul doi”, adică la imaginarea formei de viaţă a oamenilor, a repercursiunilor pe care le au formele de organizare asupra mentalităţii lor şi care vor fi concepţiile lor despre viaţă. Se creează o nouă lume, cu reguli noi, în care se poate observa comportamentul oamenilor. Golding experimentează comportamentul unor copii lăsaţi singuri pe o insulă, alcătuind aproape un studiu psihologic asupra personajelor sale în curs de formare. În ţara utopică dispar toate imperfecţiunile lumii reale. Acest fapt este foarte bine observat în creaţii literare precum cele amintite mai sus, cu excepţia operei lui Golding. În Călătoriile lui Gulliver, J. Swift născoceşte lumi în care exemplifică diferite forme de organizare utopice încercând să demonstreze imperfecţiunea lumii contemporane. Gulliver este cel prin ochii căruia călătorim pe fiecare insulă observând diferite concepţii de viaţă, forme de organizare şi influenţa acestora asupra locuitorilor. O altă caracteristică a utopiilor este insularitatea, „izolarea sa care, la prima vedere nu este decât un simplu artificiu literar: el se explică prin nevoia de a descoperi un pământ total diferit de al nostru”(Ciorănescu, 1996, 30) . În Utopia lui Thomas Morus, întreaga acţiune se petrece pe o insulă, Gulliver călătoreşte de asemenea în ţări situate pe insule, Golding în Împăratul muştelor situează acţiunea într-un spaţiu izolat de lumea reală, pe o insulă.

Prin Călătoriile lui Gulliver şi Împăratul Muştelor discuţia se mută pe alt plan, acela al distopiei sau al utopiei negative care după denumire nu se deosebeşte de utopie decât prin intenţiile sale. Utopia este o „grădină a desfătărilor”, un paradis pierdut ce se vrea recuperat, în timp ce distopia, deşi urmăreşte acelaşi demers în construcţia sa, intenţia nu este de a ne aduce în prezenţa celei mai bune guvernări, de a prezenta un rai în care nimeni nu muşcă din fructul oprit, ci dimpotrivă construieşte o lume care se autodistruge, serveşte ca exemplu pentru o lume care nu ar trebui să existe. Atât utopia cât şi distopia folosesc acelaşi aparat critic, ambele ironizează şi pun la zid cusururile lumii reale. Dacă în opera lui Swift există o combinare de utopie cu distopie, în Împăratul muştelor întâlnim distopia pură. Grupul de copii ajunşi pe insulă în urma unui accident în care unicul adult moare la prăbuşirea avionului îşi încep propria istorie din punctul zero. Ceea ce îi lipseşte atât utopiei cât şi distopiei este istoria şi de aceea se primesc la începutul lucrării câteva informaţii care prezintă „în ce moment şi cum anume s-au schimbat lucrurile, însă povestirea lor nu este decât o precizare cronologică”(Ciorănescu,1996,34). Apărut în 1954, Împăratul Muştelor este primul roman al lui William Golding, carte pentru care a obţinut mai târziu şi premiul Noble pentru literatură. Aceasta sintetizează majoritatea temelor viitoare opere ale autorului: tendinţa de analiză a psihologiei individuale în paralel cu cea colectivă, folosirea violenţei, izolarea şi singurătatea din pricina căreia suferă copiii, remuşcările profunde, ruptură de mediul social structurat, destrămarea treptată a ordinii în

raport cu uitarea.