Condiția umană - Blaise Pascal - D.D.Rosca

Orice conceptie filozofica isi propune o interpretare a Existentei, a naturii acesteia, pornind de la anumite enunturi sau principii. In acelasi timp, implicit sau explicit, formuleaza anumite teze prin care clarifica statutul existential specific omului si umanului. De fapt, in viziune traditionala, ontologia umanului apare ca o particularizare a ontologiei generale, deci ca o aplicatie si exemplificare a teoriei filozofice generale

asupra existentei. Perspectivele moderne si contemporane aduc insa modificari. Asadar, discursul filozofic vorbeste intotdeauna despre om, chiar atunci cand se refera la natura, lucruri, univers.

Blaise Pascal (1623/1662) marcheaza epoca sa prin natura si aria preocuparilor sale. Considerat cel mai important antropolog crestin al secolului al XVII-lea, Pascal asociaza sentimentul orgoliului ratiunii cu cel al nimicniciei, provocat de infinitatea universului. Opera “Cugetari” constituie o interogatie asupra conditiei umane, afirmand statutul ontologic contradictoriu al omului in univers: in pofida imposibilitatii de a atinge absolutul, prin constiinta sa omul se superiorizeaza infinitatii oarbe a universului incapabil de a se cunoaste. Situarea in intervalul ontologic limitat de neant si infinit face din om o fiinta contradictorie: este tot in raport ci neantul, dar este nimic in raport cu infinitul. Omul posseda capacitatea de a rationa, ceea ce-l face maret, dar judecata sa este limitata, ceea ce-l face sa se simta nenorocit. Aceasta nenorocire este insa dovada maretiei sale, o nenorocire, de rege deposedat care are constiinta propriului destin tragic.

„Existenta tragica“ reprezinta conceptia originala de sinteza filosofica, elaborata intre 1928 si1933, despre cele mai adanci si mai esentiale contradictii ce tin de existenta privata si de conditia omului in univers. D.D.Rosca este un exponent al curentului de gandire progresist, si de aceea cartea nu are o conceptie pesimista despre lume. Intrebarile la care autorul cauta raspuns – ce este in esenta ei existenta, luata in totalitatea sa ? si cum ar putea fi integrata in ea viata omeneasca pentru a ni se infatisa ca demna de a fi traita ?- nu comporta solutii absolute si definitive.

La inceput omul a inceput sa-si puna intrebari asupra lui Dumnezeu, a universului, a naturii care-l inconjoara, si abia intr-un tarziu a inceput sa-si puna intrebari despre el insusi: Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea? Atentia filosofiei asupra omului a aparut odata cu sofistii, mai apoi cu Socrate si Platon.

Urmand firul filosofilor si a conceptie lor despre om ajungem si la Blaise Pascal, care in opera sa Cugeari si mai ales in ultimele cinci capitole alea acestei opere, trateaza despre om, prezentandu-ni-l ca fiind o fiinta medie, nici inger si nici bestie, care sta la mijlocul dintre infinit si neant: Ce este omul in natura? Un nimic in raport cu infinitul, un tot in raport cu nimicul, asezat la mijloc, intre nimic si tot. Dupa ce trateaza putin despre cunoasterea generala despre om, Pascal abordeaza diferite aspecte ale persoanei umane, cum ar fi: maretia, mandria, slabiciunea si in cele din urma, mizeria omului. Astfel, autorul introduce in opera sa si o anumita doza de religiozitate, specifica filozofului.

"Caci, in cele din urma, ce este omul in natura? Un neant, in ceea ce priveste infinitul, un tot in ceea ce priveste neantul, mijlocul dintre totul si nimic. Este in mod infinit indepartat de cele doua extremitati, dar fiinta sa nu se afla la o distanta mai mica de neantul din care se trage decat de infinitul in care este inghitit."Astfel incepe Pascal sa vorbeasca despre fiinta umana ca fiind totul si nimic in acelasi timp, situandu-se undeva la mijlocul dintre haos si infinit. Dar pentru om tot ceea ce tine de extrem ii este dusman: sufera si din cauza caldurii excesive, dar si din cauza gerului, atat din cauza luminii orbitoare cat si din cauza intunericului de nepatruns al noptii. El trebuie intotdeauna sa caute o cale de mijloc, caci altfel, din dorinta de a atinge infinitul se va gasi inevitabil doborat la pamant. Omul nu este capabil prin natura sa de a afla adevaruri ce tin dincolo de conditia de a fi om. Pascal vede in om adevaratul subiect de studiu al filosofiei intru-cat spunea el: "Daca omul s-ar studia pe sine mai intai, el ar vedea cat de incapabil este sa treaca dincolo de el insusi". In cugetarile sale, Pascal, nu se opreste doar aici, el continuand sa caute raspunsuri care sa justifice maretia fiintei umane, cautand acel ceva care il deosebeste de lucruri, de plante si de animale. "Omul nu e decit o trestie, cea mai slaba din natura: dar este o trestie cugetatoare." Omul este, inainte de toate, o fiinta finita. Ca atare, el este o problema pentru cunoastere, pentru ca nu se poate cunoaste finitul fara a se cunoaste totul. Cunoasterea finitului este partiala prin faptul ca obiectul sau este un obiect partial, limitat. Infinitul: iata ce sta in contrast cu conditia limitata a omului.