Procesul de Franz Kafka

Procesul este o carte despre o lume din care lipseste certitudinea. Actiunea incepe si se dezvolta sub semnul indoielii, al supozitiei extinse la toate nivelurile. Prima fraza din roman consemneaza un amanunt care socheaza prin continutul sau nefiresc si prin lipsa de precizie si cauzalitate: “Pe Josef K. il calomniase pesemne cineva, caci, fara sa fi facut nimic rau, se pomeni intr-o dimineata arestat”. Asadar, cititorul ia act de faptul ca un strain ii spune protagonistului cartii ca este arestat, il ridica si ii cere lucrurile pe motiv ca la magazine n-ar fi in siguranta. Arestul are loc exact in dimineata in care Josef K. implineste 30 de ani. K. imediat este dus in salon, unde, spre surprinderea lui, doi paznici ii mincau micul dejun. Ei il anunta ca este arestat, dar cu toate acestea poate sa mearga liber la servici. Fara a iesi din perplexitate, eroul se intoarce in camera sa, iar incepind cu a doua zi isi continua viata normala de prim-procurist la o mare banca.

Josef K. este trimis – fara explicatie – sa caute tribunalul, unde urma sa i se ia intr-o duminica primul interogatoriu. Batand la toate usile si intrebind la intamplare de tamplarul Lanz, K. realizeaza ca birourile tribunalului se afla in podul unei cladiri cu apartamente si camere de inchiriat. Aspectul acestei cladiri era deplorabil, avind un aspect saracacios si mizerabil. Aflarea justitiei intr-o asemenea cladire ii dadea lui K. si mai mult dezgust fata de ea, dar totodata ii dadea mai multa siguranta. Dupa ce gasi camera in care urma sa fie interogat, de asemenea ramase frapat de cele vazute:

“K. crezu ca nimerise la o intrunire publica. O multime de oameni, cit se poate mai feluriti, umpleau o incapere nu prea mare, cu doua ferestre, inconjurata, la mica distanta de tavan, de-o galerie intesata si ea de lume, si unde spectatorii nu puteau sa stea decit incovoiati, cu cefele si spinarile lipite de plafon. [ ] Multi dintre ei isi adusesera perne, pe care si le pusesera intre cap si plafon, ca sa nu-si loveasca testele.”

De asemenea si imbracamintea celor prezenti il deruta:

“Cei mai multi dintre ei erau imbracati in negru si purtau redingote lungi, de ceremonie, care le atirnau lalii pe corp. Pe K. numai imbracamintea aceasta il deruta; daca n-ar fi fost ea, s-ar fi crezut la o intrunire politica de cartier.”

Desi K. sperase ca primul interogatoriu va fi si ultimul, totusi in urma interogarii fusese dezamagit, fiindca judecatorii i-au spus ca doar si-a complicat si mai mult situatia, si ca el nu realizase ce sansa a ratat:

“- Vreau numai sa-ti atrag atentia, ii spune judecatorul, ca astazi te-ai pagubit singur, fara sa-ti dai seama, de avantajul pe care un interogatoriu il reprezinta oricand pentru un arestat.

K. rase, privind spre usa.

- Banda de golani! Striga el, va daruiesc toate interogatoriile!”

Judecatorii stabilisera cu el ca interogatoriile vor avea loc duminicile, pentru ca sa nu-i incurce cu nimic in desfasurarea activitatii sale profesionale. In urmatoarea duminica, cind sosise, aflase spre surprinderea sa ca nu va mai avea loc un nou interogatoriu. Atunci avusese ocazia sa-l intilneasca pe proprietarul camerii in care se faceau interogarile si fiind invitat de acesta sa urce in podul cladirii, acolo unde erau biruorile judecatii, K. ramasese din nou dezgustat de cele vazute, ba chiar mai mult, pina la urma i se facuse rau din cauza aerului inchis si atmosferei sufocante, incit fusese nevoit sa fie scos afara de doi functionari ai judecatii, care ajunsi la scarile care faceau legatura dintre ultimul etaj si pod, incepusera lor a li se face rau de aerul curat pe care il inspirau. Deci se produce un paradox: invinuitiii se sufoca si li se face rau in “Judecatoria” propriu-zisa, iar functionarilor acestei institutii li se face rau in afara ei. Iata o mica descriere a atmosferei care predomina in birourile “Judecatoriei”:

“Soarele arde grozav de tare si birnele acoperisului sint inchise; din cauza asta aerul devine greu si apasator. Nu prea e un loc potrivit pentru birouri, cu toate avantajele pe care, altminteri, le-ar putea avea. Uneori, in zilele cind au loc, sedintele mai mari – si asta se intimpla destul de des – aerul devine aproape irespirabil. Si daca te mai gindesti ca aproape toti locatarii vin sa-si intinta rufele aici – doar nu poti sa le interzici asta cu desavirsire – atunci n-o sa te mai miri ca ti s-a facut rau.”

Josef K. avea un unchi – Albert K., caruia el ii mai spunea si “Fantoma de la tara” - care aflind despre procesul lui Josef, a venit cu o falca in cer si alta in pamint in biroul lui K. cerindu-i explicatii: cum de a putut el sa le faca una ca asta, cum a putut sa pateze numele familiei, tocmai el – care era mindria neamului lor (deoarece ajunsese la postul de prim-procurist la o mare banca). Dupa o mica discutie cu “Fantoma de la tara”, aceasta il duce la un vechi prieten de-al sau, avocatul Huld, care fiind bolnav isi primea toti clientii acasa.