Adevar si Eroare

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Adevar si Eroare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 4 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Filosofie

Extras din document

In general, se admite ca o opinie, o ipoteza, o teorie, pentru a reprezenta o veriga in lantul cunoasterii, trebuie sa indeplineasca, in afara conditiei adevarului, inca una pe care cei mai multi filosofi au indicat-o ca fiind conditia justificarii. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca o opinie sa fie adevarata, ci trebuie sa avem si destule si temeinice motive sa o sustinem. Teoria heliocentrica, de pilda, a lui Aristarh din Samos, desi adevarata, a trebuit sa astepte multe secole pana sa fie redescoperita si incetatenita. In locul ei a fost sustinuta teoria geocentrica, a lui Ptolemeu, desi falsa, pentru ca ea corespundea simtului comun, celei mai facile evidente. O astfel de opinie falsa, dar acceptata pe baza unor motive foarte puternice, reprezinta o eroare.

Analizand motivele pentru care omul de stiinta opteaza pentru o teorie sau alta, Heisenberg scria : „Raspunsul cel mai imediat, probabil insa unul necorespunzator, ar suna: deoarece in stiinta exista adevar si fals deoarece noile reprezentari sunt cele adevarate, iar cele vechi sunt false. Acest raspuns presupune ca in stiinta adevarul se impune intotdeauna. Aceasta insa nu corespunde deloc. Astfel, reprezentarea heliocentrica asupra sistemului solar, pe care a dezvoltat-o Aristarh, a fost parasita in favoarea sistemului geocentric al lui Ptolemeu, desi aceasta era falsa (...). Adevarata justificare este alta. Cei care actioneaza in domeniul stiintei observa ca prin noua structura de gandire se pot obtine succese mai mari in disciplina lor decat cu cele vechi; deoarece noul se dovedeste mai fructuos” (W. Heinsenberg, „Pasi peste granita”,1977,pag. 191). In explicarea procedurii erorii exista insa si alte puncte de vedere. Unul din ele a fost exprimat de filosoful Descartes. De fapt, atat pentru empiristi, cat si pentru rationalisti, a justifica o cunostinta inseamna a produce un argument ale carui premise sunt cunoscute nemijlocit. Pentru rationalistul Descartes, aceste premise pot fi gasite printre ideile clare si distincte, care exprima adevaruri evidente, pe care omul le poate recunoaste intrucat este inzestrat de Dumnezeu cu facultati speciale in acest sens. Si daca totusi se intampla sa nu se ajunga la adevar, acest lucru se datoreaza unei interventii exterioare, malefice, asupra facultatilor de cunoastere. Alte puncte de vedere sustin imposibilitatea aflarii cu certitudine a adevarului. Dupa K. Popper, de pilda, adevarul este precum varful unui munte invaluit in nori: nu vom putea niciodata sa fim pe deplin siguri daca am ajuns in varful cel mai inalt al muntelui. Singurul lucru pe care il putem afla cu siguranta este ca nu am ajuns in varf, prin observarea unui perete mai inalt. Ne este mai la indemana, asadar, sa fim siguri in privinta erorii decat in a adevarului, motiv pentru care unii ganditori interpreteaza procesul cunoasterii nu ca pe o acumulare de adevaruri, ci ca pe un proces prin care erorile sunt eliminate prograsiv.

Procesul de generare a unei cunostinte, incepand cu o anumita realitate, continua cu reprezentarea subiectului despre acea realitate si se incheie prin comunicarea ideii formate in subiect in legatura cu respectiva realitate. Problema adevarului apare inca din momentul reprezentarii, caci inca de la acest nivel se poate produce deformarea obiectului. Imperfectiunea corecpondentei dintre imaginea obiectului prin reprezentare si obiectul insusi se poate produce fie din cauza structurilor psihice ale subiectului cunoscator, fie din cauza conditiilor in care a avut loc reflectarea. In afara unor posibilitati mai largi de cercetare, se poate ajunge la erori stiintifice de genul teoriei geocentrice – erori stiintifice scuzabile – sau la acele erori sustinute in cadrul unor comunitati stiintifice, impotriva demonstratiilor sau evidentelor stiintei. O explicatie a acestui fenomen socant si tulburator – rezistenta oamenilor de stiinta fata de noile realizari ale stiintei – nu poate sa nu faca apel la valorile dupa care se conduce in activitatea sa o anumita comunitate stiintifica.

A considera ca oamenii de stiinta pot adopta o atitudine negativa in fata unei descoperiri in masura in care ei abdica de la cerintele obiectivitatii stiintifice, lasandu-se dominati de slabiciunile firii omenesti, reprezinta o explicatie superficiala si incompleta. Sigur ca poate fi vorba si de asemenea slabiciuni si inconsecvente de ordin moral, iar istoria stiintei e plina de exemple in care autori tineri sau necunoscuti au suferit mari nedreptati din partea unor personalitati stiintifice consacrate. In forma lui cea mai brutala, principiul autoritatii a dominat viata academica a Evului Mediu. Pentru a intelege insa fenomenul in toata amploarea sa, pentru a intelege diferitele manifestari ale acestei „orbiri” in fata ideilor novatoare, trebuie sa luam in considerare faptul ca normele, criteriile de evaluare a productiilor stiintifice au caracter istoric si se exprima nu atat explicit, in caracterizarile care se dau cerintelor de rationalitate stiintifica si obiectivitate, cat implicit, intr-o forma tacita, in acele realizari stiintifice exemplare, pe baza carora s-a realizat instructia. Aceasta inseamna ca membrii unei comunitati stiintifice, educati in cadrul aceleiasi matrici a cunoasterii, se conduc in activitatea lor dupa normele si valorile general-acceptate si nu vor putea aprecia ideile revolutionare, incompatibile cu acestea. Rezistenta si opozitia lor la descoperiri stiintifice va fi in acest caz nu consecinta incalcarii moralei stiintifice a respectivului grup stiintific, ci tocmai a respectarii ei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Adevar si Eroare.doc