Așa Grăit-a Zarathustra

Friedrich Wilhelm Nietzsche (15 octombrie 1844, Röcken - 25 august 1900, Weimar) unul din cei mai importanţi filozofi germani din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a exercitat o influenţă considerabilă, adesea controversată, asupra gândirii filozofice a generaţiilor ce i-au urmat.

Nietzsche s-a născut într-o familie protestantă, tatăl său era pastor. Încă din tinereţe este confruntat cu problema credinţei în Dumnezeu şi înclină mai de grabă spre ateism, fapt ce se va reflecta mai târziu în gândirea sa filozofică. Studiază filozofia la Universitatea din Leipzig. Lectura cărţii lui Arthur Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung ("Lumea ca voinţă şi reprezentare") va constitui premisa vocaţiei sale filozofice. În 1869, în vârstă de numai 25 de ani, este numit profesor la Universitatea din Basel şi ia cetăţenia elveţiană. Studiază filozofia antică greacă, în special pe reprezentanţii perioadei presocratice, Heraclit şi Empedocle.

Din motive de sănătate abandonează învăţământul universitar şi, începând din anul 1879, peregrinează între Veneţia, Torino, Nisa şi Engadin, în căutarea unei clime prielnice. În 1882 o cunoaşte pe Lou von Salomé, pe care o cere în căsătorie, fiind însă refuzat. În acelaşi an, în timp ce se găsea la Nisa, începe să scrie lucrarea sa capitală, Also sprach Zarathustra ("Aşa grăit-a Zarathustra"), care va apărea în 1885. În 1888 se mută la Torino, unde va desăvârşi operele Götzen-Dämmerung ("Amurgul idolilor") şi Ecce Homo.

În ziua de 3 ianuarie 1889, în piaţa Carlo Alberto din Torino, are prima criză de nebunie, în cursul căreia are manifestări delirante, considerându-se Dionysos sau Iisus. Este îngrijit până la sfârşitul vieţii de către sora sa, Elisabeth Foerster. Friedrich Nietzsche moare la 25 august 1900 la Weimar.

Câteva dintre lucrările sale de filosofie sunt:

• Fatum und Geschichte, 1862 ("Destin şi istorie")

• Willensfreiheit und Fatum, 1862 ("Libertatea voinţei şi destinul")

• Homer und die klassische Philologie, 1868 ("Homer şi filologia clasică")

• Die Geburt der Tragödie, 1872 ("Naşterea tragediei")

• Unzeitgemässe Betrachtungen, 1976 ("Consideraţii inactuale")

• Morgenröte, 1881 ("Aurora")`

• Die fröhliche Wissenschaft, 1882 ("Ştiinţa veselă")

• Also sprach Zarathustra, 1885 ("Aşa grăit-a Zarathustra")

• Jenseits von Gut und Böse, 1886 ("Dincolo de bine şi rău")

• Zur Genealogie der Moral, 1887 ("Genealogia moralei")

• Götzen-Dämmerung, 1888 ("Amurgul idolilor")

• Der Antichrist, 1888 ("Anticristul")

• Ecce Homo, 1888

Zoroastrismul şi Zoroastru (Zarathustra)

Zarathustra, cunoscut de greci cu numele de Zoroastru, este prorocul întemeietor al zoroastrismului, religia proprie popoarelor Iranului. Se consideră că Zoroastru ar fi un personaj istoric real, care ar fi trăit în secolul al VI-lea î.e.n. pe lângă regele Viştasp, de unde urmează că zoroastrismul ar reprezenta una dintre primele religii fondate istoric. În realitate însă, existenţa acestui proroc nu este dovedită. Lui Zoroastru i se atribuie crearea “ Avestei”, principala sursă de informaţii despre religia iraniană veche. Cea mai târzie carte din cele 21 de opere ale “ Avestei” este “Bundehesh”, biografia legendară a lui Zarathustra.

Zoroastrismul este o religie antică evoluată în raport cu alte religii din epocă; el reprezintă o treaptă mai înaltă în dezvoltarea religiei în general, ceea ce explică faptul că reprezentările sale au un pronunţat caracter etic. Nucleul acestei doctrine îl constituie dualismul principiilor binelui şi răului, reprezentate mitologic prin existenţa , pe de o parte, a spiritelor luminii şi binelui (“ahura”), iar, pe de altă parte a spiritelor întunericului şi răului (“devele”). Ahura-Mazda este zeul ce stă în fruntea spiritelor luminoase şi bune; el a creat tot ce este luminos şi curat şi răspunde de tot ceea ce este bun, pur, frumos şi folositor oamenilor. În fruntea spiritelor întunericului şi răului stă Angra-Mainyu, căruia i se atribuie tot ceea ce este dăunător, necurat, rău, tenebros, bolile şi moartea. Ambii zei sunt creatori ai celor două laturi - bună şi rea – a tot ceea ce există, iar între ei şi spiritele din subordinea lor se duce o luptă de neîmpăcat de la începutul lumii. În final, victoria îi aparţine lui Ahura-Mazda.

Dotaţi cu capacitatea liberului arbitru, oamenii au datoria de a lupta pentru triumful principiului binelui şi pentru diminuarea răului; faptele lor, bune sau rele, vor fi răsplătite în consecinţă, la judecata de apoi, urmată de o existenţă viitoare într-un gen de paradis sau respectiv infern.