Tehnici narative în romanul Concert din muzică de Bach de H.Papadat-Bengescu

Introducere

Romanciera, cunoscută mai bine de publicul larg abia în zilele noastre, si-a desfăşurat interesanta activitate literara mai intensa decât s-ar părea, în condiţii mai curând nefavorabile. Ecoul acestei activităţi a urmat o traiectorie sinuoasa. Dar, după cuceririle revoluţionare şi sporirea numărului cititorilor, literatura devenind un bun al poporului, marii realişti critici romani, printre ei si Hortensia Papadat-Bengescu, au ajuns la o popularitate fără precedent.

Capacitatea de “analiza proustiană a acestei scriitoare crudă cu sine si cu alţii”, 1 ” freamătul de viata emotiva si intelectuala”2 erau semnele unei modernizări necesare, cu implicaţii nebănuite. Destui critici elogiau pătrunderea psihologica a scriitoarei, aşa-zisul ei proustianism şi analiza stărilor morbide. În acestea încercau să găsească adevărata ei vocaţie. În mod conştient sau inconştient, se căuta abaterea scriitoarei de pe un drum literar, spre care o ducea spiritul lucid.

Uneori pe cale de a fi strivita de curentele diversioniste, decadente sau puriste, ale epocii in care a scris , H.Papadat-Bengescu a lăsat o creaţie inegala, dezorientată uneori chiar de cercul literar al “Zburătorului “, la care aderase cu fervoare. Se desprind destule opere de o rara strălucire pentru a-I conferi Hortensei Papadat-Bengescu un loc de frunte in literatura noastră. Hortensia Papadat-Bengescu nu este doar cea mai mare scriitoare romană, nu este numai unul dintre cei mai importanţi romancieri pe care I-am avut, este si un talent zbuciumat.

Prezenta lucrare îşi propune investigarea tehnicilor narative care conferă originalitate epicii şi-i subliniază aspectul ei inovator În capitolele supuse cercetării voi accentua viziunile naraţiunii specifice scriitoarei , tehnicile narative care permit construirea psihologică a personajului ,şi mă voi axa pe investigarea tehnicilor moderne ale naraţiunii: retrospecţia ,obsesia ,intercalarea planurilor narative ,monologul interior etc. Am luat drept reper esenţial decodificarea minuţioasă a subiectului romanului, care se constituie , de fapt , dintr-o axă a evenimentelor ,şi nu o linie de subiect

În lucrare se insista asupra caracterelor distinctive ale realismului critic al Hortensei Papadat-Bengescu. Ele se conturează precis, dincolo de filiantile, reale sau presupuse. Totodată, se arata forţa demascatoare a acestui realism aplicat lumii snobilor si parveniţilor.

Împreună cu L. Rebreanu, d-na Hortensia Papadat-Bengescu este scriitorul care a exercitat o înrâurire mai adâncă supra-dezvoltării romanului nou. Motivele pe care le-a introdus în circulaţie, adâncimea a analizelor, arta caracterizărilor sale. Procedeele întrebuinţate se regăsesc din belşug in producţia ultimilor ani, incit numele scriitoarei care a dăruit literaturii noastre o seama de pagini viguroase si profunde trebuie trecute printre acelea ale cititorilor, incit opera sa densa si greu practicabila, prin însăşi tensiunea intelectuală pe care o impune, nu a putut cuceri popularitatea.

Romanciera e martora, a oglinzii timpului sau. Romanul, sinteza a creşterii şi descreşterii Hallipilor, oferă prin ansamblarea variantelor psihologie de grup. În acest roman e lumea Hallipilor, cu coerenta lor particulara, cu “legile” mişcării ei interne, în care suntem iniţiaţi de acelaşi “ochi” şi aceeaşi “voce”.