Relatia de Hiponimie

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Relatia de Hiponimie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Filologie

Extras din document

Scurta istorie a semanticii lingvistice. Preocupări de semantică ne sunt semnalate încă din antichitate: problema omonimelor, a sinonimelor, a valorilor stilistice, expresive ale cuvintelor, folosirea lor cu sens figurat . În prima jumătate a secolului al XIX-lea se conturează începuturile semanticii ştiinţifice şi sub influenţa probabilă a mişcării romantice din literatură, care a arătat un interes viu pentru cuvinte, pentru puterea lor aproape misterioasă, şi a creat astfel un climat propice studiului semnificaţiilor lexicale.Ca ramură cu drepturi depline, semantica se constituie abia la sfârşitul secolului, având drept obiect numai schimbările de sens ale cuvintelor, mutaţiile semantice: restrângere, lărgire, transfer, degradare, înnobilare, etc . S-a studiat şi se studiază în această semantică – numită azi tradiţională – felul cum obiectele îşi schimbă numele şi mai ales invers, cum semnificanţii îşi schimbă semnificaţii. Aceasta este die Semasiologie (prin Semantik unii specialişti germani înţeleg studiul esenţei semnelor lingvistice şi o deosebesc de Semasiologie, cercetarea mutaţiilor semantice şi a structurii vocabularului; de pildă, A. Neubert), cum i-au spus lingviştii germani, la sémantique, termen creat de Bréal în 1883, disciplină în care au excelat Hermann Paul, A. Darmesteter, M. Breal şi, la noi, Lazăr Şăineanu. Nu e greu de observat că latura cea mai importantă a semanticii tradiţionale este extralingvistică, fiindcă studiază modalităţile de reflectare a realităţii în cuvinte, adică o problemă de teorie a cunoaşterii. Degradarea, lărgirea etc. sensurilor sunt rezultatul unor presiuni care provin dinafara conţinutului lexical.Aspectele actuale ale semanticii lingvistice trebuie înţelese şi în legatură cu propagarea semanticii filosofice, în varianta ei esoterică (o ramură a logicii simbolice sau a teoriei semnelor) şi practică (o tehnică de corectare a abuzurilor de limbaj, cum e folosirea abstracţiilor rău definite) Semantica filosofică (creată de şcoala poloneză de logică) e semantica limbajului ca instrument al cunoaşterii şi nu continuă semantica lingvistică, dar unele interferenţe cu aceasta se produc (de semnul lingvistic, de raportul triadic obiect-concept-cuvânt41, de esenţa sensului se ocupă ambele semantici). Pozitivismul logic, teza influenţei limbii asupra gândirii şi altele asemănătoare, de care nu poate fi separată semantica filosofică în formele ei cele mai cunoscute şi răspândite, au influenţat considerabil unele variante ale structuralismului lingvistic, de pildă glosematica daneză, care a dat o schiţă originală de semantică structurală. Trier înţelege câmpul semantic ca pe un ansamblu de relaţii între cuvinte, care au semnificaţie în virtutea acestor relaţii. O semnificaţie există deci numai în cadrul unui câmp. Fiecare câmp semantic formează, împreună cu altele, un câmp mai întins, şi aşa mai departe până se ajunge la lexicul limbii, câmpul semantic cel mai vast. Acesta are aspectul unui mozaic, fără goluri sau suprapuneri.

Hiponimia.Termenul de ,,hiponimie” nu face parte din fondul tradiţional al semanticianului, este o creaţie recentă, prin analogie cu ,,sinonimie” şi ,,antonimie”. Deşi termenul este nou, noţiunea de ,,hiponimie” este destul de veche şi a fost demult recunoscută ca unul din principiile constitutive în organizarea vocabularului tuturor limbilor. Hiponimia a fost deseori numită ,,incluziune”. De exemplu, se spune că ,,inţelesul” lui stacojiu este ,,inclus” în înţelesul lui roşu, înţelesul cuvântului lalea se spune că este ,,inclus” în ,,înţelesul” cuvântului floare ş.a.m.d.

Relaţia aceasta de ,,incluziune” a unui termen mai specific într-unul mai general a fost formalizată de unii semanticieni folosind logica claselor: clasa de entităţi la care se face referinţă prin cuvântul floare este mai largă şi include clasa de entităţi la care se face referinţă prin cuvântul lalea; clasa de entităţi care pot fi descrise corect ca fiind stacojii este inclusă în clasa de entităţi care sunt corect descrise ca roşii ş.a.m.d. Se va observa că această formulare a relaţiei de ,,incluziune” se sprijină pe noţiunea de referinţă (întrucât operează cu clase de ,,entităţi” care sunt denumite de unităţile lexicale). Unul din motivele pentru care preferăm să introducem noul termen tehnic ,,hiponimie” este pur şi simplu acela că termenul ,,incluziune” rămâne liber pentru teoria referinţei şi formalizarea ei in logica claselor. Am văzut deja că este de dorit să facem o distincţie între sens şi referinţă. Este important să înţelegem că hiponimia, ca relaţie de sens care se stabileşte între unităţile lexicale, se aplică termenilor referenţiali în exact acelaşi mod în care se aplică termenilor cu referinţă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Relatia de Hiponimie.doc

Alte informatii

Facultatea de Litere, Istorie si Teologie Timisoara