Baruch Spinoza

Spinoza apartine grupului ilustru de filosofi ai secolului

al XVII-lea, alaturi de matematicieni si oameni de stiinta: Descartes, Leibnitz, Hobbes, etc. El sustine ca nu exista decât o singura substanta si aceea este Dumnezeu. Argumentele lui filosofice sunt prezentate sub forma unor teoreme geometrice: el ofera Teoreme si Axiome din care deduce Propozitii, Scolii sau Corolare. Pentru ca sustinea ca singura substanta este Dumnezeu, unii l-au declarat “obsedat de Dumnezeu”. Dar pentru acelasi motiv, altii l-au considerat materialist si ateu, caci – spuneau ei – daca totul este Dumnezeu, atunci Dumnezeu este universul material. Intentia lui Spinoza în tot ceea ce a scris era sa foloseasca ratiunea pentru a descoperi adevaratul bine si pentru a poseda astfel “o bucurie continua si suprema pe toata eternitatea”.

Spinoza s-a nascut la Amsterdam, din parinti evrei care se refugiasera acolo din pricina Inchizitiei spaniole. A fost educat ca evreu ortodox si a studiat opera multor filosofi evrei, printre care si Mainmoide, dar în 1656 a fost izgonit de comunitatea evreiasca pentru pretinsele erezii. Ulterior si-a câstigat existenta lustruind lentule si si-a facut prieteni în rândurile unui grup de protestanti, denumiti “colegianti” – o secta fara preoti. În 1661 a început sa-si faca Tratatul asupra îndreptarii întelegerii, care arata influenta lui Descartes, dar îl si critica. A început sa-si scrie principala opera filosofica, Etica, în 1663, dar n-a terminat-o decât în 1675, întrucât a lasat-o deoparte pentru a scrie un tratat în apararea libertatii de gândire si de exprimare. Acest tratat a aparut anonim în 1670. El a socat oamenii cu convingeri ortodoxe, care au descoperit curând identitatea autorului , si atunci Spinoza s-a vazut atacat si insultat în numeroase publicatii si articole. În atmosfera toleranta care domnea în secolul al XVII-lea în Olanda, nu a fost supus nici unui fel de restrictii, dar a socotit ca e mai întelept sa nu mai publice alte carti. În restul scurtei sale vieti si-a terminat Etica si a lucrat la un Tratat politic care a aparut, neterminat, dupa moartea lui. Profundul sau interes pentru stiinta si matematica reiese în mod evident din lista titlurilor modestei sale biblioteci, care a fost vânduta în 1677. Actul de vânzare arata ca el a colectionat volume de algebra si geometrie, astronomie, fizica, anatomie, alchimie si, fireste etica. Împreuna cu Galilei, Descartes, Hobbes si multi altii, el împartasea convingerea ca matematica este mijlocul de a descoperi adevarul în privinta universului.

Spinoza socotea ca daca ar putea sti adevarul asupra realitatilor lucrurilor, ar putea învata sa actioneze cum trebuie pentru a atinge starea de beatitudine. Baza cautarii adevarului era pentru el conceptul de substanta, pe care o definea drept ceea ce exista în sine si este conceput prin sine; ceea ce nu depinde de nimic altceva în privinta existentei sal. În partea I a Eticii, el sustine ca nu poate exista decât o singura substanta conceputa prin sine, si anume “Dumnezeu ori Natura”. Aceasta identificare a lui Dumnezeu cu universul fizic I-a socat profund pe contemporani. Totusi, daca substanta este, prin definitie, ceea ce e independent de orice alt lucru, atunci a proclama universul creat drept o substanta distincta de creatorul lui înseamna sa generezi o contradictie. De aceea, subliniaza Spinoza, creatorul si întreaga sa creatie trebuie sa fie o singura substanta. Dumnezeu si Natura sunt una; Dumnezeu este imanent si nu transcendent si Dumnezeu ori Natura, ca întreg, se autocreeaza, ca atare, se bucura de totala libertate. Pentru Spinoza, toate relatiile cu unicul mare sistem sunt relatii logice si a cunoaste adevarul în privinta întregului sistem ar însemna sa cunosti legaturile logice dintre toate partile sale. Întrucât legaturile logice sunt conexiuni necesare, daca cineva ar putea ajunge sa cunoasca toate adevarurile sistemului si interconexiunile lor, atunci ar putea vedea ca universul nu contine nimic contingent sau ca ar putea fi altfel decât este. Spinoza spune: “În natura lucrurilor, nu se accepta nimic contingent, dar toate lucrurile sunt determinate de necesitatea naturii divine de a exista si de a se comporta într-un anumit fel”. Asta înseamna ca, desi Dumnezeu ori Natura în ansamblu se bucura de libertate, în sânul naturii totul este determinat si totul este logic, deductibil din conceptul de Dumnezeu. Dumnezeu este liber pur si simplu în virtutea autodeterminarii sale, iar el se hotaraste sa produca lucruri într-un mod logic necesar.