Cauzele Narcomaniei și Comportamentul Deviant la Adoleșcenți

Încercări de a înţelege de ce oamenii folosesc substanţele halucinogene intrând într-o stare de euforie au fost întreprinse din momentul în care acest fenomen a pătruns în societate, din momentul în care de la consumul ritualic, colectiv şi terapeutic sancţionat de regulile sociale, indivizi separaţi au început să îşi administreze substanţele narcotice după bunul-plac.

Secolul al XX-lea şi studiile ştiinţifice despre narcomanie.

Secole întregi, un asemenea comportament deviant, ca o formă de nesupunere faţă de legi, a fost analizat de pe poziţii moralizatoare. Numai în secolul al XIX-lea au început să fie făcute unele studii de pe o poziţie ştiinţifică. În acest context se evidenţiază două direcţii – sociologică şi biologică. Până în prezent, aceste direcţii, îmbogăţindu-se cu experienţa generaţiilor urmatoare, au adepţii lor. De la începutul secolului al XX-lea, au început să se dezvolte cu succes nişte concepţii psihologice în ceea ce priveşte comportamentul deviant.

Situaţiile la care contribuie şi influenţa socială sunt într-o oarecare măsură nespecifice, legătura lor cu una sau alta dintre devieri este întâmplătoare. În afară de aceasta, nu întotdeauna aceste stări, mai precis – geneza lor, sunt însemnate din punct de vedere subiectiv, cum încearcă să le reprezinte cercetătorul.

Valoarea multor caracteristici patologice şi a unor situaţi patogene este subiectivă. Acea persoană pe care noi o analizăm se percepe altfel pe sine şi mediul înconjurător. De aceea, cele mai mari speranţe sunt date nu de stările care apar ca o reacţie, ci de caracteristicile stabile ale persoanei – ele sunt mai puţin subiective, se bazează nu pe judecăţile observatorului despre nişte trăiri interioare străine, ci pe rezultatele unor teste psihologice standard.

În cele ce urmează vom arăta care sunt trăsăturile de personalitate ale narcomanilor, potrivit datelor oferite de literatura de specialitate.

Narcomanii – inconsecvenţi, labili, hipersensibili

Narcomanii se reprezintă pe ei însuşi ca nişte persoane îndepărtate de societate, lipsite de interese stabile individuale, de orice atracţie. Ei sunt inconsecvenţi şi labili în toate manifestările psihice, sunt hipersensibili, incapabili să suporte vreun efort, cu o toleranţă emoţională scăzută. De cele mai multe ori nu reuşesc să facă faţă necesităţilor vieţii, încearcă să aibă o mulţumire imediată a propriilor dorinţe.

Se observă lipsa interesului faţă de celelalte persoane, adesea agresivitate, inclinaţie către nerecunoaşterea autorităţii. În unele cazuri sunt exprimate jena şi conştientizarea propriei incapacităţi, imposibilitatea de a se lupta cu greutăţile, tendinţa de a-şi rezolva problemele pe cale chimică. Aceste trăsături de personalitate corespund tuturor formelor cunoscute de psihopatie, de aceea narcomanul este socotit de multe persoane psihopat.

Personalitatea narcomanului se remarcă prin imaturitate (instabilitatea şi neexprimarea unor interese înalte, intelectuale, a unor norme rigide morale, sentimentul de jenă) şi o adaptare imperfectă (adaptarea la banalitatea zilnică este adecvată, dar insuficientă pentru nişte condiţii complicate). Consecinţele acestor trăsături sunt, alături de deviaţiile comportamentale, şi instabilitatea socială confirmată de narcomanie, ambivalentă reacţiilor la orice excitant exterior.

De asemenea se observă şi trăsături de imaturitate: autoevaluarea neadecvată, lipsa de măsură a pretenţiilor, un autocontrol slab, incapacitatea de a depăşi greutăţile, de a se opune stresului, o reflecţie insuficientă, mecanisme de apărare imature, instabilitatea intereselor, lipsa de formulare a noţiunilor morale.