Ce este Filosofia

CE ESTE FILOSOFIA ?

Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Române, filosofia, cuvânt ce îsi are originea etimologica din grecescul „philosophia” si frantuzescul „philosophie”, înseamna stiinta care studiaza legile cele mai generale ale dezvoltarii naturii, societatii si gândirii. În sens colectiv, mai poate fi definit ca o totalitate a principiilor metodologice ce stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. Mai rar, poate fi atribuit unei atitudini întelepte fata de întamplarile vietii. Punct. Si totusi, ar mai fi ceva…

Existenta. Ratiune. Infinitate. Tot nelimitat. Filosofia nu este numai o definitie sterila a unui simplu cuvant. De fapt, explicatia lingvistica este inexacta si nu ne ofera un rezultat limpede asupra a ceea ce este filosofia.

Imposibilitatea gânditorilor de a defini filosofia printr-o propozitie unica si completa ne conduce la mai multe presupuneri. Mai întâi , am putea crede ca nu se stie ce este filosofia, desi conceptul exista de cel putin doua milenii si jumatate, ori este prea complex pentru a fi cuprins total într-o simpla definitie. Suntem asadar obligati sa conchidem ca , desi s-a facut filosofie atât de multa vreme si avem la dispozitie opere remarcabile filosofice , nu putem da o definitie clara, distincta si generala conceptului de filosofie.

Dupa cum demonstreaza specialistul în filosofie clasica, WOLFGANG SCHADEWALDT (1900-1974), explicatia curenta, conform careia filosofia ar însemna “iubire de întelepciune”, ridica mai multe întrebari decât ar putea raspunde :

- Ce se întelege prin « întelepciune » ?

- De ce « iubire de întelepciune » si nu « teoria întelepciunii » ?

- Cum poate fi învatata sau predata iubirea de ceva ?

Cautând raspunsurile acestor întrebari în dictionare si carti de specialitate, rezultatul este de departe partial satisfacator : pareri contradictorii si nimic limpede din ceea ce ar trebui sa fie filosofia.

Astfel, în mod logic, se naste întrebarea :

- Ce rost mai are sa ne ocupam de un lucru atât de nesigur ?

Pentru ca, in fond :

- La ce ne foloseste, la urma urmei, filosofia ?

Filosoful KARL JASPERS (1883-1969) afirma, citez : «Ce este filosofia si ce valoare are ea sunt subiecte controversate. »

Prin urmare, trebuie sa renuntam la ea ? Întrebarea „ce este ?” demonstreaza inacceptarea necesitatii, omul fiind dispus de cele mai multe ori sa asocieze controversele cu nonsensul si inutilul cu daunatorul. Asupra a ceea ce face filosofia si daca ceea ce face ea are vreun sens, fiecare om ar trebui sa-si defineasca singur propria relatie cu filosofia.

Marii filosofi au încercat sa gândeasca pornind de la ceva cu totul nou. MARTIN HEIDEGGER îsi punea întrebarea :

- „De ce fiintare si nu, mai degraba, Nimic ?”

raspunzând printre altele :

„…nu trebuie sa fie vorba despre o fiintare individuala deosebita. În sensul cuprinderii ei nelimitate, orice fiintare valoreaza la fel de mult. Un elefant oarecare într-o jungla oarecare din India fiinteaza în aceeasi masura ca si un proces oarecare de ardere chimica pe planeta Marte sau ca orice altceva.”

În esenta, filosofia se ocupa de locul omului în lume, de relatia sa cu ceea ce-l înconjoara, cu cei din jurul sau, cu orientarea sa în viata.

Încercând o reprezentare a conceptului de filosofie, ca pe o notiune a limbajului cotidian, WOLFGANG SCHADEWALDT scria, citez :

„…Sursa cea mai timpurie este Herodot, unde se spunea despre Solon ca ar fi plecat, dupa ce si-ar fi încheiat opera legislativa în Atena, în calatorii, «de dragul teoriei».”

De fapt autorul, se refera aici, nu la teoria noastra tratata într-un sens larg, ci mai degraba la expunerea de idei, în mod voit, de dragul teoriei. De aici, deriva si sensul „iubirii de întelepciune”, intentia însusirii cunoasterii. Într-un spirit modern, s-ar putea traduce ca : „Solon a plecat liber în calatorie, pentru a-si însusi informatii”.

În discursul ramas celebru al înfrângerii lui Pericle, Tucidide spunea: „noi ne însusim frumosul în modestie, si ne însusim cunoasterea fara slabiciune”, reprezentând ceea ce atenienii au înteles prin cultura, mereu expusa ambelor pericole, cel al degenerarii în barbarie si cel al descompunerii în slabiciune si decadenta.

Primul filosof nu a scris nimic. Discutând cu contemporanii sai, formulând întrebari bune, care cereau raspunsuri bune, din dorinta filosofica de „a sti” si din dragostea pentru adevar, începând de la Socrate si pâna în prezent, cuvântul „philosophia” a capatat întelesul de cautare de „sophia” (cunoastere), trasând astfel granita între un mod de cunoastere si un altul (ce se cunoaste pâna la un moment dat si ce ar mai fi de cunoscut).

În Definitiile sale, Socrate spunea ca filosofia înseamna „înclinarea spre stiinta celor vesnice; starea de spirit a celui ce contempla adevarul întrucât e adevar; straduinta sufletului împreunata cu dreapta ratiune”.