Autismul infantil

I. Cadrul teoretic

Întârzierea mintală este un termen eufemistic ce se dorește a înlocui noțiuni ce pot fi traumatizante pentru părinți. Într-o accepțiune mai largă, ea constituie categoria copiilor care manifestă o întârziere mai mult sau mai puțin importantă în dezvoltarea funcțiilor intelectuale, motrice sau senzoriale. Într-o accepțiune mai restrânsă, copiii cu întarziere mintală pot prezenta un anumit decalaj în pregătirea școlară în raport cu cei de aceeați vârstă.

Întarziatul mintal prezintă o insuficiență legată de dezvoltare, dar structura sa mentală este normală. Elementele caracteristice sunt:

- dezvoltare psihică deficitară cu manifestări până la vârsta de 3 ani;

- deficiența dominantă cognitiv-operațională, căreia i se asociază tulburări afective, comportamentale cu repercusiuni asupra întregii personalități;

- simptomatologie organică cu manifestare relativă.

- Starea de întârziere este reversibilă, dar poate deveni ireversibilă dacă nu este depistată la timp și nu este supusă unei intervenții terapeutice adecvate.

Autismul este o tulburare a creierului care interferează adesea cu abilitatea de a comunica și de a relaționa cu cei din jur. Este o boală caracterizată prin afectarea dezvoltării creierului, a abilităților mentale, emoționale și comunicaționale ale unei persoane. Autismul se referă la dereglări secundare de natură psihogenetică pe care le raportează la o categorie definitorie de tulburări primare, dereglări de limbaj și stereotipii, stări de excitație puternică, impulsivitate, ce alternează cu stări depresive, dereglări neuro-vegetative, halucinații în plan psihic.

Etimologic vorbind, termenul de autism provine din grecescul „AUTOS”, care înseamnă „pentru sine însuși”. Acest termen a fost introdus pentru prima data în psihiatrie în anul 1911 de către psihiatrul elvețian Eugen Bleuler, în lucrarea sa „Grupa schizofrenicilor”. Autismul este o tulburare gravă a proceselor normale de dezvoltare care apar în primii doi ani de viață și afectează limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială și abilitățile de adaptare, provocând întârzieri din ce în ce mai mari față de copiii de aceeași vârstă.

Autismul este cea mai raspandită dizabilitate din cadrul grupului de tulburari pervazive de dezvoltare, care cuprinde abilități și deficiențe, variind de la o persoană la alta. Comportamentele și deficiențele mintale variază și ele ca și grad de manifestare de la nivel mediu, la sever. Persoanele afectate de autism prezintă un cumul individualizat de nevoi și calități. Este, de fapt, o tulburare globală și precoce a dezvoltării, cu debut înaintea vârstei de trei ani și care se caracterizează prin funcționarea deviantă sau întarziată în domeniile:

- interacțiune socială;

- comunicare verbală sau nonverbală;

- comportament.

- Autismul poate fi insotit de fobii, stereotipii, perturbări ale somnului și ale alimentației, gesturi autoagresive.

Identificarea autismului este amanată, de multe ori până la vârsta copilăriei mijlocii, mai ales dacă este prezent limbajul. Statistic, s-a demonstrat că majoritatea părinților identifică primele semne de îngrijorare în jurul vârstei de 15 luni.

Ultimele studii în domeniu afirmă faptul că diagnosticarea autismului se poate face între 2 si 3 ani, deși diagnosticarea atât de timpurie nu este precisă.

Semnele autismului

În mod tipic, părinții se îngrijorează atunci când observă că fiul/fiica nu vorbește, nu răspunde, nu reacționează ca și ceilalți copii de aceeași vârstă. De asemenea, se poate constata prezența următoarelor caracteristici:

- din punct de vedere tactil: fie ii place să fie atins, fie să fie îmbrățișat, să se apropie mereu de câte o persoană, insistă să țină în mână un obiect sau să atingă toate obiectele din jur; nu suportă mizeria de pe mâini, nu îi place să fie pieptanat;

- din punct de vedere vizual: tendința de a alinia obiectele, se uită insistent la corpurile de iluminat; se focusează doar pe anumite părți ale feței unuei persoane (nu poate vedea intregul);

- din punct de vedere auditiv: este atras de obiectele care scot anumite sunete, hipersensibil la sunete de frecventa scăzută, sensibil la zgomote puternice (își acoperă urechile), face mult zgomot, țipă creând impresia că este surd, deși testele audiometrice sunt normale;

- din punct de vedere gustativ și olfactiv: gustă și miroase orice; selectiv cu alimentele; recunoaște persoanele după miros; respinge anumite mirosuri;

- din punct de vedere proprioceptiv: nu are conștiența propriului corp, nefiind în stare să localizeze fiecare parte a corpului; tonus muscular slab; se întoarce cu tot corpul pentru a privi ceva;

- din punct de vedere vestibular: hiperactiv, se cațără tot timpul, dar are echilibrul slab, se împiedică, amețește cu ușurință.