Secret doctorului Honigberger

Situarea Contextuală

Nuvela ,, Secretul doctorului Honigberger “ a lui Mircea Eliade a apărut în numerele din martie și aprilie 1940 ale ,,Revistei Fundațiilor Regale” cu titlul ,,Tărâmul Nevăzut”.

În iulie 1940, a apărut o versiune lărgită a nuvelei în volumul ,,Secretul Doctorului Honigberger”(Ed. Socec, București, 1940), în care, după propria mărturisire, autorul a combinat evenimente reale ( existența istorică a lui Honigberger , experiențele sale personale din Rishikesh ) și elemente imaginare atât de strâns încât, după el ,,numai un cititor avizat ar fi putut distinge adevărul de fantezie”.

Titlul ,, Secretul doctorului Honigberger face referire la doctorul sas Johann Martin Honigberger , la călătoriile și experiențele acestuia în Orient

I. Narațiunea

Subiectul

În expozițiune se fixează locul și timpul acțiunii și sunt prezentate personajele principale. Totul începe într-o dimineață din toamna anului 1934, când naratorul primește o scrisoare prin care este invitat de către o anumită doamnă Zerlendi să cerceteze scrierile soțului său. Decizia naratorului de a da curs invitației misterioasei doamne Zerlendi constituie intriga acțiunii întrucât va determina schimbarea situației inițiale și derularea evenimentelor următoare. Mai mult din curiozitate naratorul hotărăște să o viziteze pe aceasta : ,, Scrisoarea d-nei Zerlendi pomenea însă de niște colecții orientale, fără să precizeze natura și obârșia lor, și asta a fost de ajuns să-mi deștepte curiozitatea.”

Evenimentele determinate de hotărârea personajului narator constituie desfășurarea acțiunii în care întâmplările urmează o succesiune în timp și spațiu. Ajuns la casa doamnei Zerlendi acesta află despre pasiune soțului doamnei Zerlendi pentru viața doctorului Honigberger. Aceasta îl roagă pe narator să continue munca neterminată a soțului său. Tot de la doamna Zerlendi naratorul află că soțul ei a început să se intereseze de viața doctorului brașovean Johann Honigbereger, cu scopul de a scrie o biografie a acestuia și că pe măsură ce se documenta cu privire la viața doctorului, el descoperă că acesta avea preocupări ocultiste. Treptat doctorul Zerlendi începe să se intereseze de practicile oculte, renunțând la scrierea biografiei și începe un stil de viață ascetic, fără alcool, cafea, tutun sau carne. Timp de câteva săptămâni, autorul își petrece cel puțin trei după-amiezi pe săptămână în biblioteca doctorului Zerlendi. Studiind materialele adunate de Zerlendi, autorul își dă seama că manuscrisul se întrerupea odată cu reîntoarcerea lui Honigberger la Alep, prin 1822, materialele scrise alcătuind abia un sfert din biografia propiu-zisă. Într-una din zile, în camera în care studia matrialele despre Honigberger, naratorul este întrerupt de Smaranda, fiica doamnei Zerlendi, deloc mirată de prezența lui, și află de la aceasta că nu este singurul care cercetase aceste manuscrise. Mai mult aceasta îi destăinuie naratorului motivul pentru care mama sa l-a rugat să cerceteze aceste manuscrise, anume pentru a-i spune ce s-a întâmplat cu soțul ei. La rugămintea naratorului Smaranda îi spune că tatăl său a dispărut în ziua de 10 septembrie 1910 și că de atunci nu a mai fost văzut : ,,Tata a dispărut în înțelesul propiu al cuvântului. Și a dispărut fără ca să-și ia vreunul din costumele de haine, fără pălărie, lăsându-și toți banii în sertarul biroului.”

Aceasta îi mai spune că un ofițer german pe nume Hans, rămas în București după ocupație, a murit în 1921 într-un accident de vânătoare, la o moșie a familiei Zerlendi, după ce afirmase că începe să înțeleagă ,,tainele lui Honigberger”.

Acțiune atinge punctul culminant în momentul în care naratorul, împins de mărturia Smarandei, își îndreaptă atenția spre caietele cu notițe ale domnului Zerlendi și descoperă un caiet sub formă de jurnal care era început la data de 10 ianuarie 1908 scris în limba română dar cu caractere sanscrite. Fiind întrerupt de jupâneasa Arnica, care îl informează că în zilele următoare va face curățenie generală, acesta ascunde jurnalul în haină, captivat și intrigat de conținutul caietului, și pleacă în taină pentru a nu fi descoperit. Ajuns acasă și citind caietul află că doctorul Zerlendi ajunsese să stăpânească o serie de tehnici yoga și mai ales drumul către Shambala.

Deznodământul dezvăluie hotărârea naratorului de a înapoia caietul și să-l citească în întregime doamnei Zerlendi. Timp de câteva săptămâni nu reușește să o găsească, servitoarea spunându-i că doamna ori e bolnavă, ori e plecată la moșie. Abia pe la sfârșitul lui februarie 1935, este primit în casă de o servitoare nouă, mai tânără. Acesta constată că Smaranda este și ea mai tânără și că nimeni nu-l mai recunoaște, iar amănuntele pe care el le invocă aparțin unei realități existente cu zeci de ani în urmă. Cele două femei îi spun naratorului că biblioteca fusese risipită cu aproape douăzeci de ani în urmă, iar Arnica, servitoarea schioapă, murise cu cincisprezece ani în urmă. Plimbându-se buimac pe străzi, naratorul pretinde că ,,numai după ce am rătăcit multă vreme pe străzi și mi-am venit în fire, mi s-a părut că înțeleg tâlcul acestei uluitoare întâmplări. Dar n-am îndrăznit să-l mărturisesc nimănui, și nici în această povestire nu îl voi destăinui.Viața mea și așa a fost îndestul de încercată, în urma tainelor pe care doamna Zerlendi m-a îndemnat să le cercetez, fără să aibă dezlegarea soțului...” Câteva luni mai târziu trecând prin dreptul caselor de la numarul 17 acesta constată că se dărâmau, iar micul Hans spune că se numește Ștefan.